Plângere contravenţională. Sentința nr. 2589/2014. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 2589/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 17-03-2014 în dosarul nr. 16768/233/2012

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal înreg. nr.8637

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECȚIE CIVILĂ

Sentința civilă nr. 2589

Ședința publică de la 17.03. 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. B.

Grefier E. M.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională formulată de petentul C. V., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI G..

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 13.02.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta și când instanța, având nevoie de timp pentru a studia actele și lucrările dosarului și pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 20.02.2014, apoi la data de 27.02.2014, apoi la data de 06.03.2014, apoi la data de 13.03.2014, apoi la data de 17.03.2014, dată la care a pronunțat următoarea sentință civilă:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 30.08.2012 pe rolul acestei instanțe, sub Dosar nr._, petentul C. V., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului G. - Secția 1 Poliție, a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal . nr._ din 28.06.2012, solicitând anularea acestuia și exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 500 lei.

În motivarea în fapt a acțiunii, petentul a arătat că a fost sancționat contravențional pentru fapta de a nu se fi prezentat la secția de poliție în vederea audierii în dosarul penal nr._/2011. Petentul a învederat instanței că respectiva faptă nu există, el având cunoștință despre o singură citație, găsită în cutia poștală la data de 01.08.2012, pentru data de 03.07.2012. A arătat petentul că mențiunea din procesul verbal privind citarea repetată nu corespunde realității și că nu a cunoscut obligația prezentării la secția de poliție.

În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, art. 7 din Legea nr. 61/1991.

La cerere a fost atașat, în copie, procesul verbal de contravenție, citația din data de 01.08.2012 (filele 4-5).

Legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare, însă la solicitarea instanței a depus la dosar raportul agentului constatator, procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de citare din data de 22.06.2012, proces-verbal de afișare.

La data de 12.10.2012 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei G., sub nr. dosar_/233/2012, acțiunea formulată de petentul C. V. având ca obiect plângere contravențională împotriva proceselor-verbale de contravenție . nr._/16.07.2012, . nr._/24.07.2012 respectiv . nr._/31.07.2012, solicitând anularea acestora.

În motivarea plângerii, petentul a arătat a fost sancționat cu câte o amendă de 500 lei prin fiecare dintre procesele-verbale contestate, pentru refuzul de a se prezenta la secția de poliție în vederea audierii. A arătat petentul că faptele reținute în sarcina sa nu există, întrucât el a luat cunoștință de o singură citație, întocmită în data de 01.08.2012, dar cu dată de prezentare la secția de poliție la 03.07.2012.

În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 31 din O.G. nr. 2/2001, art. 7 din Legea nr. 61/1991.

La cerere au fost atașate, în copie, cele 3 procese-verbale de contravenție contestate.

Legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare.

La termenul din data de 17.06.2013, instanța a pus în discuție și a admis excepția conexității, dispunând atașarea dosarului nr._/233/2012 la dosarul nr._ .

Plângerea contravențională este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar, în temeiul art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor raportat la prevederile art.15, lit. i din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 1 alin. 2 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile aflate la dosar și proba testimonială cu martorul asistent M. A. S., care a fost audiat în ședințele publice din data de 17.06.2012, respectiv din data de 14.01.2014.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul verbal . nr._ din 28.06.2012, petentul C. V. a fost sancționat contravențional, cu amendă în cuantum de 500 lei, pentru săvârșirea faptei prevăzută de art. 3 alin. 1 pct. 31 din Legea nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice .

Potrivit celor consemnate în procesul verbal, petentul, fiind citat în repetate rânduri pentru a se prezenta la sediul secției 2 în vederea audierii la data de 26.06.2012 ora 09.00, nu s-a prezentat neanunțând organele de poliție ale secției 2 în prealabil.

În drept, potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței, aceasta pronunțându-se totodată și cu privire la sancțiunea aplicată.

Sub aspectul legalității, analizând modul de întocmire a procesului-verbal . nr._ din 28.06.2012 instanța constată că nu este incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001.

Astfel, procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator. Deși procesul verbal nu este semnat de către petent și nici de către un martor asistent, este consemnată împrejurarea care a condus la întocmirea în acest mod.

Potrivit art. 3 alin. 1 pct. 31 din Legea nr. 61/1991, constituie contravenție, dacă nu este comisă în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerată infracțiune, refuzul unei persoane de a da relații pentru stabilirea identității sale, de a se legitima cu actul de identitate sau de a se prezenta la sediul poliției, la cererea ori la invitația justificată a organelor de urmărire penală sau de menținere a ordinii publice, aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Relativ la temeinicia procesului-verbal contestat, instanța reține că deși O.G. nr. 2/ 2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999 ).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008 ).

Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal este întocmit ca urmare a constatării directe a faptei de către agentul constatator, însă din probele administrate în cauză reiese o altă situație de fapt decât cea reținută de agentul constatator.

