Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 2208/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2208/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 07-03-2014 în dosarul nr. 13853/233/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
operator de date cu caracter personal nr. 8637
JUDECĂTORIA G.
SECȚIE CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2208
Ședința publică de la 07 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M. M.
Grefier E. B.
Pentru astăzi a fost amânată soluționarea cauzei Civil privind pe petent S. C., petent S. M., intimat S.C. S. C. SRL, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996)
Dezbaterile și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică din data de 31.01.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 07.02.2014, la data de 14.02.2p014, la data de 21.02.2014, la data de 28.02.2014 și la data de 07.03.2014 când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea de carte funciară înaintată de Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară G. (OCPI G.) către Judecătoria G., la data de 23.07.2013, înregistrată sub dosar nr._, petenții S. C. și S. M. au formulat plângere împotriva încheierii nr._ din 30.04.2013, solicitând anularea acesteia.
În motivarea în fapt a plângerii petenții au arătat, în esență, că în mod greșit s-a procedat la înscrierea în cartea funciară, cu privire la imobilul situat în G., .. 157, . imobiliare solicitate de B. P. A. M. în dosarul execuțional nr. 2999/2012.
Susțin petenții că nu poate fi urmărit silit pentru creanța lor acest imobil, întrucât asupra acestuia ei nu au un drept de proprietate exclusivă până la decesul numitei S. G..
Au mai învederat petenții că pe rolul Judecătoriei G. există mai multe litigii având ca obiect contestație la executare și suspendare executare silită care privesc privesc dosarul execuțional al B. P. A. M..
Cererea nu a fost motivată în drept.
În susținere, petenții au solicitat proba cu înscrisuri.
Prin precizările depuse la dosar, la data de 10.10.2013, petenții au mai arătat că împotriva lor s-a pornit executarea silită în baza titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit pentru persoane fizice nr._ încheiat pentru suma de_ euro cu creditoarea BCR Sucursala G., care a cesionat drepturile sale rezultate din acest contract către .. Totodată, au arătat pârâții creditul este garantat printr-un contract de ipotecă asupra imobilului proprietate personală situat în G., ., ., . numai acest imobil poate fi urmărit silit.
În susținerea acțiunii, petenții au depus la dosar înscrisuri reprezentând contract de credit, plângeri OCPI, încheieri OCPI, contract de vânzare-cumpărare, încheierea Judecătoriei G. din 24.04.2013 dosar nr._, extras ONRC (filele 31-45).
După indicarea și legala informare a intimatei . asupra acțiunii îndreptate împotriva sa, aceasta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării acțiunii, excepția inadmisibilității plângerii de carte funciară și excepția tardivității formulării acesteia. Pe fondul cauzei, intimata a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, intimata a arătat că acțiunea trebuie timbrată la valoare în condițiile OUG nr. 13/2013 dat fiind faptul că toate solicitările reclamanților privesc o contestație la executare. Privitor la inadmisibilitatea acțiunii, intimata a arătat că petenții contestă în realitate valabilitatea actului de executare notat în cartea funciară, respectiv a somației imobiliare emise de B. P. A. M., iar nu încheierea registratorului, astfel că acțiunea nu este admisibilă în procedura plângerii de carte funciară.
Referitor la excepția tardivității plângerii intimata a arătat că o astfel de acțiune trebuie formulată în termen de 15 zile de la comunicarea încheierii or actul OCPI a fost emis la data de 30.04.2013 iar plângerea a fost formulată abia la data de 16.07.2013.
Pe fondul cauzei intimata a arătat că petenții au încheiat la data de 31.0.2008 un contract d ecredit pentru suma de_ euro, garantat cu ipotecă asupra imobilului situat în G., ., ., . și-au mai îndeplinit obligațiile contractuale, înregistrând o restanță în valoare de 2465,47 euro.
Pentru recuperarea creanței cesionate de creditorul tituluar al contractului de credit către intimată, s-a procedat la executarea silită, formându-se dosarul de executare nr. 2999/2012 pe rolul B. P. A. M..
Constatând că debitorii au în proprietate și un alt imobil decât cel ipotecat s-a solicitat executarea silită imobiliară, prin prisma dispozițiilor art. 492 C.proc.civ. potrivit căruia creditorul poate urmări în același timp și imobilele neipotecate ale debitorului.
Susține intimata că existența unei acțiuni având ca obiect contestație la executare și suspendarea executării silite în cadrul respectivului dosar nu constituie motiv pentru radierea somației imobiliare notate de registratorul OCPI la solicitarea B..
În drept au fost invocate dispozițiile C.proc.civ., ale C.civ., Legii nr. 7/1996 și Ordinului ANCPI nr. 633/2006.
