Pretenţii. Sentința nr. 7689/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 7689/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 10-07-2014 în dosarul nr. 3606/233/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7689
Ședința publică din data de 10.07.2014
Instanța constituită din:
Președinte – G. N.
Grefier – S. M. B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei Civile formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P._ în contradictoriu cu pârâtul M. G. REPREZENTAT DE PRIMAR M. S., chemat în garanție M. R., având ca obiect pretenții.
Din actele și lucrările dosarului precum și din susținerile părților consemnate în încheierea de ședință din data de 05.06.2014 care face parte integrantă din prezenta, Instanța în urma deliberării avute a pronunțat următoarea sentință:
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată sub nr._ /26.02.2014 pe rolul Judecătoriei G., reclamanta Asociația de proprietari nr. 601 BIS- G., a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul M. G.- prin Primar, să pronunțe o hotărâre prin care să acesta să fie obligat la plata sumei de 17.577,92 lei, din care suma de 8.433,72 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere aferente perioadei 17.03._14 și suma de 9.144,2 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente cheltuielilor de întreținere și calculate pentru perioada 07.04._14.
În motivarea cererii, a arătat că pârâtul nu și-a achitat cheltuielile de întreținere și a acumulat un debit de 8.433,72 lei, conform fișei individuale de calcul, fiind calculate penalități în cuantum de 9.144,2 lei.
În drept, a invocat dispozițiile Legii nr.230/2007.
În dovedirea pretențiilor, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, depunând la dosar copie după fișa de cont individuală, fișă de calcul a penalităților, listele de plată de la avizier, procese-verbale din 15.07.2007 și 12.04.2009 și 10.01.2013 ale Comitetului Executiv și Adunării Generale a Asociației de stabilire a procentului penalităților la 0,1% și 0,2% pe zi de întârziere.
Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescrierii dreptului material la acțiune. De asemenea, a formulat o cerere de chemare în garanție a chiriașului – M. R..
La termenul de judecată din 19.06.2014, instanța a pus în discuție admisibilitatea în principiu a cererii de chemare în garanție a numitului M. R., pe care a admis-o, acesta fiind introdus în cauză în calitate de chemat în garanție.
La același termen de judecată – 19.06.2014, instanța a pus în discuția părților excepția prescrierii dreptului material la acțiune, pe care a respins-o ca nefondată. Astfel, instanța reține că potrivit art. 1, 3 și 7 din decretul nr.167/1958 rep.- privitor la prescripția extinctivă, dreptul material la acțiune al reclamantei, în prezenta cauză, se stinge prin prescripție, după împlinirea termenului de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul în care nu a intervenit suspendarea sau întreruperea acestui termen. Instanța constată faptul că reclamanta solicită obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de întreținere aferente perioadei 17.03._14 și a penalităților de întârziere aferente perioadei 07.04._14., cererea de chemare în judecată fiind introdusă pe rol la data de 26.02.2014.
Cu privire la soluționarea excepției, instanța a ținut cont de următoarele prevederi din Legea nr. 230/2007:
- conform art. 49 alin. 2… termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice;
- conform art. 50 alin.1 … asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
Prin urmare, termenul de prescriere a dreptului la acțiune, de 3 ani, prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, se prorogă cu 110 zile, calculate de la data afișării listei de plată. Instanța apreciază că în speță nu se cunoaște, în mod concret, data afișării listelor de plată, datele menționate pe aceste liste nefăcând dovada indubitabilă că acestea ar fi și cele ale afișării efective. Prin urmare, calculul termenului de prescriere a dreptului la acțiune, începe să curgă de la data de 26.02.2014 (data înregistrării cererii de chemare în judecată), din care se scad 3 ani și 110 zile, respectiv de la data de 08.11.2010. Astfel, instanța a analizat excepția prescrierii dreptului la acțiune pentru perioada 17.03._10 cu privire la cheltuielile de întreținere și 07.04._10 cu privire la penalitățile de întârziere.
Potrivit art. 6 alin.1 lit. a și h din OG nr.70/2011 modif. privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece, prin consumator vulnerabil se înțelege ... clientul, persoana singură/familie, care nu își poate asigura din bugetul propriu acoperirea integrală a cheltuielilor legate de încălzirea locuinței și ale cărei venituri sunt situate în limitele prevăzute la art. 8 alin. 2, art. 9 alin. 1, art. 10 alin. 1 și art. 11 alin. 1 și 2, iar prin ajutor pentru încălzirea locuinței se înțelege acea ... măsură de sprijin, suportată din bugetul de stat și/sau, după caz, din bugetele locale, destinată consumatorilor vulnerabili cu venituri situate până la un prag stabilit de lege și care are drept scop acoperirea integrală sau, după caz, a unei părți din cheltuielile cu încălzirea locuinței.
Prin urmare, în calitate de proprietar al imobilului, prin plata ajutorului pentru încălzirea locuinței în perioada 01.01._12, pârâtul M. G.- prin Primar, a efectuat plăți ale cheltuielilor de întreținere care au întrerupt termenul de prescriere a dreptului material la acțiune.
Astfel, prin încheierea din 19.06.2014, instanța a respins ca nefondată excepția prescrierii dreptului material la acțiune invocată de pârâtul M. G.- Prin Primar.