Astfel, din raportul agentului constatator rezultă că petentul C. V. a fost citat pentru a se prezenta la data de 26.06.2012 la secția 2 poliție în vederea audierii ca făptuitor în dosarul penal nr._/2012. În urma solicitării instanței ca intimata să depună dovezile de îndeplinire a procedurii de citare cu petentul în dosarul penal menționat, a fost depus procesul-verbal de îndeplinire a procedurii de citare din data de 22.06.2012 (fila 11), care poartă mențiunea că a fost afișat pe ușa de acces în casa scării, ceea ce echivalează cu nelegala îndeplinire a procedurii de citare față de petent, după cum rezultă din dispozițiile art. 179 alin. 4 C.proc.pen, potrivit cărora, în cazul în care destinatarul sau una dintre celelalte persoane prevăzute de lege nu sunt găsiți, actul de procedură se afișează pe ușa principală a locuinței destinatarului. Ori, obligația impusă de dispozițiile art. 3 alin. 1 pct. 31 din Legea nr. 61/1991 de a se prezenta la sediul poliției, la cererea ori la invitația justificată a organelor de urmărire penală subzistă numai în ipoteza în care citarea este realizată în conformitate cu dispozițiile legale.

În ceea ce privește citația din 01.08.2012, aceasta nu poate fi luată în considerare de instanță, în condițiile în care în primul rând, este ulterioară datei de 28.06.2012, data la care a fost sancționat petentul.

În atare condiții, instanța reține că fapta menționată în cuprinsul procesului-verbal de contravenție contestat nu corespunde realității, iar susținerile petentului în sens contrar sunt confirmate de probele administrate în cauză.

Pentru argumentele arătate mai sus, instanța reține că faptele reținute în procesul-verbal de contravenție . nr._/28.06.2012 nu pot fi imputate petentului, astfel că procesul-verbal de contravenție . neîntemeiat și în consecință, instanța va admite plângerea și va dispune anularea acestuia precum și exonerarea petentului de la plata amenzii contravenționale de 500 lei .

Potrivit procesului-verbal . nr._ din data de 16.07.2012, petentul, fiind citat procedural, atât telefonic cât și în scris pentru a se prezenta în vederea audierii ca făptuitor la secția de poliție în data de 13.07.2012 ora 09.00, a refuzat să se prezinte la data și ora stabilite.

Potrivit procesului-verbal . nr._ din data de 24.07.2012, petentul, fiind citat procedural pentru a se prezenta la secția 2 în vederea audierii ca făptuitor, a refuzat să se prezinte, cu toate că a luat cunoștință de citație potrivit mențiunilor locatarilor scării 3 a blocului..

Potrivit procesului-verbal . nr._ din data de 31.07.2012, petentul, fiind citat procedural în repetate rânduri pentru a se prezenta la sediul secției de poliție în vederea audierii ca făptuitor în dosarul penal cu numărul_/2011, a refuzat să se prezinte conform citației.

Și în ceea ce privește aceste 3 procese-verbale ce fac obiectul plângerii conexe, instanța constată că prezumția de temeinicie a fost înlăturată, întrucât, în ciuda solicitării instanței de judecată ca intimata să facă dovada îndeplinirii procedurii de citare cu petentul în dosarul penal nr._/2011, nu a fost depus la dosar decât procesul-verbal din data de 24.12.2012, întocmit ulterior datelor la care petentul ar fi fost citat, conform proceselor verbale atacate, la secția de poliție. În ceea ce privește citația pentru data de 03.07.2012, ora 08.00 (fila 5), instanța apreciază că nici aceasta nu este de natură să susțină prezumția de temeinicie a proceselor verbale contestate, întrucât a fost emisă în data de 01.08.2012, deci ulterior datei pentru care a fost citat petentul.

Pe cale de consecință, instanța va admite plângerea conexă și va dispune anularea proceselor-verbale contestate precum și exonerarea petentului de la plata amenzii contravenționale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențională principală formulată de petentul C. V., cu domiciliul în G., ., ._ în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI G. cu sediul în G., ., Cod postal_ împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 28.06.2012.

Anulează procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 28.06.2012 și exonerează pe petent de plata amenzii contravenționale în cuantum de 500 lei.

Admite plângerea contravențională conexă formulată de petentul C. V., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI G., împotriva proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 16.07.2012, . nr._ din data de 24.07.2012 și . nr._ din data de 31.07.2012.

Anulează procesele verbal de contravenție . nr._ din data de 16.07.2012, . nr._ din data de 24.07.2012 și . nr._ din data de 31.07.2012 și exonerează pe petent de plata amenzii contravenționale în cuantum total de 1.500 lei.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.03.2014.

Președinte, Grefier,

Judecător A. B. M. E.

Pentru jud. B. A. aflat în C.O Semnează conf. Art. 426 alin 4 N C.P.C

Pentru Președintele instanței Jud. R. D. aflat în CO Grefierul Șef G. A. N.

Semnează conf. Art. 426 alin 4 N C.P.C.

VicePreședintele instanței Jud. E.-G. D.

RED. A.B.

Dact.M.E./18.07.2014/5ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2589/2014. Judecătoria GALAŢI