Plângere contravenţională. Sentința nr. 449/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 449/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 17-01-2014 în dosarul nr. 3132/233/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.8637
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 449/2014
Ședința publică din data de 17 Ianuarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE –A. S.
GREFIER – I. A. T.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile având ca obiect „plângere contravențională- ANPC nr._” promovată de petenta .. în contradictoriu cu intimata A. NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR.
Dezbaterile și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică din data de 10.01.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 17.01.2014, când a hotărât următoarele:
I N S T A N T A
La data de 22.02.2012 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub nr._ acțiunea civilă formulată de petenta .. în contradictoriu cu intimata A. NAȚIONALĂ PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR, având ca obiect „ plângere contravențională „.
La termenul din 01.10.2012 în temeiul art. 1551 C.pr.civ., instanța a dispus suspendarea judecării cauzei având ca obiect „plângere contravențională”, întrucât petenta nu s-a conformat dispozițiilor instanței.
Prin încheierea de ședință din data de 12.09.2012, i s-a pus în vedere petentei să depună la dosarul cauzei motivele plângerii, sub sancțiunea suspendării.
La data de 14.09.2012, petenta a fost citată cu mențiunea de a depune la dosar motivele plângerii, însă aceasta a înțeles să nu-și îndeplinească obligațiile astfel cum au fost stabilite în sarcina sa prin Încheierea de ședință.
Constatând că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantei, față de dispozițiile art. 1551 C.pr. civ., instanța a dispus suspendarea cauzei.
Potrivit art.248 C.pr.civ. orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept dacă a rămas în nelucrare, din vina părții, timp de cel puțin 1 an.
În speța dedusă judecății a trecut mai mult de 1 an de când dosarul a rămas în nelucrare din vina părților, care s-au dezinteresat de soluționarea cauzei și nu au făcut niciun demers pentru efectuarea vreunui act de procedura.
În consecință, în temeiul art.248 și următoarele C.pr.civ. și întrucât nu exista nicio cauză de suspendare sau de întrerupere a perimării, instanța va admite excepția invocată din oficiu și va constata perimată acțiunea civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării invocată din oficiu de către instanță.
Constată perimată cererea de chemare în judecată având ca obiect plângere contravențională formulată de petenta ., cu sediul în G., .. 19, ., în contradictoriu cu intimata Autoritate pentru Protecția Consumatorilor G., cu sediul în G., . nr. 45 bis, ., ..
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.01.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. A.S. /Tehnored.I.A.T./ 4 ex. 23.01.2014.
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 8472/2014. Judecătoria... | Anulare somaţie de plată. Sentința nr. 2959/2014.... → |
---|