Plângere contravenţională. Sentința nr. 28/2014. Judecătoria GALAŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 28/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 28-10-2014 în dosarul nr. 2948/233/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr. 8637
SECȚIE CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._
Ședința publică de la 28 Octombrie 2014
PREȘEDINTE O. B.
Grefier M. D.
Pentru azi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei având ca obiect plângere contravențională - CP NR._, formulată de petentul petentul J. C., în contradictoriu cu intimata I. G. – Poliția mun. G..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 14.10.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta și pentru când Judecătoria,având nevoie de timp pentru deliberare și pentru a studia actele și lucrările dosarului, a amânat pronunțarea la data de 21.10.2014, iar apoi la data de 28.10.2014 când a dat următoarea sentință civilă:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată la data de 18.02.2014, pe rolul Judecătoriei G. sub nr_, petentul J. C., în contradictoriu cu intimata I. G. – POLIȚIA MUN. G., a contestat procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din 11.02.2014
În motivarea plângerii, petentul a arătat în esență că a fost sancționat cu amenda de 500 lei pentru că a condus autoturismul Skoda O. cu nr. Gl-09-RKU pe . pătrund în I. G., parcând autoturismul în spatele clădirii Arhivele Naționale. A invocat petentul că nu a pătrund nelegal în curtea I. G., cu în aproprierea centrului medical al I. G., din lipsa unui spațiu de parcare cauzat de căderile mari de zăpadă. A invocat că este comisar șef de poliție în cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate G. care își desfășoară activitatea în incinta I. G., ca atare în mod legal se afla acolo, fiind un funcționar al instituției. A invocat că un alt coleg de-al său nu a fost sancționat, deși parcase mașina aproape de a sa. A invocat faptul că inițial a fost sancționat cu „avertisment” însă ulterior, ca urmare a unor dispoziții la nivel ierarhic sancțiunea a fost schimbată în „amenda”. A invocat faptul că a fost prezent la momentul sancționării sale, furnizând datele de identificare, dar, pentru că a refuzat semnarea procesului verbal, în mod abuziv s-a trecut în procesul verbal faptul că a fost întocmit în lipsă.
A precizat că sancțiunea a fost aplicată de Biroul Poliției Rutiere care are atribuții în ceea ce privește OUG nr. 195/2002.
În drept, a invocat prevederile art. 8 din Legea nr. 61/1990.
În dovedirea cererii sale, a depus la dosar în copie procesul verbal de contravenție și dovada comunicării acestuia și practică judiciară precum și fotografii din zona unde a fost parcat autovehiculul (filele 5-8).
Fiindu-i legal comunicată plângerea formulată de petent în procedura prealabilă prevăzută de art. 201 NCPC, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată.
A arătat că petentul se face vinovat de pătrunderea în curtea I. G. cu autoturismul proprietate personală fără drept, respectiv fără a fi avut aprobare în acest sens. A menționat că acest spațiu de parcare este destinat în exclusivitate autovehiculelor din dotarea instituției sau ce aparțin altor instituții cu care I. relaționează în mod curent. A indicat detaliat care sunt spațiile de parcare ale I. și a arătat că petentul are permis accesul pietonal în incintă însă nu cu autoturismul. A precizat că petentul nu a fost forțat să parcheze în incintă de căderile mari de zăpadă, iar celelalte afirmații ale acestuia, referitoare la modul de întocmire a procesului verbal nu au fost dovedite în vreun fel.
În drept, a invocat NCPC și OG nr. 2/2001.
A solicitat judecarea cauzei și în lipsa sa de la dezbateri.
Ulterior, intimata a depus la dosar raportul agentului constatator dovada comunicării procesului verbal, copie după procesul verbal, fotografii cu autoturismul proprietatea petentului și locul unde acesta a fost parcat(filele 20-26).
De asemenea, pentru primul termen de judecată cu părțile legal citate, intimata a mai depus la dosar aceste înscrisuri și în plus, tabelul cu autoturismele cu drept de acces în acea parcare, Dispoziția șefului PIJ G._/09.01.2014 și alte adrese I. și BCCO (filele 30-53).
