Obligaţie de a face. Sentința nr. 6240/2014. Judecătoria GALAŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 6240/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 13-06-2014 în dosarul nr. 2161/233/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr. 8637
Sentința civilă nr. 6240/2014
Ședința publică din data de 13.06.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. H.
GREFIER M. D.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții, obligație de a face, privind pe reclamantul D. E., în contradictoriu cu pârâtul S. A..
Dezbaterile orale au avut loc în ședința publică din 06.06.2014 și s-au consemnat în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 13.06.2014, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G., la data de 30.01.2013, sub nr._, reclamantul D. E. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul S. A., să pronunțe o hotărâre prin care să oblige pârâtul la plata sumei de 100.000 lei, reprezentând daune morale. A solicitat, de asemenea, obligarea pârâtului la publicarea hotărârii judecătorești ce se va pronunța în cauză.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, în emisiunea „Tribuna electorală” din data de 05.12.2012 difuzată la postul de televiziune RTV G.-B., i s-a adus un grav prejudiciu de imagine care a avut drept scop denigrarea și discreditarea sa în ochii opiniei publice gălățene și nu numai. A arătat reclamantul că, în cadrul acestei emisiuni, în care pârâtul a avut calitatea de invitat, pârâtul fiind candidatul pentru Senat în colegiul 4 din G. din partea Partidului Poporului-D. D., iar reclamantul candidat tot pentru Senat din partea Partidului Conservator în același colegiu ca pârâtul, pârâtul ar fi făcut afirmații calomnioase, insultătoare la dresa reclamantului, la care s-a referit nu nominal, ci numindu-l „contracandidatul de la P.C.”
Reclamantul a citat din cele spuse de pârât în cadrul emisiunii. A invocat un prejudiciu semnificativ de imagine, în condițiile în care afirmațiile pârâtului sunt nedovedite.
În drept, a invocat disp. art. 72, 73, 252 și urm. în ref. la art. 1531 NCC.
În dovedirea pretențiilor, reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului și martori.
Ulterior introducerii acțiunii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri și un CD conținând emisiunea televizată „Tribuna electorală” din 05.12.2012.
Legal citați, pârâtul a formulat întâmpinare (f.12-16), prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată.
Astfel, în esență, pârâtul a susținut că afirmațiile pârâtului S. A. din cadrul emisiunii menționate nu îndeplinesc condițiile pentru atragerea răspunderii civile delictuale, nefiind dovedit caracterul ilicit al faptei pârâtului, aspect care trebuie analizat prin prisma jurisprudenței CEDO în materia libertății de exprimare și a liberului acces la informația de interes public.
În drept, au invocat prevederile art. 998-999 cod civil 1864 și art. 10 CEDO.
Instanța a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului și martorii propuși de reclamant Văsoi C. și S. V.-V. și a constatat că pârâtul a renunțat la proba cu interogatoriul reclamantului.
Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanța reține că cererea reclamantului nu este întemeiată pentru următoarele considerente:
În fapt, la data de 05.12.2012, pârâtul S. Aure fost invitat la postul de televiziune RTV G.-B., pentru a participa la emisiunea electorală „Tribuna electorală”. În cadrul dezbaterii publice care a făcut obiectul emisiunii mai sus menționate, pârâtul S. A., în contextul abordării subiectului referitor la calitatea reclamantului de colaborator al Securității, a făcut mai multe afirmații, printre acestea regăsindu-se și următoarele:
-„S-au asociat niște indivizi, dintre care acest individ, ginerele contracandidatului meu ca să zic așa, foarte suspect în perioada în care dumnealui era președintele Consiliului Județean, foarte suspect, și mereu spune ”nu știu eu, întreabă-l pe ginere”, dacă autoritățile l-ar fi întrebat cu adevărat și bine pe ginere de atâția ani cred că s-ar fi ajuns și în altă parte, surprize mari. Ca să sintetizez, s-au făcut falsuri inimaginabile… S-au inventat acte, ștampile false, s-a inventat un om care nu există, … și s-au luat cele 40 ha ale Galațiului, singurul loc unde se putea face un aeroport…”;
- „Miza pentru care acest domn de la PC, de aproape 70 ani, 69 ani dorește imunitate și vrea să meargă în Parlament, extraordinar a sesizat domnul B., până acum nu m-am gândit, că își apăra familia, el apară un întreg clan de mafioți din G.…”;
-„Acest om luptă cu disperare să intre în Parlament, pentru că are în spatele lui o armată extraordinar de importantă, oameni care au pus mâna pe G. de vreo 20 ani și nu-i dau drumul…”;
-„Adevărul este că avem de-a face cu un om înfricoșător”.
