Cereri. Sentința nr. 904/2013. Judecătoria GHERLA
Comentarii |
|
Sentința nr. 904/2013 pronunțată de Judecătoria GHERLA la data de 01-10-2013 în dosarul nr. 4406/235/2011
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3188
JUDECĂTORIA G.
JUDEȚUL CLUJ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 904/2013
Ședința publică din data de 01 octombrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: N. M.
GREFIER: R. M. L.
Pe rol fiind pronunțarea asupra cauzei civile formulată de contestatorul B. D. - I., în contradictoriu cu intimata B. –G.- Sucursala Cluj și B.R.D.-G. SOCIETE GENERALE S.A. BUCUREȘTI, având ca obiect contestație la executare .
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Se constată că la dosarul cauzei s-a depus de către contestator, concluzii scrise.
Mersul dezbaterilor precum și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 24.09.2013, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă când instanța, pentru a da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise și având nevoie de un timp mai îndelungat pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra acțiunii de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 08.11.2011, legal timbrată, contestatorul B. D. I., a solicitat anularea somației de plată nr. 2546/19.09.2011 și a încheierii de notare a acesteia în CF, acte emise în dosarul execuțional 57/2009/19.09.2011 al Corpului E. Bancari B.- G., precum și suspendarea executării silite până la soluționarea irevocabilă a prezentei cereri.
În motivarea în fapt a cererii formulate contestatorul a arătat că la data de 19.10.2011 i-a fost comunicată încheierea nr._/17.10.2011 emisă de OCPI Cluj, ocazie cu care a aflat că pârâta a emis somația menționată cu privire la care a solicitat notarea în CF_ Luna de Jos. Susține contestatorul că procedura de comunicare a somației de plată nu a fost respectată, în sensul că nu i-a fost comunicată, neavând cunoștință de titlul ce se pune în executare. Mai arată că în cuprinsul încheierii nr._/17.10.2011 nu se face referire la titlul care se execută, ci doar că această operațiune a fost întreprinsă pentru recuperarea sumei de_,40 lei, situație față de care apreciază contestatorul, procedura de executare este viciată și se impune anularea tuturor formelor de executare întreprinse în dosarul menționat.
Precizează că raportat la suma notată în cartea funciară, aceasta a reprezentat un împrumut contractat de ., societate în care nu mai deține nici o calitate.
În drept au fost invocate disp. art. 399 și urm. Cod pr. civ.
În probațiune au fost depuse în xerocopie înscrisuri, respectiv încheierea nr._/17.10.2011 emisă de OCPI Cluj și dovada comunicării acesteia.
Intimatul Corpul E. Bancari B.- G. a depus la dosar întâmpinare (f. 68) prin care a invocat excepția lipsei calității procesual pasive și în consecință respingerea cererii ca inadmisibilă, învederând în esență, că executând un serviciul de interes public, nu pot avea calitatea de parte într-o contestație la executare și nu pot fi citați ca atare.
Prin precizarea depusă prin Serviciul Registratură la data de 09.01.2012 (f. 86) contestatorul a arătat că înțelege să se judece în contradictoriu cu intimata B.- G. Cluj-N..
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive a intimatului Corpul E. Bancari B.- G., a arătat că nu se opune admiterii acesteia.
Prin încheierea de ședință din data de 10.01.2012 instanța a luat act de precizarea de acțiune făcută de către contestator fiind citata în cauză în calitate de intimata B.- G. Cluj-N..
Intimata B.- G. SA, Sucursala Cluj a depus la dosar întâmpinare (f. 92-95) prin care a solicitat respingerea ca tardivă a contestației la executare, motivat de împrejurarea că a fost citată în cauză doar pentru termenul de judecată din data de 14.02.2012. A arătat și că actele de executare contestate au fost comunicate contestatorului la data de 19.10.2011, iar până la data de 09.01.2012 data la care s-a formulat contestația la executare față de ea s-au scurs aproape 3 luni, astfel încât termenul de 15 zile prevăzut de lege s-a împlinit mult anterior.