Tot pentru primul termen de judecată cu părțile legal citate, petentul a depus la dosar răspuns la întâmpinare prin care a invocat că nu a condus autoturismul pe . nu a fost identificat în mișcare, starea de fapt descrisă în procesul verbal nefiind conformă realității. A invocat și faptul că acea parcare nu se află în incita I. G. ci este destinată tuturor cetățenilor. A invocat faptul că dispoziția conducătorului I. din 09.01.2014 nu putea fi prelucrată în 2013 către cadrele BCCO și că intimata încearcă să inducă instanța în eroare. A invocat că nu-i sunt aplicabile prevederile art. 2 pct. 13 din Legea nr. 61/1991 pentru că nu este o persoană neautorizată ci un angajat al instituției. A criticat petentul modul de repartizare a locurilor de parcare către I. și BCCO și a reiterat faptul că a fost prezent la întocmirea procesului verbal.
În susținerea acestei poziții procesuale a depus la dosar înscrisuri (filele 60-68).
La primul termen de judecată cu părțile legal citate, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, iar petentul a arătat că în subsidiar, solicită înlocuirea amenzii cu avertisment.
Instanța a lăcat cauza în pronunțare dar a repus-o pe rol la data de 13.05.2014 pentru completarea probațiunii.
Pentru termenul din 17.06.2014, la solicitarea instanței, intimata a depus la dosar dovada prelucrării către ofițerii BCCO a adresei nr._/25.11.2013 (fila 78).
La termenul din 14.10.2014 s-a procedat la audierea martorului asistent G. E., declarația sa fiind consemnată la dosar la fila 96.
Instanța este competentă să soluționeze cauza potrivit art. 32, alin.2 din OG nr.2/2001 și art. 94 art. 3 din NCPC.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține că plângerea este în parte întemeiată pentru următoarele considerente:
În fapt, prin procesul verbal CP nr._ din 11.02.2014, petentul J. C. a fost sancționat contravențional în baza prevederilor art. 2 alin. 1 pct. 13 din Legea nr. 61/1991 actualizată, pentru că la data de 11.02.2014 orele 10.00, a condus autoturismul marca Skoda O. cu nr de înmatriculare_ pe . pătruns în curtea I. G., încălcând normele legale de acces, parcând autoturismul în spatele clădirii Arhivelor Naționale. A fost filmat cu aparatul R. Autovision Rom 509 pe HDD 19, montat pe autospeciala de poliție MAI_.
Petentului i-a fost aplicată o amendă de 500 lei.
Petentul are calitatea de comisar șef poliție în cadrul BCCO G., care își desfășoară activitatea în incinta I. G..
Prin adresa nr._/23.11.2013 (fila 40) conducerea I. G. a informat BCCO G. că accesul autovehiculelor proprietatea persoană în incinta I. G. atât în parcarea din zona Centrului Medical cât și în curtea interioară este interzisă, acestei instituții fiindu-i repartizat un singur loc de parcare în parcarea existentă în partea de nord a clădirii. De asemenea, s-a pus în vedere acestei instituții să-și instruiască lucrătorii din subordine în ceea ce privește interzicerea accesului autovehiculelor proprietate personală în incinta I., în cele două marcări menționate, posesorii mașinilor urmând a fi sancționați.
Această adresă a fost prelucrată lucrătorilor BCCO, deci implicit și petentului prezent la ședința din 29.11.2013, astfel cum rezultă din adresa emisă de BCCO G. la 20.05.2014 și comunicată de intimată instanței (fila 78).
În drept, potrivit textelor de lege menționate (din Legea nr. 61/1991 actualizată), „pătrunderea, cu încălcarea normelor legale de acces, în sediile autorităților publice centrale și locale, instituțiilor publice, … precum și ocuparea fără drept a terenurilor aparținând ambasadelor și reprezentanțelor sau a terenurilor situate în perimetrul acestora ori refuzul de a le părăsi la cererea organelor de ordine, constituie contravenție și este susceptibilă de sancționare cu amendă.
Potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Analizând modul de întocmire a procesului-verbal . nr._ încheiat la data de 11.02.2014, instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptelor săvârșite, data comiterii acestora și sancțiunile aplicate, precum și semnătura agentului constatator, menționând și procesul verbal a fost încheiat în lipsă, însă acest aspect a fost confirmat de un martor asistent, audiat de instanță.