La momentul derulării acestei emisiuni, reclamantul, care îndeplinise succesiv mai multe funcții publice (primar al municipiului G., președinte și vicepreședinte Consiliu Județean G. etc.) și candida pentru funcția politică de senator al Romîniei. Pentru o demnitate de senator candida și pârâtul din partea altui partid cu ocazia acelorași alegeri, pârâtul fiind jurnalist și acționar majoritar al RTV Partener Media SRL.
În urma alegerilor din decembrie 2012, reclamantul a devenit senator, ocupând și în prezent această funcție, însă pârâtul nu a obținut demnitatea dorită.
În drept, potrivit prevederilor art. 1349 alin.1 NCC, „orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile sau inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane ”, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol ”cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral”.
Pentru a fi antrenată răspunderea civilă delictuală în sarcina unei persoane, este necesar a fi îndeplinite mai multe cerințe: existenta unui prejudiciu, existenta unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între acestea, existența vinovăției celui care a determinat producerea prejudiciului.
Raportat la specificul cauzei deduse judecății, aceste cerințe trebuie analizate în concordanță cu prevederile tratatelor internaționale la care România este parte, în special ale art. 10 din Convenția Europenă a Drepturilor Omului (denumită în continuare Convenția).
Astfel, potrivit dispozitiilor art. 20 din Constituția României, în materia drepturilor fundamentale ale omului, nu numai textul legilor interne, inclusiv ale Constituției României, trebuie să respecte convențiile internaționale la care România este parte, dar si interpretarea si aplicarea acestora trebuie sa fie conformă acestora.
Totodată, art. 70-77 NCC impun obligatoriu instanței o verificare în lumina Convenției. Art. 70 alin. 2 NCC care enunță dreptul la exprimare arată că acesta nu poate fi limitat decât în condițiile art. 75 care fac trimitere expresă la convențiile și pactele internaționale la care România este parte. De asemenea, art. 75 alin.2 NCC prevede expres că exercitarea drepturilor și libertăților constituționale cu bună-credință și cu respectarea pactelor și tratatelor internaționale nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secțiune.
Mai mult, conform art. 30 din Constituția României, libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viața particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine, răspunderea civilă pentru informația sau pentru creația adusă la cunoștință publică revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestării artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, în condițiile legii.
Potrivit art. 10 din Convenție, ratificată de România prin Legea nr.30/1994,... orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a comunica informații ori idei, fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. Prezentul articol nu împiedică statele să supună societățile de radiodifuziune, de cinematografie sau de televiziune unui regim de autorizare.
Din normele legale menționate se deduce fără dubiu că pentru soluționarea litigiilor cu privire la încălcarea drepturilor fundamentale nepatrimoniale, cum este și cel la viață privată și propria imagine, instanțele sunt obligate să realizeze o analiză a libertății de exprimare în primul rând în lumina jurisprudenței CEDO, în virtutea faptului că aceasta face parte din dreptul intern, în temeiul art. 20 din Constituție.
Libertatea de exprimare este un drept cu valoare intrinsecă, dar și o parte componentă a altor drepturi consacrate în Convenție, așa cum este libertatea de asociere. În același timp, libertatea de exprimare poate veni în contradicție cu alte drepturi garantate de Convenție, printre care dreptul la un proces echitabil, la respectarea vieții private, la libertatea de conștiință și religie. În eventualitatea unor astfel de conflicte, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (denumită în continuare CEDO) impune stabilirea unui echilibru în scopul determinării preeminenței unui drept asupra altuia. Echilibrul intereselor contradictorii, dintre care unul este libertatea de exprimare, evidențiază și importanța celui din urmă.
În acest sens, CEDO a declarat în repetate rânduri că „Libertatea de exprimare constituie unul din fundamentele esențiale ale unei societăți democratice, una din condițile primordiale ale progresului său și ale dezvoltării fiecărui individ” (Lingens v. Austria, 1986, Sener v. Turcia, 2000; T. v. Luxembourg, 2001; Maronek v. Slovacia, 2001; Dichand și Alții v. Austria 2002, etc) precum și „presa joacă un rol predominant într-un stat de drept” (Castells v. Spania, 1992, Prager și Oberschlick v. Austria, 1995).
Protecția libertății de exprimare este o condiție esențială pentru garantarea unui regim politic democratic și pentru dezvoltarea fiecărei persoane. În pricipiu, protecția oferită de Articolul 10 se extinde asupra tuturor tipurilor de exprimare indiferent de contextul acestora, care sunt diseminate de către un individ, grup sau mass-media. Unica restricție cu privire la conținut, care a fost aplicată de către CEDO, viza răspândirea ideilor care promovau rasismul și ideologia nazistă și instigau la ură și discriminare rasială.
