Plângere contravenţională. Încheierea nr. 09/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Încheierea nr. 09/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 16-12-2014 în dosarul nr. 10504/233/2014
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 09.12.2014
Instanța constituită din:
Președinte – C. F. M.
Grefier – I. M.
Pe rol fiind soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de petentul I. L. în contradictoriu cu intimatul I. G., având ca obiect „plângere contraventionala”.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul, prin avocat D. N., cu împuternicire avocațială la dosar – f. 18, lipsă fiind intimatul. A răspuns și martorul G. F..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței faptul că prezenta cauză se află la termenul de administrare a probelor.
Instanța a procedat la audierea martorului G. F., sub prestare de jurământ, declarația acestuia fiind consemnată și, după citire, semnată și atașată la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța a acordat cuvântul pe fond.
Apărătorul petentului a pus concluzii pentru admiterea plângerii, anularea procesului-verbal de contravenție, exonerarea petentului de la plata amenzii și acordarea de cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a oferi părților posibilitatea să depună concluzii scrise la dosar,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 16.12.2014.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.12.2014.
Președinte, Grefier,
Jud. C. F. M. I. M.
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică din data de 16.12.2014
Instanța constituită din:
Președinte – C. F. M.
Grefier – I. M.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cererii de chemare în judecată formulată de petentul I. L. în contradictoriu cu intimatul I. G., având ca obiect „plângere contraventionala”.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 09.12.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a oferi părților posibilitatea să depună concluzii scrise la dosar, a amânat pronunțarea la data de 16.12.2014.
INSTANȚA
Asupra plangerii contraventionale de fata
Prin cererea inregistrata pe rolul Judecatoriei Galati la data de 10.06.2014 sub nr_, petentul I. L., a solicitat instantei, in contradctiroiu cu intimata I. Galati, anularea procesului verbal de contraventie . nr_/02.06.2011.
In motivarea de fapt a cererii a aratat ca, in timp ce conducea autoturismul personal, alaturi de numita G. F., spre ., locuinta de domiciliu, a fost oprit de un agent constator al intimatei si i s-a aplicat o amenda care nu face obiectul prezentei cauze.
Insa, in plicul ce a ajuns la domiciliul acestuia, a fost trimis procesul verbal constestat in prezenta plangere, alaturi de cel pe care nu il contesta in prezenta cauza.
Apreciaza ca amenda aplicata prin procesul verbal contestat, . nr_/02.06.2014, este lovit de nulitate deoarece a fost intocmit in lipsa sa, nu exista un martor asistent, si din cuprinsul procesului verbal rezulta ca a adresat cuvinte jignitoare si injurii la adresa cetatenilor ce se aflau in statie, constatare profund nerealista ce poate fi confirmata de martora din autoturism.
Nu au fost consemnate obiectiuile sale la rubrica „alte mentiuni”.
In dovedire s-a folosit de proba cu inscrisuri si proba testimoniala.
In drept si-a intemeiat plangerea pe disp OG 2/2001.
Legal citata, intimata nu a formulat intampinare, depunand raportul agentului constator si copii ale proceselor verbale intocmite petentului.
In cauza a fost audita martora G. F..
Analizand actele si lucrarile dosarului, instanta constata urmatoarele:
Prin procesul verbal . nr_/02.06.2014, petentul a fost sanctionat contraventional potrivit disp art 4 pct 1 din L 61/1991 pentru fapta prevazuta de disp art 3 oct 1 din L 61/1991, retinandu-se in fapt, ca in calitate de conducator auto ce a fost sanctionat pentru o abatere la regimul rutier, a adresat cuvinte jignitoare in injurii ce au provocat indignarea cetatenilor ce se aflau in zona Piata Dunarea.
I s-a aplicat acestuia o amenda in suma de 600 lei.
Procedând la verificarea, potrivit art.34 alin.1 din OG nr.2/2001, a legalitatii si temeiniciei procesului-verbal contestat, instanta retine, în ceea ce priveste legalitatea, ca actul contestat cuprinde mentiunile prevazute de art.17 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, nefiind incident vreunul din motivele de nulitate care se constata din oficiu de catre instanta de judecata.
Analizand motivele de nulitate invocate de petent, instanta constata ca asa cum a statuat ICCJ in decizia XXII/19.03.2007, doar mentiunile prevazute in art 17 din OG 2/2001 sunt sanctionate cu nulitatea absoluta a actului in caz de absenta a lor, restul depinzand de dovada existentei unei vatamari aduse, or, in speta de fata nu s-a facut o atare dovada, amenda aplicata neputand fi considerata in nici un caz o vatamare.
De asemenea, instanta constata ca pentru fapta descrisa a fost stabilita în mod corect încadrarea în textele de lege indicate ca temei legal al constatarii si sanctionarii contraventiei.
Este unanim acceptat, ca procesul-verbal de contraventie, întocmit de un agent al statului, pe baza propriilor constatari, beneficiaza de o prezumtie relativa de legalitate si veridicitate, urmând a fi analizat prin coroborare cu celelalte dovezi.
Referitor la procesul-verbal, instanța reține că, în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcțiunii, trebuie să i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt.
Pentru aceasta fapta contraventionala, petentului i s-a aplicat o sanctiune contraventionala principala in suma de 600 lei.
Insa, din declaratia martorului audiat in cauza, reiese ca petentul nu a savarsit fapta.
Cum raportului agentului constatator nu i se confera valoare probatorie, cum cele cuprinse in acest raport nu sunt diferite fata de cele retinute in cuprinsul procesului verbal contestat, instanta nu isi va putea fundamenta analiza, in raport de aceste inscrisuri.
Cum intimata nu a administrat nici un mijloc de dovada in sustinerea celor constatate si inscrise in cuprinsul procesului verbal, instanta constata ca prezumtia de legalitate si veridicitate a fost rastrurnata prin probatoriul administrat de petent.
Pentru aceste motive plangerea va fi admisa si se va dispune anularea procesului verbal de contraventie atacat . nr_/02.06.2014, si pe cale de consecinta exonerarea petentului de la plata amenzii aplicate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plangerea contraventionala formulata de petentul I. L., domiciliat in ., in contradictoriu cu intimata I. Galati, ., jud Galati.
Anuleaza procesul verbal de . nr_/02.06.2014.
Exonereaza petentul de la plata amenzii aplicate in suma de 600 lei.
Numai cu apel in termen de 30 de zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecatoria Galati.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 16.12.2014.
Președinte, Grefier,
Jud. C. F. M. I. M.
Red CFM / Dact IM/ 5 ex / 19.01.2015
← Pretenţii. Sentința nr. 6239/2014. Judecătoria GALAŢI | Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... → |
---|