Întoarcere executare. Sentința nr. 2159/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2159/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 07-03-2014 în dosarul nr. 2193/233/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIE CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ nr.2159
Ședința publică de la 07 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M. M.
Grefier L. C.
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra cauzei Civil privind pe reclamant S.C. M. B. S.A. și pe pârât S.C. R. F. S.R.L., având ca obiect întoarcere executare.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 28 Februarie 2014, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea cauzei la 07 Martie 2014, dată la care a pronunțat următoarea hotărâre:
INSTANȚA
Deliberând asupra cererii de completare a dispozitivului hotărârii, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.11.2013contestatoarea ., în contradictoriu cu intimata ., a formulat o cerere de completare a dispozitivului sentinței civile nr._/25.10.2013, pronunțate de Judecătoria G..
În motivare, petenta a arătat că instanța de fond a omis să se pronunțe cererii de acordare a cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat, în sumă de 2000 lei.
Cererea nu a fost motivată în drept.
Legal citată, intimata . a depus la dosar cerere scrisă calificată de instanță ca fiind întâmpinare la cererea de completare dispozitiv. Intimata a solicitat respingerea cererii contestatoarei și reducerea onorariului avocatului la zero lei.
În motivare intimata a arătat, în esență, că solicitarea contestatoarei este neîntemeiată, aceasta nefăcând dovada existenței contractului de asistență și a plății aferente.
Întâmpinarea nu a fost motivată în drept.
Intimata a depus la dosar și înscrisuri (filele 184-246).
Analizând actele și lucrările cauzei prin prisma cererii de completare a dispozitivului hotărârii, instanța reține următoarele:
În fapt, prin sentința civilă nr._/25.10.2013, instanța a admis cererea contestatoarei . formulată în contradictoriu cu intimata . și a dispus întoarcerea executării silite, obligând intimata la plata sumei de_,97 lei executată silit în cadrul dosarului execuțional nr. 24/2012 al B. M. P., prin poprirea conturilor contestatoarei deschise la BRD –GSG.
Prin aceeași sentință, instanța a admis cererea contestatoarei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în valoare totală de 3245,86 lei.
Prin cererea de chemare în judecată care a făcut obiectul dosarului nr._ contestatoarea . a solicitat întoarcerea executării silite și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată. La termenul de judecată din 04.10.2013 contestatoarea a depus la dosar, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, ordinul de plată nr. 2089 din 08.20.2013 privind achitarea de către . către Cabinetul de Avocatură N. M. a sumei de 2000 lei (fila 158).
În drept, potrivit 2812 C.proc.civ., dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.
Așa cum rezultă din sentința civilă nr. nr._/25.10.2013, instanța a omis să se pronunțe asupra cererii formulate de contestatoare privind obligarea intimatei la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Față de această omisiune, instanța apreciază ca întemeiată cererea contestatoarei de completare a dispozitivului hotărârii, motiv pentru care o va admite.
În ceea ce privește însă obligarea intimatei la plata sumei de 2000 lei, instanța apreciază că acest capăt de cerere accesoriu nu este întemeiat.
În acest sens, instanța reține că deși intimata este parte căzută în pretenții și la dosar există dovada achitării de către contestatoarea . către Avocat N. M. suma de 2000 lei, din ordinul de plată atașat la dosar nu se poate stabili cu certitudine faptul că această sumă a fost achitată cu titlu de onorariu cuvenit pentru apărările efectuate în dosarul nr._ .
Din împuternicirea avocațială aflată la dosar (fila 10) rezultă numărul contractului de asistență juridică dar nu se poate stabili legătura dintre acesta și plata efectuată de contestatoare cu titlu de onorariu avocat, cu atât mai mult cu cât din înscrisurile de la dosar reiese că între părți au fost mai multe litigii, în care au fost reprezentate de aceiași apărători aleși.
În consecință, instanța va respinge ca nefondat capătul de cerere accesoriu privind acordarea cheltuielilor de judecată constând în suma de 2000 lei reprezentând onorariu apărător și va dispune completarea sentinței civile nr._, pronunțată în data de 25.10.2013 în dosarul nr._ al Judecătorie G., în sensul că „respinge ca nefondat capătul de cerere accesoriu privind obligarea intimatei la plata, către contestatoare, a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat”.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de completare dispozitiv formulată de contestatoarea ., cu sediul în București, . nr. 3-5, ., Biroul ID, sector 2, în contradictoriu cu intimata ., cu sediul în B., Complex M. Hipodrom, ., jud. B..
Respinge ca nefondat capătul de cerere accesoriu privind acordarea cheltuielilor de judecată constând în suma de 2000 lei reprezentând onorariu apărător.
Dispune completarea sentinței civile nr._, pronunțată în data de 25.10.2013 în dosarul nr._ al Judecătorie G., în sensul că respinge ca nefondat capătul de cerere accesoriu privind obligarea intimatei la plata, către contestatoare, a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.03.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. M. ManeaLenuța C.
RedAMM /tehored. LC/4ex/ 11.03.2014 / 2ex .
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2589/2014.... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 4692/2014.... → |
---|