Libertatea de exprimare poate fi supusă, însă, unor ingerințe, în condițiile alineatului 2 al articolului 10 din Convenție, care trebuie, însă, să îndeplinească trei exigențe: să fie prevăzute de lege, să urmărească un scop legitim (dintre cele enumerate limitativ în alineatul menționat), iar măsura luată să fie necesară într-o societate democratică, cu o privire specială asupra proporționalității ingerinței cu scopul legitim urmărit.
Spectrul ingerințelor posibile (formalități, condiții, restrângeri sau sancțiuni) în exercitarea dreptului la libertatea de exprimare este extrem de vast și nu conține nici o limitare stabilită în prealabil. Astfel de ingerințe ar putea consta din: condamnare penală (care presupune plata unei amenzi sau privarea de libertate), obligația de a plăti despăgubiri civile, interzicerea publicării sau interdicția publicării unei imagini în ziar, confiscarea publicațiilor sau a oricărui alt mijloc, prin care este exprimată o opinie sau este transmisă o informație, refuzarea acordării unei autorizații de difuzare, interzicerea exercitării profesiei de ziarist, hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești sau de alte autorități publice.
Întrucât rolul primar al articolului 10 este de a proteja libertatea de exprimare a fiecărei persoane, CEDO a stabilit norme de strictă interpretare a posibilelor restricții prevăzute în paragraful 2, libertatea individuală trebuind să fie balansată în mod favorabil împotriva invocării de către Stat a unui interes major într-un caz limitat. Dacă toate cele trei exigențe sunt satisfăcute, amestecul Statului va fi considerat legitim, sarcina de a aduce dovezi privind îndeplinirea celor trei condiții revenind Statului.
Libertatea de exprimare nu trebuie, însă, să afecteze reputația și drepturile altei persoane, excepție făcând cazurile în care ziaristul acționează cu bună-credință în scopul informării corecte și judicioase, cu privire la subiecte de interes general. Întrucât, potrivit jurisprudenței Curții, pentru a asigura buna funcționare a unei societăți democratice se impune protejarea libertății de exprimare, Curtea a acordat o poziție privilegiată liberei discutări a subiectelor de interes general și, în particular, a discursului politic, atunci când aceasta intra în conflict cu alte valori pe care statul le poate proteja.
De vreme ce libertatea discutată se referă la comunicarea atât a informațiilor, cât și a ideilor, distincția trasată de către CEDO devine relevantă la această etapă incipientă. Determinând distincția clară între informații (fapte) și opinii (judecăți de valoare), CEDO a declarat că „existența faptelor poate fi demonstrată, în timp ce adevărul judecăților de valoare nu este susceptibil de a fi dovedit. În cazul judecăților de valoare, proba veridicității este imposibilă, iar exigența administrării ei afectează esența libertății de opinie, care constituie unul din elementele fundamentale ale dreptului garantat de articolul 10 din Convenție.” (Lignes, 1986; Jerusalem v. Austria, 2001; Dichand și Alții v. Austria, 2002).
În timp ce opiniile sunt puncte de vedere sau declarații personale asupra unui eveniment sau situații și nu sunt susceptibile de probațiune, faptele, adevărate sau false, în baza cărora se formează o opinie, s-ar putea dovedi a fi adevărate sau false. În egală măsură, în speța D. v. România, 1999, CEDO a declarat inacceptabilă ideea „că un ziarist ar trebui împiedicat să exprime judecăți de valoare critice, cu condiția că el sau ea să poată dovedi adevărul.”
În cauza Cauza Lingens c.Austriei, Hotărârea din 1986, CEDO face o distincție între fapte și judecăți de valoare, întrucât existența faptelor poate fi demonstrată, în timp ce adevărul judecăților de valoare nu este susceptibil de a fi dovedit.
Rezultă că analiza unui caz privind libertatea presei, este determinată de calificarea discursului ca referindu-se la fapte sau la judecăți de valoare, precum și de atitudinea subiectivă a autorului, în momentul comiterii faptei.
Prin cauza De Haes și Gijsels v. Belgiei, din 1997 și Harlanova v. Letoniei din 2003, Curtea a stabilit că în cazul în care materialitatea faptelor se poate dovedi, judecățile de valoare nu se pretează unei demonstrații a corectitudinii lor. Totuși, în cauza Jerusalem v. Austriei, 2001, Curtea a statuat că o judecată de valoare se poate adeveri excesivă dacă este total lipsită de temei faptic.
