Plângere contravenţională. Sentința nr. 6/2014. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 6/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 06-01-2014 în dosarul nr. 12875/233/2013

Dosar nr._ .

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr.8638

Sentința civilă nr. 6

Ședința publică din data de 06 ianuarie 2014.

PREȘEDINTE – A. Z.

GREFIER – M. N.

………………………

Pe rol fiind pronunțarea asupra cauzei civile, având ca obiect „ plângere împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._, încheiat în data de 07.06.2013 ”, formulată de petenta S.C. I. M. S.R.L., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ G..

Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 13.12.2013, care face parte integranta din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 20.12.2013, apoi la data de 23.12.2013, apoi la data de 30.12.2013, apoi la data de 06.01.2014, când a dat următoarea sentință:

INSTNAȚA:

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.07.2013, sub dosar nr_, petenta I. M. S.R.L. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ G. (I.), a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 07.06.2013, solicitând instanței anularea acestuia. În subsidiar, petenta a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.

În motivarea plângerii, reprezentantul legal al petentei arată că aceasta a fost sancționată contravențional pentru aceea că la momentul controlului la punctul său de lucru a fost identificată numita D. L. fără a avea încheiat contract individual de muncă.

Potrivit susținerilor petentei, D. L. s-a prezentat în ziua controlului, iar salariata petentei, P. V., din exces de zel și fără a se consulta cu administratorul societății, I. G. G., a luat decizia unilaterală de a o supune pe aceasta la o probă de lucru.

În opinia petentei, procesul verbal încheiat este lovit de nulitate absolută, fiind întocmit cu încălcarea prevederilor art. 16 și urm. din O.G nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

În drept au fost invocate prevederile art. 31 O.G. nr. 2/2001.

La cerere au fost atașate, în copie, procesul verbal contestat, anexa acestuia (filele 5-9)

Legal citat, intimatul Inspectoratul Teritorial de Muncă G. (I.) a formulat întâmpinare (filele 29-32) prin care a solicitat respingerea acțiunii, sancțiunea fiind legală și temeinică.

În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat la data de 03.06.2013 intervalul orar 11:40-12:50 a efectuat un control la punctul de lucru al petentei, situat în mun. G., ., nr. 88A-spălătorie auto, unde prestau activitate specifică de spălător auto numiții D. L. și P. V..

Numita D. L. a declarat inspectorilor de muncă, în scris, prin completarea fișei de identificare, că lucrează pentru S.C. I. M. S.R.L., din data de 16.05.2013, cu un program de 4 ore/zi, în intervalul orar 09:00-13:00, inclusiv în zilele de sâmbătă, că pentru munca prestată primește un salariu de 300 lei și că nu a semnat contract individual de muncă.

Cu privire la susținerea petentei în sensul că aceasta se afla în timpul unei probe de lucru, intimatul a precizat că inclusiv în cursul perioadei de probă, legea impune încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă, prestarea oricărei activități în vederea verificării aptitudinilor salariatului nefiind permisă în afara contractului de muncă.

Potrivit susținerilor intimatului, procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost legal și temeinic întocmit, cuprinzând toate mențiunile indicate de art. 16 și art. 17 din OG nr. 2/2001, H.G. nr. 500/2011.

În drept, au fost invocate prevederile Codului Muncii și ale OG nr. 2/2001.

Intimatul a solicitat instanței judecarea cauzei și în lipsa părților.

La întâmpinare au fost atașate în copie, înscrisuri reprezentând: fișă de identificare, confirmare de primire, proces-verbal de control, proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor, planșă foto, raportul privind activitatea societății petente (filele 33-48).

Acțiunea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei, potrivit art. 19 din OUG nr. 80/2013 privind privind taxele judiciare de timbru.

Instanța este competentă să soluționeze cauza potrivit art. 32 alin. 1 și 2 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și art.94, pct.4 C.pr.civ., fapta sancționată fiind săvârșită în circumscripția Judecătoriei G.. Plângerea este introdusă în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din OG 2/2001.

