Pretenţii. Sentința nr. 2246/2014. Judecătoria GALAŢI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2246/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 10-03-2014 în dosarul nr. 6883/233/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
SECȚIE CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 8637
SENTINȚĂ CIVILĂ NR. 2246
Ședința publică de la 10 Martie 2014
PREȘEDINTE A. T.
Grefier A. C. B.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea cauzei civile formulate de reclamant S.C. A. C. S.A. G. în contradictoriu cu pârât ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 335, având ca obiect pretenții.
Dezbaterile orale și cuvântul pe fond au avut loc în ședința publică din data de 24.02.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 03.03.2014, 10.03.2014 când a hotărât următoarele.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G., sub nr._, . a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care să oblige pârâtul ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 335 la plata sumei de 3739,48 lei contravaloare servicii prestate aferente perioadei 31.01._12 și_,35 lei reprezentând majorări de întârziere aferente perioadei 31.01._12 calculate la facturi de debit achitate cu întârziere. A solicitat și cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, a arătat că deși a beneficiat de servicii publice de alimentare cu apă pârâtul nu a înțeles să achite total contravaloarea acestora.
Reclamanta și-a motivat cererea pe dispozițiile art. 82, alin. 11, art. 112, C.pr.civ., art. 46 C. comercial, art. 1270 C.civil, art.30, alin. 4 Legea 241/2006, Legea 51/2006, Ordinul 88/2002.
În dovedirea pretențiilor, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, facturi, contract, calcul penalități.
Pârâtul a fost citat și nu a formulat întâmpinare.
Instanța a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisuri.
Analizând ansamblul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În baza contractului nr. 964/15.02.2007 (f.32) reclamanta a prestat pârâtului servicii de furnizare a apei. Pentru serviciile prestate reclamanta a emis facturi (f. 38-288, vol. I, f. 1-33, vol. II) care nu au fost achitate de către pârât, acestea însumând 3739,48 lei (f.6).
Întrucât facturile nu au fost achitate de către pârât, reclamanta a calculat penalități de întârziere în cuantum total de_,35 lei (f.5) conform art. 16 din contract.
Potrivit art. 1073 C.civ.vechi și art. 1516 alin. 1 Noul Cod Civil, creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației. În cadrul obligațiilor care au ca obiect o sumă de bani, executarea în natură este întotdeauna posibilă, creditorul având un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului.
În cazul în care obiectul litigiului îl constituie o obligație de a da, cum este obligația de a plăti o sumă de bani, creditorul are obligația sa dovedească existența acesteia, în sarcina debitorului operând o prezumție de vinovăție, iar dacă acesta nu dovedește îndeplinirea obligației, se prezumă ca nerespectarea acesteia provine din vina sa, urmând a fi astfel obligat la plata de despăgubiri către creditor.
Conform art. 662, alin. 2,3,4 NCPC „Creanța este certă când existența ei neîndoielnică rezultă din însuși titlul executoriu. Creanța este lichidă atunci când obiectul ei este determinat sau când titlul executoriu conține elementele care permit stabilirea lui. Creanța este exigibilă dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată.”
Instanța constată că reclamanta are o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva pârâtului.
În consecință, instanța urmează să admită cererea și să oblige pârâtul să plătească către reclamantă suma de 3739,48 lei contravaloare servicii prestate aferente perioadei 31.01._12 și_,35 lei reprezentând majorări de întârziere aferente perioadei 31.01._12 calculate la facturi de debit achitate cu întârziere. A solicitat și cheltuieli de judecată.
În baza art. 453 C.pr.civ. va obliga pârâtul, căzut în pretenții, la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 1669 lei ( taxă de timbru).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea reclamantei S.C. A. C. S.A. G., cu sediul în localitatea G., .. 2, județul G., în contradictoriu cu pârât ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 335, cu sediul în localitatea G., . 16, nr. 106, ., județul G., având ca obiect pretenții.
Obligă pârâta să plătească către reclamantă suma de 3739,48 lei contravaloare servicii prestate aferente perioadei 31.01._12 și_,35 lei reprezentând majorări de întârziere aferente perioadei 31.01._12 calculate la facturi de debit achitate cu întârziere.
Obligă pârâta căzută în pretenții la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 1669 lei.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.03.2014.
Președinte,Grefier,
Judecător A. T. A. C. B.
Teh AT/Red ACB/18.03.2014/4ex
Comunicat 2 ex/
← Cerere de valoare redusă. Hotărâre din 25-09-2014,... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3600/2014.... → |
---|