La întâmpinare au fost atașate, în copie, înscrisuri reprezentând contract de credit, contract de ipotecă, notificări, conformări de primire ( filele 57- 76).
Petenții au formulat răspuns la întâmpinare prin care au solicitat respingerea excepțiilor și a argumentelor invocate de intimată, reluând în principal aceleași motive din acțiune și precizări.
Au mai depus petenții înscrisuri reprezentând dovada comunicării încheierilor OCPI și plângerile adresate acestei instituții, extrase portalul instanțelor de judecată (filele 91-101).
În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisurile aflate la dosar.
Analizând și coroborând materialul probator existent la dosar, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 248 C.proc.civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, cercetarea în fond a cauzei, stabilind și ordinea de soluționare a excepțiilor, atunci când sunt mai multe.
În cauza de față au fost invocate prin întâmpinare trei excepții, care au fost ordonate de instanță în vederea soluționării în funcție de caracterul lor de excepții de procedură sau de fond și după efectul pe care îl produc în caz de admitere.
Astfel, cu privire la excepția netimbrării acțiunii instanța reține că prezenta acțiune are ca obiect „plângere împotriva încheierii de carte funciară” și este supusă taxelor judiciare de timbru în condițiile art. 20 din OUG nr. 80/2013.
Instanța apreciază ca neîntemeiate susținerile intimatei privitoare la taxarea la valoare a prezente acțiuni, și constată că taxa judiciară de timbru în valoare de 50 lei aferentă acțiunii, a fost achitată de petenți conform solicitării instanței, la data de 10.10.2014 prin chitanța nr. ITX460/1549 aflată la fila 47 din dosar.
În concluzie, excepția netimbrării acțiunii invocată de intimată prin întâmpinare apare ca neîntemeiată și urmează a fi respinsă ca atare.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, instanța reține că aceasta se referă la un gen de acțiune care nu poate fi promovată în justiție, dreptul pretins a fi încălcat negăsindu-și ocrotire în sfera juridicului. Prezenta acțiune nu se încadrează în această categorie, motiv pentru care instanța va respinge excepția inadmisibilității.
Cele invocate de intimată privitor la existența unei alte acțiuni prin care petenții să își valorifice susținerile privitoare la executarea silită sunt apreciate de instanță ca superflue în condițiile în care obiectul acțiunii și solicitările petenților privesc încheierea de carte funciară nr._ emisă de OCPI la data de 30.04.2013 iar pe rolul instanțelor judecătorești între părți există și acțiuni având ca obiect contestație la executare silită în care respectivele apărări să fie invocate de fiecare parte.
Apreciind ca nefondată excepția inadmisibilității invocată de intimat, instanța urmează să o respingă.
În ceea ce privește excepția tardivității formulării prezentei acțiuni, instanța reține că potrivit art. 31 alin. 3 din Legea nr. 7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară, împotriva încheierii registratorului șef se poate formula plângere în termen de 15 zile de la comunicare.
Încheierea nr._ emisă de OCPI la data de 30.04.2013 a fost comunicată petentului la data de 04.07.2013 conform dovezii aflate la fila 95 din dosar, iar plângerea a fost formulată de petent și înregistrată la OCPI l adata de 16.07.2013, deci înlăuntrul termenului legal.
Prin urmare și excepția tardivității invocată de intimată prin întâmpinare apare ca neîntemeiată și urmează să fie astfel respinsă de instanță.
Pe fondul acțiunii, instanța reține ca situație de fapt că prin încheierea nr._ din 15.04.2013 OCPI G. a notat somația privitoare la imobilul situat în G., .. 157, ., în Registrul Digital de Transcripțiuni și Inscripțiuni Imobiliare, în baza somației imobiliare nr. 2999&2012 din 08.04.2013 emise de B. P. A. M., pentru suma de_,97 lei datorată de proprietarii debitori S. M. și S. C. creditoarei . (fila 20 dosar OCPI).
Împotriva acestei încheieri petenții au formulat plângere la registratorul șef, respinsă prin Încheierea nr._ din 30.04.2013 (filele 14-17 dosar OCPI) cu privire la care petenții au formulat prezenta acțiune.
Imobilul situat în G., .. 157, . contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub numărul_ la 08.10.1993 de notariatul de stat al Județului G. (fila 38), proprietatea petenților S. C. și S. M.. Imobilul a intrat numai în stăpânirea de drept a petenților, în fapt rămânând în stăpânirea vânzătoarei S. G. care și-a rezervat dreptul de habitație viageră asupra acestui imobil.