În cauză, la termenul de judecată din data de 13.12.2013, instanța a încuviințat și administrat pentru părți proba cu înscrisurile aflate la dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 07.06.2013 petenta a fost sancționată cu amenda contravențională în cuantum de 10.000 lei, în temeiul art. 260 alin. 1 lit. e din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, pentru săvârșirea faptei contravenționale prevăzute de art. 16 alin. 1 din același act normativ.

Potrivit celor consemnate în procesul verbal contestat (anexa 1), la punctul de lucru al petentei, situat în mun. G., ., nr. 88A-spălătorie auto a fost depistată numita D. L. care presta activitate din data de 16.05.2013 ca spălător vehicule, fără a avea încheiat în formă scrisă contractul individual de muncă anterior începerii activității și care avea un program de lucru de 4 ore/zi, fiind remunerată lunar cu suma de 300 lei.

În drept, potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.

Sub aspectul legalității, analizând modul de întocmire a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 07.06.2013, instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001. Procesul-verbal de contravenție conține mențiunile privitoare la numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea și sediul contravenientului persoană juridică, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.

Totodată, deși procesul-verbal a fost întocmit în lipsa reprezentantului legal al petentei și fără a purta semnătura unui martor asistent, conține mențiunea conform căruia a fost încheiat la sediul I.T.M., unde nu erau prezenți decât alți agenți constatatori, care potrivit dispozițiilor legale nu pot avea calitatea de martor asistent.

În ceea ce privește motivele de nulitate invocate de petentă prin cerere, instanța urmează a le respinge ca neîntemeiate, după cum urmează:

- referitor la lipsa semnăturii procesului verbal de către cel de-al doilea agent constatator, instanța apreciază că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției este în mod legal întocmit, întrucât actul sancționator a fost semnat de către agentul constatator; de altfel, chiar și în situația în care agentul constatator nu ar fi respectat dispozițiile art. 16, alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea aplicabilă ar fi nulitatea relativă, ce ar opera doar în situația în care s-ar dovedi o vătămare care să nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului, vătămare pe care petenta nu a dovedit-o în cauză.

- cu privire la motivul de nulitate reprezentat de nerespectarea dreptului la apărare al petentei prin prisma faptului că nu a putut formula obiecțiuni, instanța îl apreciază a fi neîntemeiat având în vedere că, astfel cum rezultă din cuprinsul procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, acesta a fost întocmit în lipsa reprezentantului legal al contravenientei la momentul constatării faptei contravenționale, astfel încât este evident că nu exista posibilitatea ca petenta să formuleze obiecțiuni la acel moment. Pe de alta parte, simpla întocmire a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției în lipsă, nu este de natură a atrage nulitatea acestui act, în condițiile în care chiar legea, respectiv art. 19 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, prevede posibilitatea întocmirii actului constatator al contravenției când contravenientul nu este de față.

Tot referitor la acest motiv de nulitate, instanța reține că potrivit art. 16 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor acest aspect este sancționat cu nulitatea relativă, iar nulitatea procesului-verbal de contravenție se va putea constata numai in ipoteza in care petentul ar face dovada unei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului. Or, în cauză petenta nu a dovedit nicio vătămare, cu atât mai mult cu cât dreptul său la apărare a putut fi exercitat cu prisosință în fața instanței, unde aceasta a putut solicita și administra probe, precum si să pună concluzii.

- cu privire la motivul de nulitate referitor la faptul că nu s-au precizat împrejurările concrete în care s-a produs contravenția pentru a se evidenția gravitatea faptei, instanța în va respinge ca neîntemeiat, motivat de faptul că fapta contravențională este suficient descrisă, instanța putând efectua, în condițiile date, controlul de legalitatea și temeinicia procesului verbal contestat, astfel cum a fost acesta întocmit.