Potrivit art. 50 alin. 2 Legea nr. 230/2007, acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Instanța a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisuri.
Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Din fișele de evidență a repartizării cheltuielilor de întreținere aflate la dosar se constată că pârâtul, în calitate de proprietar al imobilului- apartament, situat în G., ..I2, ., a beneficiat de utilități (apă, gaze, canal etc.) în perioada 07.04._14, imobilul fiind închiriat chematului în garanție M. R., în baza contractului nr. 352/11.08.1998 (f. 12-182, 190-194).
Pârâtul nu a achitat sumele reprezentând cotele de contribuție la cheltuielile de întreținere, fiind calculate penalități de întârziere, după cum rezultă din fișele de sold aflate la filele 10-18 din dosar.
Potrivit art. 1073 din C.civ.vechi, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației. În cadrul obligațiilor care au ca obiect o sumă de bani, executarea în natură este întotdeauna posibilă, creditorul având un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului.
În cazul în care obiectul litigiului îl constituie o obligație de a da, cum este obligația de a plăti o sumă de bani, creditorul are obligația sa dovedească existența acesteia, în sarcina debitorului operând o prezumție de vinovăție, iar dacă acesta nu dovedește îndeplinirea obligației, se prezumă ca nerespectarea acesteia provine din vina sa, urmând a fi astfel obligat la plata de despăgubiri către creditor.
Potrivit art. 50 alin. 1 Legea nr. 230/2007 și art. 31 din Regulamentul–cadru al Asociațiilor de P., asociația are dreptul de a acționa în judecată pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cheltuielilor comune, a fondurilor stabilite de hotărârea Adunării generale, inclusiv cheltuielile neprevăzute, timp de mai mult de 90 de zile, de la termenul stabilit.
De asemenea, Asociația de proprietari poate impune o penalizare pentru neplata cheltuielilor comune, inclusiv a celor neprevăzute și a cheltuielilor restante, oricărui proprietar care se face vinovat de neplata acestora timp de mai mult de 90 zile de la termenul stabilit.
Ca urmare a neplății la termen a cheltuielilor de întreținere, s-au calculat penalități de întârziere în sumă totală de 9.144,2 lei. La calculul penalităților s-au folosit cote de 0,1% și 0,2% pe zi de întârziere, stabilite prin hotărâri ale Comitetului Executiv și Adunării Generale a Asociației de P. (f. 40-42).
Conform art. 662 alin.2, 3 și 4 din noul C.pr.civ., ... creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu.
Creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui.
Creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.
Instanța reține că existența și lichiditatea acestei creanțe rezultă din listele de plată lunare.
În privința exigibilității creanței, instanța apreciază că potrivit art. 49 alin.2 din Legea nr.230/2007 modif.- privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, ... termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice ... de la data afișării listei. Prin urmare, în prezenta cauză, este împlinit termenul de plată a cheltuielilor de întreținere aferente perioadei 17.03._14 și a penalităților aferente perioadei 07.04._14.
În concluzie, instanța constată că reclamanta are o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtului.
În consecință, instanța urmează să admită cererea și să oblige pârâtul să plătească către reclamantă suma totală de 17.577,92 lei, din care suma de 8.433,72 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere aferente perioadei 17.03._14 și suma de 9.144,2 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente cheltuielilor de întreținere și calculate pentru perioada 07.04._14.
Instanța va admite cererea de chemare în garanție formulată de pârât și va obliga chematul în garanție M. R. să achite pârâtului suma de 17.577,92 lei, din care suma de 8.433,72 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere aferente perioadei 17.03._14 și suma de 9.144,2 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente cheltuielilor de întreținere și calculate pentru perioada 07.04._14.
În baza art. 453 alin.1 C.pr.civilă, instanța va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat).
În baza art. 453 alin.1 C.pr.civilă, instanța va obliga chematul în garanție să achite pârâtului suma de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE P._ cu sediul în G., . A. M.), nr. 14, Cod poștal_ în contradictoriu cu pârâtul M. G. REPREZENTAT DE PRIMAR M. S., cu sediul în G., ., Cod poștal_, chemat în garanție M. R. domiciliat în G., .. 9, . obiect pretenții.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul M. G.- prin Primar.
Obligă pârâtul M. G.- prin Primar să plătească reclamantei suma totală de 17.577,92 lei, din care suma de 8.433,72 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere aferente perioadei 17.03._14 și suma de 9.144,2 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente cheltuielilor de întreținere și calculate pentru perioada 07.04._14.
Obligă chematul în garanție M. R. să plătească pârâtului M. G.- prin Primar suma totală de 17.577,92 lei, din care suma de 8.433,72 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere aferente perioadei 17.03._14 și suma de 9.144,2 lei cu titlu de penalități de întârziere aferente cheltuielilor de întreținere și calculate pentru perioada 07.04._14. Obligă pârâtul M. G.- prin Primar să plătească reclamantei suma de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Obligă chematul în garanție S. T. să plătească pârâtului suma de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu apel în 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria G..
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10.07.2014.
Președinte Grefier
Judecător G. N. S. M. B.
Red.GN / tehn. SMB./5 ex / 15.07.2014
.>
.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 28/2014.... | Pretenţii. Sentința nr. 9052/2014. Judecătoria GALAŢI → |
---|