A mai invocat intimata și excepția lipsei capacității de exercițiu, indicând că este o sucursală a B., iar potrivit disp. art. 43 din Legea nr. 31/1990, sucursalele sunt desmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților comerciale. Cum nu au personalitate juridică, arată intimata, nu au nici capacitatea de exercițiu ce să-i permită să stea în judecată.
În ceea ce privește fondul pretențiilor deduse judecății, intimata a arătat că încă din modul de redactare a contestației la executare, reiese că se cunoaște de către contestator titlurile executorii în temeiul cărora este executat silit, respectiv biletele la ordin avalizate de către acesta pentru garantarea obligațiilor ., aceasta cu atât mai mult cu cât împotriva sa a fost inițiată executarea silită și în anul 2008. Învederează că și în anul 2008 contestatorul a formulat o contestație la executare care a făcut obiectul dosarului nr._ al Jud. G., respinsă la data de 30.03.2010. În aceea procedură, mai arată intimata, în dosarul nr._ al Jud. G., contestatorul a obținut suspendarea executării silite pe o perioadă de aproximativ 2 ani - până la soluționarea contestației din dosarul nr._ al Jud. G..
Susține intimata și că executorul a transmis prin serviciul curierat somația de plată, dar contestatorul a refuzat primirea acesteia, susținerile acestuia că nu i s-ar fi comunicat fiind făcute cu rea-credință.
Mai arată și că neprimirea somației de plată nu constituie motiv de anulare a acesteia, întrucât din dispozițiile art. 399 Cod pr. civ., reiese că nerespectarea dispozițiilor legale privind executarea silită se sancționează cu nulitatea relativă, condiționată, conform art. 105 Cod pr. civ., de dovedirea unei vătămări. Ori în cauză nu poate fi reținută ca îndeplinită această condiție, întrucât contestatorul cunoaște încă din anul 2008 atât datoria cât și titlurile executorii pentru care e executat silit, iar pe de altă parte, acesta a refuzat primirea somației din partea executorului, invocându-și practic propria culpă. Mai mult, apreciază intimata, dosarul execuțional a fost transmis instanței pentru termenul de 06.12.2011, presupusa vătămare suferită fiind deja remediată.
Contestatorul a depus la dosar răspuns la întâmpinare (f. 101) prin care a solicitat respingerea excepției tardivității contestației la executare, aceasta fiind depusă în termenul legal de 15 zile de la data la care a aflat de actele de executare.
A invocat contestatorul și excepția prescripției, susținând că intimata a pus în executare un titlu executoriu prescris, respectiv două bilete la ordin emise la data de 18.08.2006 și scadente la 06.09.2007, iar procedura executării silite a fost demarată după expirarea termenului de prescripție de 3 ani, respectiv la 13.07.2011.
Prin încheierea de ședință din data de 08.05.2012 instanța a respins excepția lipsei calității procesual pasive a Corpului E. Bancari, având în vedere precizarea de acțiune a contestatorului, ce a arătat că dorește să cheme în judecată instituția bancară.
Prin încheierea de ședință din data de 05.06.2012 cauza a fost suspendată în temeiul art. 242, al. 2, pct. 1, Cod pr. civ., față de lipsa părților și nesolicitarea de judecare a cauzei și în lipsă, fiind repusă pe rol ca urmare a cererii formulate de contestator la data de 08.05.2013.
Prin Serviciul Registratură la data de 19.07.2013 contestatorul a depus la dosar o extindere de acțiune (f. 123-124) învederând că înțelege să se judece și cu B.-G.- București, solicitând anularea acelorași acte de executare în baza motivelor deja invocate prin precizările depuse la dosar.
Intimata B.-G.- București a depus la dosar întâmpinare (f. 148-152) prin care a solicitat respingerea ca tardivă a contestației la executare, motivat de împrejurarea că a fost citată în cauză doar pentru termenul de judecată din data de 10.09.2013. A arătat și că actele de executare contestate au fost comunicate contestatorului la data de 19.10.2011, iar până la data de 19.07.2013 data la care s-a formulat contestația la executare față de ea, s-au scurs aproape 2 ani, astfel încât termenul de 15 zile prevăzut de lege s-a împlinit mult anterior.