În cauza BladetTromso și Stensaas c. Norvegiei, din 1999 și Radio France și alții împotriva Franței, nr._/00 din 2004, CEDO a statuat că un rol important în stabilirea răspunderii ziariștilor îl are buna sau reaua-credință, cu care aceștia au acționat, în stabilirea acesteia un rol important fiind deținut de cercetările întreprinse în vederea scrierii articolelor în cauză, trebuind să existe motive particulare care să permită înlăturarea obligației care incumbă de regulă unui ziar de a verifica declarațiile faptice calomnioase pentru particulari (chiar atunci când acestea sunt preluate de la terți), în acest sens, fiind avute în vedere mai ales natura și gradul calomniei în cauză, precum și chestiunea de a ști până la ce punct ziarul putea în mod rezonabil să considere sursele respective, ca fiind credibile pentru aceste declarații.
Prin urmare, deopotrivă cu informațiile sau datele care pot fi verificate, criticile sau speculațiile, care nu pot fi supuse probei veridicității sunt, de asemenea, protejate de articolul 10. În plus, judecățile de valoare, în special cele exprimate asupra problemelor dezbătute în arena politică, se bucură de o protecție specială în conformitate cu exigența pluralismului opiniilor, care este crucial într-o societate democratică.
Mai mult, în ceea ce privește faptele, CEDO a recunoscut apărarea bunei credințe în scopul acordării mijloacelor de informare în masă „a unui spațiu rezervat pentru eroare”. Spre exemplu, în speța D. v României, CEDO a remarcat că „nu s-au adus dovezi că faptele descrise în articole erau în totalitate false și că serveau alimentării unei campanii de defăimare a lui G.S...”
În fond, apărarea bazată pe buna credință substituie proba veridicității. În cazul când un ziarist sau un organ de presă urmărește un scop legitim, iar chestiunea în cauză se circumscrie unui interes public și au fost depuse eforturi rezonabile în vederea verificării faptelor, presa nu trebuie să poarte responsabilitate, chiar dacă faptele respective au fost dovedite a fi false. Oricum, o bază faptică suficientă trebuie să sprijine judecățile de valoare. După cum a subliniat CEDO „chiar și în cazurile în care o declarație constituie o judecată de valoare, proporționalitatea unei ingerințe poate depinde de existența unei baze faptice suficiente pentru afirmația contestată, în timp ce chiar și o judecată de valoare fără o bază faptică poate fi excesivă”
Cererea de acordare de despăgubiri solicitată de reclamant, echivalentă cu o solicitare de ingerință în libertatea de exprimare a ziaristului din partea instanței, urmează a fi analizată pe baza a două aspecte fundamentale:
- dacă în cadrul emisiunii „Tribuna electorală” din 05.12.2012, pârâtul s-a raportat la o situație de fapt reală, sau a emis judecăți de valoare total lipsite de temei faptic, care dau dreptul persoanei lezate la despăgubiri;
- în ce măsură acesta a acționat cu bună-credință, în scopul informării corecte și judicioase a publicului, în cadrul unei discuții libere privind subiecte de interes general în contextul discursului politic;
Aceste elemente sunt esențiale pentru a verifica în ce măsură sunt îndeplinite în speță elementele răspunderii civile delictuale în persoana pârâtului S. A., respectiv în ce măsură s-a încălcat art. 10 din Convenție și instanța poate interveni pentru sancționarea acestei încălcări.
Astfel, instanța va avea în primul rând în vedere faptul că, la momentul difuzării emisiunii din 05.12.2012, reclamantul avea calitatea de candidat politic la funcția de senator al României, fiind, de altfel, o personalitate cunoscută a orașului.
În acest context, abordarea unui subiect, precum eventuala implicare a reclamantului în activități de natură infracțională reprezintă un subiect de interes general, menit să informeze publicul-țintă asupra tuturor aspectelor personalității și trecutului reclamantului, în calitatea sa candidat al unui partid politic la o demnitate importantă în stat.
La emisiunea în care s-au făcut afirmații considerate de reclamant calomnioase, au participat mai mulți invitați și s-au dezbătut teme de interes public local, dezbătute de mai mulți ani în presa locală. Anterior acestei emisiuni, reclamantul fusese invitatul pârâtului la emisiunea Punctual, unde dezbătuseră și subiecte reluate în emisiunea Tribuna electorală. Se observă că pârâtul nu a pronunțat numele reclamantului, ci a făcut referire indirect la persoana acestuia. Susținerile reclamantului privind afectarea reputației sale prin afirmațiile pârâtului, cu consecința pierderii de voturi la alegerile pentru Parlament, nu sunt dovedite, întrucât reclamantul a fost ales senator din partea P.C. cu ocazia acelor alegeri, procentul de voturi obținut nefiind relevant în cauză.