Petentul a invocat ca și motiv de nulitate a procesului verbal faptul că a fost încheiat în prezența sa însă că în conținut s-ar fi afirmat că s-a încheiat în lipsă. Petentul nu a făcut dovada acestei afirmații cu niciun mijloc de probă, iar acest aspect nu este de natură să atragă decât cel mult nulitatea relativă a procesului verbal, petentul având posibilitatea de a înlătura eventualele vătămări prin prezentarea în fața instanței și susținerea poziției sale.
De asemenea, petentul a invocat ca și motiv de nulitate faptul că a fost sancționat în temeiul Legii nr. 61/1991 de un agent din cadrul Biroului Rutier al Poliției G..
Cu privire la acest aspect, instanța reține că art. 5 alin. 1 din Legea nr. 61/1991 stabilește că aceste contravenții se constată de către primar, împuterniciții acestuia, de către ofițerii sau agenții de poliție ori de către ofițerii, maiștrii militari și subofițerii din jandarmerie, precum și, pentru faptele constatate în zona specifică de competență, de către polițiștii de frontieră. Ca atare, nu este interzis unui agent din cadrul Biroului Rutier să constate contravenții și să aplice sancțiuni pentru încălcarea unor norme sociale prevăzute în Legea nr. 61/1991.
Instanța constată și că fapta reținută în sarcina petentului a fost descrisă cu suficientă claritate, acesta fiind sancționat pentru că a parcat autoturismul proprietate personală într-o parcare a unei instituții publice, în care parcarea unor astfel de autovehicule era interzisă prin ordin intern.
Sub aspectul temeiniciei, procesul verbal este întemeiat, în cauză nefiind dovedită o altă situație de fapt decât cea reținută de agentul constatator.
Deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Din analiza jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în materie (în special hotărârea din data de 4 octombrie 2007, pronunțată în cauza A. c. României), reiese că procesul-verbal se bucură de această prezumție cât timp faptele au fost constatate prin propriile simțuri de agentul constatator (ex propriis sensibus).
De asemenea, din interpretarea sistematică a prevederilor art. 16 și art. 34 din OG nr. 2/2001, reiese că procesul – verbal de contravenție nu numai că nu este lipsit de forță probantă, ci dimpotrivă, face dovada situației de fapt până la proba contrară, probă ce trebuie făcută de către petent și nicidecum de agentul constatator.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional ( cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008 ).
Rezultă așadar că persoana sancționată are dreptul și obligația corelativă de a administra toate probele pe care le apreciază necesare, pentru a răsturna prezumțiile simple instituite în ceea ce privește conținutul procesului verbal de contravenție, în condițiile art. 249 NCPC.
Prin probațiunea administrată, instanța va reține că petentul nu a făcut dovada unei stări de fapt diferite de cea reținută în procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției.
Intimata a făcut dovada săvârșirii faptei de către petent cu fotografiile realizate la fața locului cu autoturismul petentului parcat în parcarea situată în latura de nord a clădirii I., în dreptul centrului medical ce deservește I.-ul și în spatele clădirii Arhivelor Statului (filele 25-26). Acest aspect este de altfel recunoscut de petent, care a afirmat însă că acea zonă nu reprezintă o parcare a I. și că el, având calitatea de angajat al BCCO G., putea să parcheze acolo.
Cu privire la faptul că aceea nu este o parcare I., instanța reține, cum de altfel a recunoscut și petentul, că accesul cu autovehiculul în acea zonă se face din . amplasată o barieră aparținând I.. Or, atât timp cât bariera este situată pe . evident, spațiul unde a parcat petentul nu este unul destinat accesului public cu autovehiculul. Așadar, instanța va reține că petentul a parcat pe unul din locurile special amenajate pentru parcare în zonele aparținând I. G..
Intimata nu a contestat calitatea petentului de lucrător în cadrul BCCO, ci doar dreptul său de a accede la parcările I. cu autovehiculul proprietate personală, recunoscându-se accesul pietonal al acestuia în curtea instituției.
