Pretenţii. Sentința nr. 1451/2014. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 1451/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 17-02-2014 în dosarul nr. 6325/233/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SECȚIE CIVILĂ

SENTINȚA Nr. 1451/2014

Ședința publică de la 17 Februarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE E. L. D.

Grefier E. C. V.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei civile având ca obiect „pretenții”, privind pe reclamant S.C. A. S.A., P. ADMINISTRATOR JUDICIAR CC INSOL S.P.R.L. C. - FILIALA G. și pe pârât ASOCIAȚIA DE proprietari NR.342.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 30.01.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, având nevoie de timp pentru deliberare și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, instanța a amânat succesiv pronunțarea la, 06.02.2014, 10.02.2014, 17.02.2014, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.03.2013 sub nr._, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecata pe pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR.342 solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 5.215,64 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei 23.12.2010 – 30.12.2012, calculate pentru neplata la termen a serviciilor furnizate pârâtei în perioada 31.07.2010 – 10.04.2012.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a furnizat pârâtei servicii de termoficare în baza contractelor încheiate cu aceasta și a actelor adiționale ulterioare dar aceasta nu a achitat aceste servicii în termen de 15 zile lucrătoare de la emiterea facturilor, după cum se obligase prin contract, sau a achitat cu întârziere, motiv pentru care s-au calculat penalități de întârziere.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe disp. art. 1166, art. 1169, art. 1178, art. 1766, art. 1768 Cod civil, Legea nr. 51/2006, Contractul încheiat cu pârâta.

În temeiul art. 411 alin.1 C.pr.civ, reclamanta a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.

În dovedirea cererii sale, reclamanta a depus la dosarul cauzei, în copie, contractul de furnizare a energiei termice și a apei calde de consum nr. 1296/15.01.2010, facturile fiscale neachitate, anexele la facturi reprezentând modul de calcul, componența soldului, modul de calcul al penalităților, facturi penalități.

Conform art. 77 din Legea nr. 85/2006, prezenta acțiune este scutită de taxa judiciară de timbru.

Legal informată, pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR.342 nu formulat întâmpinare

În ședința publică din data de 30.01.2014 instanța a încuviințat reclamantei proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține următoarele:

Așa cum rezultă din art. 2 și art. 9 din contractul de prestări servicii nr. 1296/15.01.2010, reclamanta și-a asumat obligația furnizării către pârâtă a apei calde pentru consum și a energiei termice pentru încălzire, în timp ce pârâta s-a obligat să achite integral, în ordinea scadenței, la termen, facturile emise de furnizor reprezentând contravaloarea serviciilor prestate.

De asemenea, potrivit art. 18 din contractul 1296/15.01.2010, neachitarea facturii de către utilizator în termen de 30 zile lucrătoare atrage penalități de întârziere egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, care, conform art. 120 alin. 7 din Codul de procedură fiscală este de 0,04% pe zi de întârziere.

În sensul art. 42 alin. 10 din Legea nr. 51/2006, penalitățile se datorează începând cu prima zi după data scadenței, iar valoarea totală a acestora nu poate depăși valoarea facturii.

Potrivit art. 42 alin. 4 și 5 din Legea nr. 51/2006 privind serviciile comunitare de utilități publice, contravaloarea serviciilor de utilități publice se stabilește în conformitate cu metodologia de calcul, aprobată de autoritatea de reglementare competentă, pe baza prețurilor/tarifelor și a consumurilor/cantităților de utilități publice furnizate/prestate, și se plătește pe baza facturii emise de operator. Determinarea consumurilor/cantităților de utilități publice în vederea facturării se face prin măsurare directă cu ajutorul sistemelor de măsurare-înregistrare a consumurilor/cantităților de utilități furnizate/prestate; sistemele de măsurare-înregistrare se montează pe branșamentul care deservește fiecare utilizator individual sau colectiv, în punctul de delimitare a instalațiilor, indiferent de serviciu, operator sau de utilizator.

Factura pentru serviciile furnizate/prestate se emite cel mai târziu până la data de 15 a lunii următoare celei în care prestația a fost efectuată. Utilizatorii serviciilor de utilități publice, persoane fizice sau juridice, sunt obligați să achite facturile reprezentând contravaloarea serviciilor furnizate/prestate în termenul de scadență de 15 zile lucrătoare de la data primirii facturilor; data emiterii se înscrie pe factură. Termenul de scadență privind plata facturii se ia în calcul începând cu data primirii facturii (art. 42 alin. 9 din Lege).

În baza contractului de furnizare a energiei termice pentru încălzire și a apei calde de consum 1296/15.01.2010, reclamanta a furnizat pârâtei energie termică și a emis facturi în perioada 31.07.2010 – 10.04.2012, având ca obiect contravaloarea serviciilor furnizate (f. 25 - 64), facturi însușite de pârâtă prin ștampilă și semnătură.

Potrivit componenței soldului din data de 21.02.2013 (f. 4), pârâta îi datorează reclamantei suma de 5.215,64 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei 23.12.2010 – 30.12.2012, calculate pentru neplata la termen a serviciilor furnizate pârâtei în perioada 31.07.2010 – 10.04.2012.

Pentru penalitățile de întârziere astfel calculate au fost emise facturi separate (fila 7-24), indicându-se, în anexă, facturile asupra cărora sunt calculate, perioada de calcul, numărul zilelor de întârziere, valoarea soldului, procentul de penalitate și suma reprezentând contravaloarea penalităților aferente fiecărei perioade de calcul.

Totodată, reclamanta a dovedit modul de calcul și cuantumul debitului reprezentat de penalitățile de întârziere în cuantum de 5.215,64 lei, detaliindu-l într-un centralizator care evidențiază factura emisă, data scadentă, suma neachitată din aceasta, numărul de zile de întârziere, coeficientul de majorare pe zi și suma acestor majorări pentru fiecare factură în parte (f.5-6).

În drept, potrivit art.969 alin.1 din Codul civil convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, acestea fiind ținute să își îndeplinească obligațiile asumate. Facturile emise de reclamantă și penalitățile calculate – ambele în baza contractului – se bucură de forța obligatorie prevăzută de lege.

Instanța reține că pârâta nu a făcut dovada achitării la termenul scadent a obligației de plată ce îi revenea în temeiul contractelor de furnizare energie termică și apă caldă de consum încheiate cu pârâta.

Pentru considerentele de mai sus, constatând că pârâta nu și-a îndeplinit la termen obligațiile asumate prin contract și că, astfel, reclamanta are o creanță certă, lichidă și exigibilă, reprezentând contravaloarea penalităților de întârziere, instanța, în temeiul art. 969 și următoarele din C.civ., va admite acțiunea și o va obliga pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 5.215,64 lei, reprezentând penalități de întârziere aferente perioadei 23.12.2010 – 30.12.2012, calculate pentru neplata la termen a serviciilor furnizate pârâtei în perioada 31.07.2010 – 10.04.2012.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamanta . sediul în G., ., jud. G. în contradictoriu cu pârâta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 342 cu sediul în G., ., ., jud. G..

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5.215,64 lei, reprezentând contravaloarea penalităților de întârziere calculate în perioada 23.12._12, aferent debitului din perioada 31.07._12.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Judecătoria G..

Pronunțată în ședința publică, azi, 17.02.2014.

Președinte,

D. E. L.

Grefier,

V. E. C.

RED. DEL 17.02.2014/ TEHN E.V. 18 .02. 2014/ 4 EX

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 1451/2014. Judecătoria GALAŢI