- în ceea ce privește motivul de nelegalitate referitor la faptul că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției nu poartă ștampila instituției emitente și nu rezultă din cuprinsul său că ar fi emis de reprezentanții I.T.M. G., instanța îl va respinge ca neîntemeiat, motivat de faptul că actul sancționator cuprinde elementele obligatorii prevăzute de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001, și pe cale de consecință acesta este întocmit în mod legal.

Potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română, iar obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Angajatorul persoană juridică, persoana fizică autorizată să desfășoare o activitate independentă, precum și asociația familială au obligația de a încheia, în formă scrisă, contractul individual de muncă anterior începerii raporturilor de muncă.

De asemenea, în sensul art. 260 alin. 1 lit. e din același act normativ, constituie contravenție și se sancționează astfel: primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată.

Cu privire la temeinicia procesului verbal contestat, deși O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. c. României, hotărârea din 4 octombrie 2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008 ).

Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal de contravenție este întocmit în mod legal de către agenții constatatori din cadrul intimatului ca urmare a constatării directe a contravenției de către aceștia, iar din probele administrate în cauză, nu a rezultat o situație contrară celei reținute în procesul-verbal de contravenție.

Astfel, potrivit fișei de identificare (fila 44) semnată de numita D. L., rezultă că aceasta presta activitate în funcția de spălător auto în cadrul petentei de la data de 16.05.2013 fără a avea încheiat contract de muncă.

Cu privire la susținerea petentei în sensul că numita I. G. G. a luat din exces de zel decizia unilaterală, fără a se consulta cu reprezentantul societății petente de a o supune pe D. L. unei probe de lucru în momentul în care inspectorii din cadrul I.T.M. G. au efectuat controlul, instanța o va respinge ca neîntemeiată, deoarece petenta nu poate invoca acest aspect pentru a fi exonerată de răspunderea contravențională pentru fapta ce a fost reținută în sarcina acesteia, cât timp societatea petentă, prin reprezentantul legal are obligația de a supraveghea și controla modul în care se deșfășoară activitatea acesteia prin salariații pe care aceasta i-a angajat.

În ceea ce privește sancțiunea aplicată contravenientei, instanța reține că, potrivit art. 5 alin. 5 și art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, aceasta trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, iar, în sensul art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța hotărăște și asupra sancțiunii aplicate prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției.

Cu referire la cauza de față, instanța socotește că amenda contravențională de 10.000 lei aplicată petentei este legală și proporțională cu gradul de pericol social al faptei, fiind dispusă amenda în minimul special prevăzut de lege. Fapta petentei prezintă un grad de pericol social accentuat în împrejurarea în care neîntocmirea unui contract de muncă în formă scrisă anterior începerii raporturilor de muncă, îl privează pe angajat de toate avantajele aferente unui astfel de contract. De asemenea instanța apreciază ca fiind corect individualizate și sancțiunile dispuse pentru celelalte fapte imputate petentei, aceasta fiind atenționată prin avertismentul aplicat de intimat.

Având în vedere cele de mai sus, instanța urmează să respingă ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta I. M. S.R.L. împotriva procesului verbal . nr._ din 07.06.2013, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ G..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă RĂ Ș T E:

Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta S.C. I. M. S.R.L., cu sediul în munic. G., ., nr. 88A, jud. G., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL TERITORIAL DE MUNCĂ G., cu sediul în munic. G., ., nr. 46A, jud. G., împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din 07.06.2013.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 06.01.2014.

Președinte, Grefier,

Red. A.Z.. / Tehnored. M.N. / 5 ex / 13.06.2014, .>

* Vă atragem atenția că datele menționate in prezentul documentul, se înscriu in cele prevăzute de Legea nr.677/2001, fapt ce conferă obligativitatea protejării, conservării si folosirii acestora doar in scopul prevăzut de lege.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 6/2014. Judecătoria GALAŢI