A mai invocat intimata excepția tardivității invocării prescripției executării biletelor la ordin pe calea contestației la executare, excepția inadmisibilității invocării prescripției executării biletelor la ordin pe calea contestației la executare, iar pe fond a solicitat respingerea contestației la executare ca nefondată.
In motivarea in fapt a pozitiei procesuale intimata a arata ca B. D. I. a garantat doua credite contractate de . prin patru bilete la ordin in alb la suma si la scadenta, emise de aceasta societate si avalizate de contestator in nume personal, acesta din urma obligandu-se astfel sa restituie creditele in cazul in care societatea nu-si indeplineste aceasta obligatie.
In ceea ce priveste exceptia tardivitatii contestației la executare, a aratat intimata că a fost citată în cauză doar ca urmare a extinderii de actiune depuse la data de 19.07.2013, fiind citata pentru termenul de judecată din data de 10.09.2012. A arătat și că actele de executare contestate au fost comunicate contestatorului la data de 19.10.2011, iar până la data de 19.07.2013 data la care s-a formulat contestația la executare față de ea s-au scurs aproape 2 ani, astfel încât termenul de 15 zile prevăzut de lege s-a împlinit mult anterior.
A apreciat intimata ca si contestația la executare formulata fata de Corpul E. Bancari este tardiva, întrucât a fost înregistrata la data de 08.11.2012. Cum potrivit susținerilor contestatorului, acesta a aflat de actul de executare la data de 19.10.2011, termenul de 15 zile in care o putea formula s-a implinit la data de 04.11.2011, anterior formularii acesteia, fiind astfel decazut- conform art. 103 C. Pr. Civ. din dreptul de a mai sustine contestatia la executare.
Susține intimata si ca, pe de alta parte, formularea extinderii de actiune dupa 9 termene de judecata nu este legala raportat la art. 132 Cod. Pr. Civ.,
In ceea ce privese exceptia tardivitarii invocarii prescriptiei executarii biletelor la ordin, exceptie invocata pentru prima data prin extinderea de actiune depusa la data de 19.07.2013, cu nerespectarea termenului de 15 zile prevazut de art. 401 Cod pr. Civ. A considerat intimata ca invocarea acestul nou motiv de contestatie nu este admisibil nici raportat la disp. art. 132 Cod pr. Civ., ce stabileste ca doar pana la primul termen de judecata se poate modifica sau intregi actiunea introductiva.
Referitor la exceptia inadmisibilității invocarii prescripției executarii biletelor la ordin pe calea contestatei la executare, sustine intimata ca acest motiv se poate invoca doar pe calea opozitiei la executare reglementata de Legea nr. 58/1934 si Normele-Cadru nr. 6/1994. Menționează ca potrivit disp. pct. 321, 339 si 331 din Normele-Cadru nr. 6/1994 prescripția executării biletelor la ordin se poate invoca doar pe calea opozitiei la executare si in mod obligatoriu pana la primul termen de infatisare, legea reglementând astfel o cale speciala prin care se poate invoca acest aspect.
Pe fondul pretentiilor deduse judecatii intimata aratat ca in mod evident contestatorul cunoaste titlurile executorii in temeiul carora este executat silit din insasi modul in care a formulat contestatie, dar si pentru faptul ca impotriva acestuia executarea silita a fost initiata in baza acelorasi bilete la ordin si in anul 2009. Invedereaza ca si la acel moment contestatorul a formulat contestatie la executare care a facut obiectul dosarului nr._ al Jud. G., respinsa de catre instanta la data de 30.03.2010. De asemenea, a menționat că în procedura de executare, in anul 2008 contestatorul a obtinut suspendarea acesteia in dosarul nr._ al Jud G. pentru o perioadă de 2 ani, până la soluționarea irevocabilă a contestației la executare, astfet că în mod cert contestatorul cunoaște din ce motiv și pentru ce datorie e executat silit.
