Pretenţii. Încheierea nr. 07/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Încheierea nr. 07/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 28-01-2014 în dosarul nr. 14884/233/2012
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 07.01.2014
Instanța constituită din:
Președinte – M. H.
Grefier – I. M.
Pe rol fiind soluționarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 767 în contradictoriu cu pârâtul M. G. PRIN PRIMAR, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta, prin consilier juridic B. D. C., cu delegație la dosar, lipsă fiind pârâtul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței faptul că, la data de 30.12.2013, s-a depus la dosar certificatul de atestare fiscală cu referire la imobilul ce face obiectul cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța a acordat cuvântul pe fond.
Reprezentantul convențional al reclamantei a pus concluzii pentru admiterea acțiunii, astfel cum a fost precizată la data de 19.11.2013, când s-a micșorat câtimea obiectului cererii. Astfel, a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 8213,30 reprezentând debit restant pentru perioada iulie 2009 – iunie 2012 și 4139,92 lei reprezentând penalități de întârziere pentru perioada septembrie 2009 – iunie 2012.
În temeiul art. 150 C.proc.civ., nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța a declarat închise dezbaterile și a reținut cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a oferi părților posibilitatea să depună concluzii scrise la dosar,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 14.01.2014.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.01.2014.
Președinte Grefier
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 14.01.2014
Instanța constituită din:
Președinte – M. H.
Grefier – I. M.
Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a oferi părților posibilitatea să depună concluzii scrise la dosar,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 21.01.2014.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.01.2014.
Președinte Grefier
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 21.01.2014
Instanța constituită din:
Președinte – M. H.
Grefier – I. M.
Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a oferi părților posibilitatea să depună concluzii scrise la dosar,
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 28.01.2014.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.01.2014.
Președinte Grefier
Dosarul nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
Operator de date cu caracter personal nr.8637*
SENTINȚA CIVILĂ NR. 689
Ședința publică din data de 28.01.2014
Instanța constituită din:
Președinte – M. H.
Grefier – I. M.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cererii de chemare în judecată formulate de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 767 în contradictoriu cu pârâtul M. G. PRIN PRIMAR, având ca obiect „pretenții”.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 07.01.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a oferi părților posibilitatea să depună concluzii scrise la dosar, a amânat pronunțarea la data de 14.01.2014, 21.02.2014 și apoi la data de 28.01.2014.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 06.08.2012 reclamanta Asociația de Proprietari nr. 676 G. a solicitat obligarea pârâtului M. G. prin Primar la plata sumei de 10.133,31 lei cu titlu de cheltuieli comune de întreținere repartizate în perioada iulie 2009 – iunie 2012 precum și la plata sumei de 11.033,65 lei cu titlu de majorări de întârziere calculate în perioada iulie 2009 – iunie 2012 pentru nerespectarea termenului lunar de efectuare a plăților.
În motivarea cererii sale reclamanta a arătat că apartamentul pentru care au fost calculate cheltuielile de întreținere și penalitățile de întârziere solicitate aparține pârâtului care a închiriat imobilul fam. T. A..
A arătat că pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de plată a cheltuielilor de întreținere motiv pentru care au fost calculate și penalități de întârziere.
În drept, au fost invocate disp. art. 46, 49, 50 din Legea nr. 230/2007, HG 1588/2007, Legea 210/2005.
A solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 242 al. 2 cod proc. civilă.
Pârâtul, legal citat, nu a formulat întâmpinare.
Prin cereri succesive depuse la dosarul cauzei, reclamanta și-a modificat cuantumul pretențiilor, prin cererea ultimă depusă la termenul de judecată din 19.11.2013 (f. 88) solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 8213,31 lei reprezentând cheltuieli de întreținere pentru perioada iulie 2009 – iunie 2012 precum și la plata sumei de 4.139,92 lei reprezentând majorări de întârziere pentru perioada septembrie 2009 – iunie 2012.
