Pretenţii. Sentința nr. 9808/2014. Judecătoria GALAŢI

Sentința nr. 9808/2014 pronunțată de Judecătoria GALAŢI la data de 07-10-2014 în dosarul nr. 6324/233/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

Operator de date cu caracter personal nr. 8637

SECȚIE CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 9808

Ședința publică de la 07 Octombrie 2014

PREȘEDINTE O. B.

Grefier M. D.

Pentru azi fiind amânată pronunțarea asupra cauzei având ca obiect pretenții formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 124 bis în contradictoriu cu pârâta MUNICIPIUL G. prin PRIMAR și chematul în garanție D. C.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 30.09.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta și pentru când Judecătoria,având nevoie de timp pentru deliberare și pentru a studia actele și lucrările dosarului, a amânat pronunțarea la data de 07.10.2014 când a dat următoarea sentință civilă:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 07.04.2014 sub nr._, reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 124bis în contradictoriu cu pârâta MUNICIPIUL G. prin PRIMAR a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de_,10 lei din care suma de 7030,98 lei reprezintă cheltuieli de întreținere pentru perioada februarie 2011 – decembrie 2013 și suma de 4247,12 lei reprezintă penalități de întârziere aferente acestui debit.

În motivare, reclamanta a arătat că pârâta, care este proprietara apartamentului situat în G., ., ., ., ocupat în prezent de D. C., refuză plata cheltuielilor de întreținere datorate și, deși a fost notificată în repetate rânduri, nu a dat curs solicitărilor sale de a achita cheltuielile restante.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 46,49,50 din Legea nr. 230/2007, art. 1566-1586 NCC, 1615 NCC.

Reclamanta a solicitat judecarea cauzei și în eventuala sa lipsă de la dezbateri, în condițiile art. 411 alin. 1 pct. 2 NCPC.

În susținerea cererii formulate, reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, depunând la dosar, în copie procesele verbale de stabilire a procentului penalităților, tabelul de calcul al penalităților, fișa cont aferentă apartamentului, notificări și confirmări de primire, (filele 4-49).

Legal informată cu privire la cererea reclamantei în procedura prealabilă prevăzută de art. 201 NCPC, pârâta Municipiul G. prin Primar a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, arătând că apartamentul a fost ocupat de chiriașul D. C., care nu a achitat contravaloarea cheltuielilor de întreținere. De asemenea, a depus la dosar cerere de chemare în garanție formulată în contradictoriu cu chiriașul D. C., solicitând ca acesta să fie obligat la plata tuturor sumelor la care ea va fi obligată, întrucât a ocupat în mod efectiv apartamentul mai sus amintit. A solicitat instanței că constate că doar chiriașii sunt în culpă pentru neachitarea debitelor rezultate din folosința apartamentului proprietatea sa, astfel că aceștia trebuie obligați să le achite.

În drept, a invocat prevederile art. 205 – 208 NCPC, art. 72 – 74 NCPC.

Fiindu-i legal comunicată cererea de chemare în garanție, D. C. nu a formulat întâmpinare fiind decăzut din dreptul de a invoca excepții și propune probe.

La primul termen de judecată cu părțile legal citate, instanța a admis în principiu cererea de chemare în garanție formulată de Municipiul G. în contradictoriu cu D. C. și a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Instanța este competentă să soluționeze cererea în temeiul art. 94 alin. 1 lit. j și art. 107 NCPC.

Analizând probele administrate în cauză, instanța urmează să admită acțiunea reclamantei, pentru următoarele considerente:

În fapt, din listele de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile comune stabilite si afișate lunar de către reclamantă, în perioada februarie 2011 – decembrie 2013, coroborate cu fișa de cont aferentă acestei perioade rezultă că pârâtul Municipiul G., care avea calitatea de proprietar al apartamentului nr. 4 din G., ., ., nu a achitat, la termenele stabilite, cotele de contribuție la cheltuielile de întreținere lunare.

Potrivit înscrisurilor menționate, în perioada mai sus menționată, pentru perioada februarie 2011 – decembrie 2013 au fost calculate cote de întreținere restante aferente apartamentului nr. 4 din G., ., . contractului de închiriere nr._/10.08.2006 de către chematul în garanție D. C. în cuantum de 7030,98 lei (filele 6-7).

Pârâta Municipiul G. figurează în evidențele Asociației de P. nr. 124 bis și cu restanțe la penalități, în cuantum de 6247,12 lei pentru aceeași perioadă calculate până la 06.03.2014 (fila 6).

