Plângere contravenţională. Sentința nr. 2570/2014. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 2570/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 17-03-2014 în dosarul nr. 9627/233/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECȚIE CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 8637

SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 2570

Ședința publică de la 17 Martie 2014

PREȘEDINTE A. T.

Grefier A. C. B.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile formulate de petent O. G. în contradictoriu cu intimat I.P.J. G., având ca obiect „plângere contravențională”, proces – verbal de constatare a contravenției . NR._.

Dezbaterile orale și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică din data de 10.03.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 17.03.2014 când a hotărât următoarele.

INSTANȚA

Prin plângerea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei G., petentul O. G. a solicitat, în contradictoriu cu I. G., anularea procesului-verbal de constatare . nr._ emis în data de 02.05.2013, prin care s-a reținut contravenția prevăzută de art. 100, alin. 3, lit. g și art. 108, alin. 1, lit. b, pct. 3 din O.U.G. 195/2002 republicată pentru care a fost sancționat cu amendă în cuantum de 300 lei și avertisment.

În motivarea cererii, a solicitat anularea procesului verbal întrucât amenda i-a fost aplicată nejustificat. Mai precizează reclamantul că la data de 26.04.2013 se afla în incinta Pieții Basarabia de unde achiziționa marfă pentru afacerea proprie. După ce a încărcat marfa a pornit autoutilitara, a observat doua mașini parcate paralel și a considerat că are loc să treacă printre ele însă fără intenție a atins oglinda stângă a autoturismului parcat pe partea dreaptă producându-i avarii minime.

Mai arată că imediat după producerea evenimentului proprietarul autoturismului avariat i-a solicitat o sumă de bani pentru a-i acoperi paguba însă a refuzat întrucât aceasta era exagerată.

Legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare.

Prezenta plângere contravențională este scutită de taxă de timbru în temeiul art. 15 lit. i Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, raportat la prevederile art. 36 Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, precum și de timbru judiciar, conform art. 1 alin. 2 Ordonanța Guvernului nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

Instanța a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisuri.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Potrivit procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ emis în data de 02.05.2013, s-a reținut în sarcina petentului că a condus autoutilitara marca F. Ducato cu nr. de înmatriculare_ pe Calea Prutului în incinta Pieții Basarabia unde a virat dreapta fără a se asigura intrând în coliziune cu autoutilitara Dacia cu nr._ ce se afla parcată producându-i avarii la oglindă și de asemenea, nu s-a prezentat la unitatea de poliție pentru anunțarea evenimentului și întocmirea documentelor de constatare fapte prevăzute de art. 108, alin. 1, lit. b, pct. 3 și de art. 100, alin. 3, lit. g din O.U.G. 195/2002 republicată.

În ce privește legalitatea procesului-verbal, instanța constată că acesta este legal întocmit nefiind incidente vreunul din motivele de nulitate expresă și absolută prevăzute de art. 17 O.G. 2/2001.

Examinând temeinicia procesului-verbal, instanța constată următoarele:

Potrivit art.100, alin. 3, lit. g din O.U.G. 195/2002 republicată, constituie contravenție „neprezentarea la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs un accident de circulație din care au rezultat numai pagube materiale, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 79 alin. (2).”

Conform art. 108, alin. 1, lit. b, pct. 3 constituie contravenție „nerespectarea regulilor privind manevra de întoarcere, mersul înapoi, schimbarea benzii de circulație sau a direcției de mers, dacă prin aceasta s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;”

Din întreaga reglementare în materie contravențională din cuprinsul OG 2/2001, se desprinde ideea că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie, ce izvorăște din presupunerea, de asemenea relativă, că agentul constatator, ca însărcinat al statului, oferă suficiente garanții de moralitate, onestitate și de imparțialitate în activitatea de constatare a situației de fapt și de aplicare a sancțiunilor contravenționale.

Din analiza practicii CEDO în materie (hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din data de 4 octombrie 2007 pronunțată în cauza A. c. României), reiese că procesul-verbal se bucură de această prezumție cât timp faptele au fost constatate prin propriile simțuri de agentul constatator (ex propriis sensibus). Petentul nu a reușit să dovedească existența unei alte situații de fapt față de cea reținută de agentul constatator, martorul confirmând și el cele reținute în procesul verbal.

Conform art. 21 alin. 3 OG 2/2001, sancțiunea contravențională se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Instanța consideră că sancțiunea avertismentului este proporțională cu gravitatea faptelor săvârșite, în conformitate cu prev. art. 7 alin. 2 OG 2/2001, și că petentul este suficient atenționat asupra consecințelor negative ale încălcării normelor legale referitoare la neprezentarea la sediul poliției în urma producerii unui eveniment rutier.

Având în vedere aspectele mai sus instanța apreciază că procesul verbal este temeinic și legal, urmând a admite în parte plângerea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte cererea formulată de petent O. G., domiciliat în localitatea G., .. 8, ., ., județul G. în contradictoriu cu intimat I.P.J. G., cu sediul în localitatea G., ., județul G., având ca obiect „plângere contravențională”, proces – verbal de constatare a contravenției . NR._.

Dispune înlocuirea amenzii contravenționale aplicată petentului cu „AVERTISMENT”. Menține celelalte dispoziții ale procesului verbal CP_/02.05.2013.

Cu apel în 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.03.2014.

Președinte,Grefier,

Judecător A. T. A. C. B.

Teh AT/Red ACB/02.04.2014/5ex

Comunicat 2 ex/

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2570/2014. Judecătoria GALAŢI