Plângere contravenţională. Sentința nr. 5458/2014. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 5458/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 28-05-2014 în dosarul nr. 11442/233/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

(*operator de date cu caracter personal nr. 8637)

SENTINȚA CIVILĂ NR. 5458

Ședința publică din data de: 28.05.2014

Președinte: L. I. B.

Grefier: A. C. Nitoi

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe petentul/(a) C. C. și pe intimatul/(a) POLITIA L. GALATI.

La apelul nominal făcut în ședință publică părțile au lipsit.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței următoarele:

Cauza are ca obiect plângere contravențională.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Prin încheierea de ședință din data de 27.02.2013 judecarea cauzei a fost suspendată pentru lipsa nejustificată a părtilor și s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării.

Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată și rămâne în pronunțare asupra excepției.

INSTANȚA

Asupra acțiunii civile introduse de petentul/(a) C. C. împotriva intimatul/(a) POLITIA L. GALATI înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.06.2012, având ca obiect plangere contraventională.

Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 27.02.2013 ,când cauza a fost suspendată în temeiul disp. art. 242 alin. 1 pct. 2 C. pr. civ.

Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu;

Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;

Instanța, în baza art.248 și urm Cpciv, urmează a constata perimată acțiunea de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția, invocată din oficiu, a perimării cauzei.

Constată perimată cererea formulată de petentul C. C., cu domiciliul in G., ., ., jud. G., în contradictoriu cu pârâta Poliția L. G., cu sediul in G., ., jud. G., având ca obiect plângere contravențională.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică ,azi,28.05.2014.

Președinte,Grefier,

Red. BIL/ Dact. ACN

4 ex/04.06.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5458/2014. Judecătoria GALAŢI