Afirmațiile pârâtului intră în categoria judecăților de valoare, ce se circumscriu domeniului de protecție al articolului 10 din Convenție, putând cu ușurință fi încadrate în categoria informațiilor și opiniilor exprimate de un individ, prin termeni care șochează majoritatea. În acest sens, CEDO a declarat că libertatea de exprimare garantată de art.10 se aplică nu numai ”informațiilor sau ideilor care sunt primite în mod favorabil sau considerate inofensive sau indiferente, dar și acelora care jignesc, șochează sau deranjează; acestea sunt cerințele acestui pluralism, acelei toleranțe și acelor vederi largi, fără de care nu există o societate democratică” (Handyside v. Regatul Unit, Ligens v. Austria, Oberschlick v. Austria, D. v. România, Thorgeirson v. Islanda, Arslan v. Turcia, T. v. Luxemburg, Jerusalem v. Austria, Dichand și alții v. Austria).
Tot astfel, se reține că opiniile exprimate într-un limbaj violent sau exagerat sunt, de asemenea, protejate, gradul de protecție depinzând de conținutul și scopul criticilor aduse, în campaniile electorale existând probabilitatea emiterii unor expresii violente sau critici aspre, tolerate de Curte într-o măsură mai mare ( Lepojic v. Serbiei, Jersild v. Danemarca ).
În cauză, se observă, însă, că cele afirmate de pârât privitor la persoana reclamantului (de ex. „om înfricoșător”) nu reprezintă un limbaj violent, ci, cel mult, exagerat.
În ceea ce privește buna-credință a jurnalistului, instanța reține că aceasta este prezumată fiind în sarcina reclamantului să răstoarne această prezumtie relativă, ceea ce în cauză nu s-a probat. Nu echivalează cu reaua credință simplul fapt că ziaristul a emis o judecată de valoare pe baza unor informații publice și acte de urmărire penală privind un teren din G..
Astfel, atât timp cât pârâtul a făcut dovada veridicității afirmațiilor sale, instanța nu va putea reține că a acționat cu rea-credință și cu intenția vădită de a prejudicia imaginea reclamantului, ci, cel mult, că a dovedit o exagerare tipic jurnalistică în informarea publicului larg cu privire la un subiect de interes din trecutul reclamantului.
Instanța consideră că la soluționarea prezentei cauze trebuie să se aibă în vedere și împrejurarea că reclamantul face parte din categoria persoanelor care, datorită funcției și poziției pe care o deține în societate, trebuie să accepte un grad al criticii mult mai ridicat față de persoanele obișnuite, fiind o persoană profund implicată și în viața politică a județului și a țării.
În concluzie, instanța reține că afirmațiile pârâtului, exprimate în emisiunea ”Tribuna electorală” difuzată la postul de televiziune RTV G.-B. în data de 05.12.2012 și analizate anterior, intră sub protecția art.10 din Convenție, care apără libertatea de exprimare.
Fiind vorba despre exercitarea unui drept recunoscut de CEDO în jurisprudența sa, precum și de prevederile Constituției României, instanța reține că nu sunt întrunite condițiile de existență ale unui delict civil. În lipsa acestuia, nu este îndeplinită condiția faptei ilicite prevăzute de art.1349 Cod Civil, astfel că nu se poate angaja răspunderea civilă delictuală a pârâtului S. A. pentru aceste afirmații.
Neexistând temei juridic pentru al doilea capăt de cerere, iar pârâtul neasumându-și obligația de a publica vreo hotărâre judecătorească, instanța va respinge și cererea de obligare la publicarea hotărârii judecătorești din prezenta cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca nefondată, cererea formulată de reclamantul D. E., cu domiciliul în G., .. 1, ., ., în contradictoriu cu pârâtul S. A., cu domiciliul în G., ., ., J. G., de obligare la plata de daune morale.
Respinge, ca nefondată, cererea formulată de reclamantul D. E., în contradictoriu cu pârâtul S. A., de obligare la publicarea hotărârii judecătorești din prezenta cauză.
Cu drept de recurs în termen 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.06.2014.
Președinte, Grefier, M. H. M. D.
pentru președinte, judecător M. H.,
promovat la Tribunalul G., semnează, conf. disp.
art. 261 alin. 2 C.p.c., Președinte Judecătoria G.,
judecător R. D.
Red. M.H./ M.D./ 4 ex./03.09.2014
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1535/2014. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 6242/2014. Judecătoria GALAŢI → |
|---|