Ambele părți au depus fotografii cu privire la zona în discuție. Din aceste fotografii, coroborate cu adresele depuse de intimată la dosarul cauzei, rezultă că în realitate atât angajații cât și publicul au acces pietonal, însă accesul cu autoturismul este restricționat.
De altfel, este recunoscut dreptul fiecărei instituții de a-și stabili reguli interne în ceea ce privește locurile de parcare, dacă acestea sunt limitate ca și număr.
Or, așa cum rezultă din toate adresele depuse la dosar, BCCO G. a fost informată prin adresa nr._/23.11.2013 cu privire la hotărârea conducerii I. G. de a interzice accesul autovehiculelor proprietatea persoană în incinta I. G. atât în parcarea din zona Centrului Medical cât și în curtea interioară, acestei instituții fiindu-i repartizat un singur loc de parcare în parcarea existentă în partea de nord a clădirii.
Conform adresei BCCO G. din 20.05.2014, adresa mai sus menționată a fost prelucrată la 29.11.2013, lucrătorilor din cadrul acestei instituții, inclusiv petentului.
Ca atare, la data de 11.02.2014, petentul putea și ar fi trebuit în mod rezonabil să cunoască faptul că îi este interzis să parcheze autoturismul proprietate personală în zona de parcări de la Centrul Medical al I..
Instanța va reține că dispoziția șefului I. din 09.01.2014 reprezintă în esență o concluzie a adreselor anterioare și că excede prezentului cadru procesual contestarea de către petent a modului în care conducerea I. înțelege să-și gestioneze locurile de parcare.
În aceste condiții, instanța va reține că fapta petentului a fost dovedită, iar prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție nu a fost răsturnată de probele administrate în dosar.
Referitor la sancțiunea aplicată petentului prin procesul-verbal, instanța reține că art. 5 alin. 5 al O.G. nr. 2/ 2001, cu modificările și completările ulterioare, stipulează că sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. De asemenea, potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/ 2001, cu modificările și completările ulterioare, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
De asemenea, instanța de judecată, în temeiul art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, administrează probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.
Analizând circumstanțele specifice și pericolul social al faptei reținute în sarcina petentului, care lucrează în incinta I. G. în calitate de comisar șef poliție și care a motivat parcarea autoturismului în acea zonă de căderile masive de zăpadă, instanța consideră că sancțiunea contravențională a amenzii in cuantum de 500 lei este excesivă în cauză, aplicarea unui avertisment fiind suficientă pentru a răspunde pericolului social al faptei și al făptuitorului.
Instanța apreciază ca petentul are o culpă redusă în săvârșirea faptei, astfel încât aplicarea unui avertisment este suficientă pentru a atrage atenția acesteia asupra consecințelor faptei sale, iar pe viitor acesta va adopta o conduită corespunzătoare chiar și fără aplicarea unei amenzi.
În concluzie, instanța va admite în parte plângerea contravențională formulată de J. C. împotriva procesului – verbal . nr._ emis la 11.02.2014 și va înlocui sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 500 lei, aplicate prin procesul – verbal menționat, cu sancțiunea avertismentului, atrăgând atenția petentului asupra pericolului social al faptei săvârșite cu recomandarea de a respecta pe viitor dispozițiile legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte plângerea contravențională formulată de către petentul J. C., CNP_, cu domiciliul în G., ., jud. G. în contradictoriu cu intimata I. G. – Poliția mun. G., cu sediul în G., ., jud. G..
Anulează în parte procesul verbal de contravenție atacat, cu . nr._ întocmit la data de 11.02.2014 în sensul înlocuirii sancțiunii amenzii de 500 lei aplicată petentului cu sancțiunea avertismentului.
Atrage atenția petentului asupra pericolului social al faptei săvârșite cu recomandarea de a respecta pe viitor dispozițiile legale.
Numai cu apel în 30 de zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria G..
Pronunțată în ședință publică azi, 28.10.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
O. BRUMĂMaricica D.
RED.OB/TEH.MD/5ex/20.11.2014 .>
| ← Contestaţie la executare. Încheierea nr. 11/2014. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 7689/2014. Judecătoria GALAŢI → |
|---|