A învederat intimata și că s-a refuzat de către contestator primirea somației de plată, așa după cum reiese din plicul returnat executorului bancar, motiv pentru care apreciază că acesta este de rea credință prin susținerile formulate.
A apreciat intimata și că neprimirea somației de plată nu constituie motiv de anulare a acesteia, raportat la art. 399 și art. 105 Cod pr. civ., ce stabilesc ca actele de executare silită se anulează numai dacă se dovedește o vătămare ce nu se poate remedia în alt mod. Consideră că oastfel de condiție nu e îndeplinită în cauză, contestatorul cunoscând încă din anul 2008 ce titluri executorii se execută, iar pe de altă parte acesta a refuzat primirea somației, invocându-și practic propria culpă. Pe de altă parte, menționează intimata, contestatorul a luat la cunoștință de conținutul somației și din acest dosar, la care s-a anexat dosarul execuțional, viciul invocat fiind acoperit.
În ceea ce privește susținerea contestatorului că a intervenit prescripția executării sillite, intimata arată că biletele la ordin au fost scadente la data de 06.09.2007, executarea silită fiind demarată în anul 2008. Menționează că urmare contestației la executare și suspendării acesteia în dosarul nr._ a Jud G., executarea silită s-a suspendat în perioada 16.05._10, astfel că la data de 15.06._ data la care a formulat cererea de executare silită se afla în termenul de prescripție de 3 ani.
Contestatorul a depus la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de B.-G. SA București (f. 155-156) prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate, menționând în ceea ce privește excepția tardivității formulării contestației că a solicitat introducerea acesteia în cauză după ce intimata B.-G. –Sucursala Cluj a arătat că nu are personalitate juridică, invocând excepția lipsei calității procesual pasive.
Cu privire la excepția tardivității invocării prescripției executării biletelor la ordin a menționat că prescripția poate fi invocată în orice etapă a procesului, de oricare din părți, inclusiv de către instanță, fiind de ordine publică, aceasta fiind invocată pprima dată prin răspunsul la întâmpinare depus, iar nu prin extinderea de acțiune. Arată contestatorul că executarea silită nu mai poate avea loc întrucât cele două bilete la ordin aveau scadența la data de 06.09.2007, termenul de prescripție împlinindu-se la data de 06.09.2010, respectiv înainte de demararea procedurilor de executare silită.
A solicitat contestatorul respingerea și a excepției inadmisibilității invocării prescripției biletului la ordin pe calea contestației la executare, întrucât potrivit legii, contestația la executare poate viza atât actul de executare, cât și titlul în baza căruia s-a pornit executarea.
Prin încheierea de ședință de la termenul de judecată din data de 10 septembrie 2013, în temeiul art. 246 Cod procedură civilă, instanța a luat act de renunțarea contestatorului la judecarea petitului privind suspendarea executării silite.
În temenul de pronunțare acordat, contestatorul a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat admiterea contestației la executare pentru motivele deja invocate, menționând suplimentar că în cauză prescripția nu a fost întreruptă sau suspendată de procesul avut cu B. Oradea la Jud. G., întrucât B. Oradea nu avea competentă teritorială să realizeze executarea silită, conform art. 373 al. 1 Cod pr. civ., aceasta aparținând doar organului de executare competent din circumscripția Curții de Apel. A mai arătat și că nu acea nici un raport juridic B. Oradea, contractul fiind încheiat cu B. București.