Somația imobiliară (fila 21 dosar OCPI) notată în cartea funciară a imobilului prin încheierea nr._/15.04.2013 a OCPI a fost emisă de B. P. A. M. în dosarul de executare silită nr. 2999/2012, la cererea creditoarei cesionare ., în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr._/31.03.2008 completat prin Contractul de ipotecă nr._/01.04.2008 (filele 57-71).
Prin contractul de ipotecă petenții S. C. și S. M. au garantat creditul de_ euro contractat, cu apartamentul situat în G., .. 181, ., .-71).
În drept, conform art. 26 alin. 4 din Legea nr. 7/1996 privind cadastrul și publicitatea imobiliară (forma în vigoare la momentul emiterii încheierii care face obiectul prezentei acțiuni), înscrierile în cartea funciară sunt de trei feluri: a) intabularea, având ca obiect înscrierea definitivă a drepturilor reale; b) înscrierea provizorie a drepturilor reale sub condiția justificării ulterioare; c) notarea, având ca obiect înscrierea drepturilor personale, a actelor și faptelor juridice referitoare la starea și capacitatea persoanelor, acțiunilor și căilor de atac în justiție, precum și a măsurilor de indisponibilizare, în legătură cu imobilele din cartea funciară.
Potrivit art. 50 alin. 2 Încheierea de înscriere sau de respingere emise de OCPI poate fi atacată cu plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la biroul teritorial. Plângerea împotriva încheierii se depune la biroul teritorial și se va înscrie din oficiu în cartea funciară. Oficiul teritorial este obligat să înainteze plângerea judecătoriei în a cărei rază de competență teritorială se află imobilul, însoțită de dosarul încheierii și copia cărții funciare.
Conform, art. 371 alin. 3 C.proc.civ. de la 1865, executarea silită poate avea loc îm oricare dintre formele prevăzute de lege, (mobiliară, imobiliară sau prin poprire), simultan sau succesiv, până la realizarea drepturilor rezultate din titlul executoriu și achitarea cheltuielilor de executare.
Potrivit art. 492 alin.1 C.proc.civ. de la 1865 în cadrul executării silite, creditorul ipotecar poate urmări în același timp și imobilele neipotecate ale debitorilor săi.
Totodată, conform art. 497 alin. 2 C.proc.civ., executorul judecătoresc are obligația de a lua măsuri ca somația imobiliară să fie înscrisă în cartea funciară.
În cauza de față petentul neagă în esență dreptul creditorului de a solicita înscrierea în cartea funciară a imobilului asupra căruia nu are instituită ipotecă a somației imobiliare.
Instanța apreciază toate susținerile petentului privitoare la legalitatea notării somației imobiliare în cartea funciară ca neîntemeiate.
Astfel, este de netăgăduit faptul că petenții sunt proprietari ai imobilului din . căruia s-a făcut notarea, chiar dacă dreptul de proprietate este restrâns, lipsind atributele folosinței și posesiei dreptului de proprietate al apartamentului ca urmare a păstrării dreptului de abitație viageră al numitei S. G. asupra acestui imobil.
Cum creditorul are dreptul de a urmări nu doar bunurile ipotecate ci și pe celelalte aflate în patrimoniul debitorilor, emiterea somației imobiliare pentru respectivul apartament și notarea acesteia în cartea funciară nu încalcă nicio dispoziție legală.
Pentru aceste considerente, instanța apreciază acțiunea formulată de petenții S. C. și S. M. ca neîntemeiată și urmează a respinge plângerea formulată de aceștia în contradictoriu cu intimata ., împotriva Încheierii nr._ din 30.04.201
Pronunțată de OCPI G..
Constatând că în cauză nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către niciuna dintre părți, instanța urmează să ia act și de acest aspect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neîntemeiată excepția netimbrării invocată de intimată prin întâmpinare.
Respinge ca neîntemeiată excepția inadmisibilității invocată de intimată prin întâmpinare.
Respinge ca neîntemeiată excepția tardivității formulării plângerii, invocată de intimată prin întâmpinare.
Respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petenții S. C. și S. M., ambii cu domiciliul în G., ., ., ., în contradictoriu cu intimata S. C. SRL, cu sediul în București, .. 5, corp B, ., împotriva Încheierii nr._ pronunțate în dosarul nr._ din 30.04.2013 de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară G..
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel, care se va depune la instanța a cărei hotărâre se atacă, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.03.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. M. ManeaElena B.
RedAMM /tehored. E.B/5ex/30.07.2014/3ex .>
← Plângere contravenţională. Încheierea nr. 09/2014.... | Pretenţii. Sentința nr. 6290/2014. Judecătoria GALAŢI → |
---|