În drept, potrivit art. 49 alin. 2 din Legea nr. 230/2007, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice. De asemenea, potrivit art. 49 alin. 1 din același act normativ, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.

În conformitate cu art. 50 din Legea nr. 230/2007, asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit.

Din fișa de cont a apartamentului nr. 4 rezultă că pentru perioada februarie 2011 – decembrie 2013 s-au acumulat restanțe la cheltuielile de întreținere în cuantum de 7030,98 lei.

Cu privire la penalitățile de întârziere solicitate de către reclamantă, instanța reține că prin procesele verbale de stabilire a cuantumului penalităților (fila 9), Asociația de proprietari nr. 124bis a stabilit un aplicarea unui sistem propriu de penalități pe zi de întârziere de 0,10%, fără a depăși suma la care se aplică penalitățile, pentru debitele restante, sistem care se încadrează în prevederile legale aplicabile.

De asemenea, din interpretarea art. 49 din Legea nr. 230/2007 rezultă că stabilirea unui anumit procent de către asociația de proprietari în ceea ce privește penalitățile de întârziere nu este imperativă ci perceperea de penalități funcționează ope legis, art. 49 impunând doar anumite limite în modalitatea de calculare a penalităților. În susținerea aceste interpretări a art. 49 din Legea nr. 230/2007 vine și art. 25 din Legea nr. 326/2001, potrivit căreia, orice persoană fizică sau juridică care nu face plata utilităților în termen datorează majorări de întârziere.

Pentru toate argumentele de mai sus, instanța va admite acțiunea reclamantei și o va obliga pe pârâta Municipiul G., în calitate de proprietar al apartamentului nr. 4, la plata către reclamantă a sumei de_,10 lei din care suma de 7030,98 lei reprezintă cheltuieli de întreținere pentru perioada februarie 2011 – decembrie 2013 și suma de 4247,12 lei reprezintă penalități de întârziere aferente acestui debit, calculate până la 06.03.2014.

Instanța observă că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată în condițiile art. 453 NCPC.

Cu referire la cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, instanța urmează să o admită pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 72 alin. 1 NCPC, partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire.

Așa cum rezultă din contractul de închiriere nr._/10.08.2006, chematul în garanție D. C. este cel care a ocupat în fapt și în drept imobilul pentru care s-au înregistrat restanțe la plata cheltuielilor de întreținere. În consecință, acesta a fost cel care a beneficiat în mod direct de utilitățile furnizate și de serviciile prestate prin intermediul asociației de proprietari.

Potrivit art. 14 alin. 5 din O.U.G. nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor, chiriașul este obligat să plătească întreaga chirie, precum și toate cheltuielile pentru servicii și întreținere aferente perioadei în care a ocupat efectiv locuința.

Constatând că D. C. a fost cel care a ocupat efectiv imobilul și a beneficiat de utilități, în calitate de chiriaș, instanța constată că îi revine acestuia obligația de achita suma datorată de Municipiul G. reclamantei.

Pentru toate argumentele învederate, va admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Municipiul G. și îl va obliga pe chematul în garanție D. C. la plata către pârâta Municipiul G. a sumei de_/10.08.2006.

Instanța observă că nici pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Admite cererea principală formulată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 124bis cu sediul în G., ., ., în contradictoriu cu pârâta MUNICIPIUL G. PRIN PRIMAR cu sediul în G., ., jud. G..

Obligă pârâta Municipiul G. - prin Primar să plătească către reclamantă suma de_,10 lei din care suma de 7030,98 lei reprezintă cheltuieli de întreținere pentru perioada februarie 2011 – decembrie 2013 și suma de 4247,12 lei reprezintă penalități de întârziere aferente acestui debit, calculate până la 06.03.2014.

Admite cererea de chemare în garanție formulată de MUNICIPIUL G. PRIN PRIMAR în contradictoriu cu D. C. cu domiciliul în G., ., ., ..

Obligă chematul în garanție D. C. să plătească către pârâtul Municipiul G. - prin Primar suma de_,10 lei din care suma de 7030,98 lei reprezintă cheltuieli de întreținere pentru perioada februarie 2011 – decembrie 2013 și suma de 4247,12 lei reprezintă penalități de întârziere aferente acestui debit, calculate până la 06.03.2014.

Numai cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria G..

Pronunțată în ședință publică azi, 07.10.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

O. BRUMĂMaricica D.

RED.OB/TEH.MD/5ex/09.10.2014 .>Acest

Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei:

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 9808/2014. Judecătoria GALAŢI