Plângere contravenţională. Sentința nr. 2402/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2402/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 13-03-2014 în dosarul nr. 7750/233/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SENTINȚA CIVILĂ NR.2402
Ședința publică de la 13.03.2014
Instanța constituită din:
Președinte M. H.
Grefier M. O.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile privind pe petent M. C. A. și pe intimat I.P.J. G., având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 11.03.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea cauzei la data de 13.03.2014, când a pronunțat următoarea hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.04.2013, petentul M. C. A., în contradictoriu cu intimatul I. G., a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din 28.03.2013, solicitând instanței anularea acestuia și exonerarea de la plata amenzii.
În motivarea în fapt a plângerii, petentul a arătat că, în sinteză, că nu a săvârșit fapta reținută în sarcina sa.
Plângerea a fost motivată în drept pe dispozițiile O.G. nr. 2/2001.
A depus la dosar procesul-verbal contestat în copie certificată pentru conformitate cu originalul.
Intimatul I. G. nu a formulat întâmpinare, dar a depus la dosar adresa nr._/04.12.2013 și raportul agentului constatator.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisurile aflate la dosar și proba testimonială cu martora I. M. D., propus de petent, declarația acesteia fiind atașată la dosar (fila 33).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Plângerea contravențională este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, în temeiul art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor raportat la prevederile art. 15 lit. i din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.
Instanța este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza, potrivit art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și art. 94 C.pr.civ., fapta fiind săvârșită pe raza de competență a Judecătoriei G..
Plângerea este introdusă în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din OG 2/2001, fiind înregistrată la Registratura instanței la data de 08.04.2013.
În fapt, prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 28.03.2013 petentul M. C. A. a fost sancționat contravențional, cu amenda în cuantum de 300 lei și cu sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 zile, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Potrivit celor consemnate în procesul-verbal contestat, la data de 28.03.2013, ora 17:45, petentul, conducând autoturismul Opel cu numărul de înmatriculare_ pe . cu . acordat prioritate de trecere pietonilor care se aflau în traversare pe marcajul pietonal pe sensul său de deplasare.
În drept, potrivit art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Sub aspectul legalității, analizând modul de întocmire a procesului-verbal . nr._/28.03.2013, instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Procesul-verbal nu este semnat de către acesta.
Potrivit art. 100 alin. 3 lit. b din OUG nr 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, neacordarea, de către conducătorul de autovehicul, a priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal, deși O.G. nr. 2/ 2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).
Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal contestat este întocmit ca urmare a constatării directe a faptelor de către agentul constatator, dar, din probele administrate în cauză (declarație de martor) nu se confirmă săvârșirea faptei reținute în procesul-verbal de contravenție, răsturnându-se prezumția de temeinicie a procesului-verbal.
Astfel, deși agentul constatator a consemnat în procesul-verbal că petentul nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversare, din declarația martorului martora I. M. D. (fila 33) rezultă că, la momentul la care petentul a rulat pe trecerea de pietoni cu autoturismul, nu erau angajați pietoni în traversarea străzii pe marcajul longitudinal.
Rezultă astfel că susținerile petentului din plângerea contravențională sunt reale și că nu se face vinovat de fapta reținută în sarcina sa.
Prin urmare, pentru considerentele anterior expuse, apreciind că petentul nu se face vinovat de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa, instanța va anula procesul-verbal de contravenție . nr._/28.03.2013, va exonera petentul de plata amenzii contravenționale în cuantum de 300 lei și va înlătura sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite plângerea contravențională formulată de petentul M. C. A., domiciliat în G. . . .>în contradictoriu cu I. G., cu sediul în G. ..
Anulează Procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._, încheiat la data de 28.03.2013, emis de I. G.-Serviciul Rutier.
Exonerează petentul de la plata amenzii în cuantum de 300 lei.
Numai cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.03.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
Pentru jud. M. H., promovată la Tribunalul G. Pentru grefier M. O., aflată în C.O
Semnează, conf. Art. 426 alin 4 NCPC Semnează, conf. Art. 426 alin 4 NCPC
Președintele instanței Jud. R. D. Grefierul Șef A. G. N.
Red MH/tehnored CNL/08.07.2014
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6854/2014.... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 24/2014. Judecătoria GALAŢI → |
---|