Instanța a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Pârâtul este proprietar al apartamentului cu nr. 32 din bl. T2 ., mun. G..
Din listele de plata aferente perioadei iulie 2009 – iunie 2012 (f. 17-52) coroborate cu fisa de cont a apartamentului rezulta ca acesta nu au achitat, la termenele stabilite, cotele de contribuție la cheltuielile de întreținere lunare pentru perioada indicata.
Potrivit art. 46 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari. În sensul art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230/2007, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice. De asemenea,, potrivit art. 49 alin. 1 din același act normativ, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat. De altfel, având în vedere că întârzierile la plata cotelor de întreținere din partea proprietarilor de apartamente determină obligarea Asociației de proprietari la plata unor penalități în favoarea furnizorilor de servicii, în speță sunt îndeplinite și condițiile răspunderii civile delictuale așa cum sunt reglementate acestea de art. 998 – art. 999 C.civ.. Astfel, fapta ilicită săvârșită cu vinovăție este reprezentată de fapta pârâtei de a nu plăti, din culpă, cotele de întreținere ce îi revin, iar între această faptă și prejudiciul suferit de către reclamantă prin obligarea sa la plata penalităților de întârziere către furnizori există un raport de cauzalitate direct.
În conformitate cu art. 50 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.
Reclamanta a stabilit un sistem propriu de penalități de întârziere, de 0,15% pentru fiecare zio de întârziere (f. 12).
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că pretențiile reclamantei sunt întemeiate, potrivit listelor de plată afișate pentru apartamentul în discuție în luna iunie 2012 (f. 79) rezultând că suma restantă era în acea lună de 9913, 31 lei.
Cu privire la suma solicitată cu titlu de penalități de întârziere instanța reține că potrivit tabelului de calcul al penalităților de întârziere (f. 64-66), suma calculată drept penalități de întârziere este în cuantum de 4.189,92 lei.
Tabelul de calcul al penalităților de penalităților de întârziere conține informații privind debitul restant pentru fiecare lună, data afișării listei de plată, data scadenței, data plății, numărul de zile de întârziere la plată, procentul de penalitate avut în vedere, cuantumul penalităților de întârziere raportat la fiecare debit restant pe lună, totalul debitului restant (cote comune de cheltuieli) și totalul penalităților de întârziere.
De asemenea, din informațiile care însoțesc tabelul rezultă că penalitățile de întârziere au fost calculate la debitele lunare începând cu a 31 –a zi de la data scadenței, astfel cum reglementează art. 49 al. 1 din legea nr. 230/2007, iar din tabel rezultă că penalitățile de întârziere au fost calculate pentru cheltuielile de întreținere datorate pentru fiecare lună în parte și nu depășesc cuantumul sumei datorate, fiind deci respectate prevederile legale menționate.
Pentru aceste considerente urmează să fie admisă cererea astfel cum a fost modificată și va fi obligat pârâtul către reclamantă la plata sumei 8.213,31 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere aferentă perioadei iulie 2009 – iunie 2012 precum și la plata sumei de 4.139,92 lei cu titlu de penalități de întârziere calculate pentru perioada iulie 2009 – iunie 2012.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 767, cu sediul în G., ., ., parter, jud. G., în contradictoriu cu pârâtul M. G. PRIN PRIMAR, cu sediul în G., ., jud. G., astfel cum a fost modificată.
Obligă pârâta către reclamantă la plata sumei 8.213,31 lei cu titlu de cheltuieli de întreținere aferentă perioadei iulie 2009 – iunie 2012 precum și la plata sumei de 4.139,92 lei cu titlu de penalități de întârziere calculate pentru perioada iulie 2009 – iunie 2012.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 28.01.2014.
Președinte, Grefier,
Conf. art.261al.2 C.proc.civ.,pt I. M.
Dna jud. M. H., aflată în C.O.
Semnează președintele instanței, dl jud. R. D.
Red MH / Dact IM/ 4 ex / 12.05.2014
← Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria GALAŢI | Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... → |
---|