Sub aspectul probatoriului, în cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri. La solicitarea instanței s-a depus de către Corpul E. Bancari B. copia dosarului execuțional 57/2008. Sub durata procesului s-au anexat și dosarele nr._ și nr._ ambele ale Judecătoriei G..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, împotriva contestatorului B. D. I. s-a început executarea silită în dosarul execuțional nr. 57/2009 al Corpului E. Bancari ai B.- G. SA, ca urmare a cererilor formulate de creditoarea B.-G. –Sucursala Cluj la data de 15.06.2011 (f.42-44) pentru recuperarea sumei de_,40 lei. La baza demarării executării silite au stat titlurile executorii reprezentate de patru bilete la ordin emise de . la data de 18.08.2006, scadente la data de 06.09.2007 și avalizate de către contestator în nume personal. (f. 54-61)
Urmare admiterii cererii de încuviințare a executării silite, prin încheierea de ședință nr. 639 din data de 13.07.2011 a Judecătoriei G., executorul bancar D. M. Iordana P. cu sediul în Oradea a emis la data de 19.09.2011 somația de plată nr. 2136 comunicată contestatorului prin intermediul Fan Courier Expres și returnată la dosar ca urmare a refuzului de primire. (f. 32, 80,84)
În continuarea actelor de executare efectuate în dosar, la data de 11.10.2011 executorul bancar a emis și adresa 2752/2011 (f. 28) prin care a solicitat BCPI G., în baza art. 497, al. 2 Cod pr. civ., notarea în CF_ Dăbâca, nr. topo 141/2 a somației de plată emise pe seama debitorului, cerere admisă prin încheierea BCPI G. nr._/17.10.2011 și comunicată contestatorului debitor la data de 19.10.2011 (f. 4-5).
Examinând în condițiile art. 137 Cod pr. civ., excepțiile invocate de intimate prin întâmpinările depuse la dosar, instanța reține următoarele:
În ceea ce privește excepția tardivității formulării contestației la executare, excepție invocată de ambele intimate, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 401, al. 1, lit. a Cod pr. civ.,, contestația la executare se poate face în termen de 15 zile de la data la care contestatorul a luat la cunoștință de actul de executare pe care-l contestă. În cauza de față instanța constată că solicită anularea somației de plată nr. 2546/19.09.2011 și a încheierii de notare a acesteia în CF, ultimul act fiind comunicat contestatorului la data de 19.10.2011. Cum contestația de față a fost depusă de contestator prin poștă la data de 04.11.2011, (f. 7) în termenul legal de 15 zile- calculat conform art. 101, al. 1 Cod pr. civ.- de la data la care acestuia i s-a adus la cunoștință notarea în cartea funciară a somației de plată, instanța constată că excepția invocată este neîntemeiată raportat la acest act de executare.
Și în ceea ce privește somația de plată instanța constată că prezenta contestația a fost formulată în termen, ținând seama și de regula că dubiul profită debitorului, întrucât din actele depuse de executorul bancar la dosar nu reiese nici data la care acesta a fost comunicată nici data la care debitorul contestator a refuzat primirea sau a fost returnată expeditorului. Prin urmare și în raport de acest act de executare contestația va fi considerată ca efectuată în termen.
În ceea ce privește motivele invocate de intimate referitoare la tardivitatea formulării contestației la executare prin prisma datei introducerii lor în cauză și incidenței art. 132, Cod pr. civ., instanța reține că potrivit dispozițiilor aliniatului 1 al acestui articol, ” până la prima zi de înfățișare intanța va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii, precum și pentru a propune noi dovezi”, prin ”prima zi de înfățișare” înțelegându-se, conform art. 134 Cod pr. civ., termenul în care părțile legal citate, pot pune concluzii.
Ori a pune concluzii în sensul art. 134 Cod pr. civ., înseamnă că partea este în măsură să-și exprime poziția, punctul de vedere în legătură cu orice aspect din proces. Cum însă prezenta cauză s-a amânat pentru îndeplinirea procedurii de citare, pentru ca debitorul contestator să indice în mod expres cu cine înțelege să se judece, pentru a da posibilitatea tuturor părților să-și exprime poziția cu privire la cererile și excepțiile invocate, iar la termenul de judecată din data de 05.06.2012 cauza s-a suspendat în temeiul art. 242 Cod pr. civ., față de lipsa părților și nesolicitarea de judecare și în lipsă, iar ca urmare a repunerii pe rol s-a admis cererea de amânare pentru lipsa de apărare a intimatei B.-G. Sucursala Cluj și s-a formulat de către contestator o cerere de extindere de acțiune, instanța constată că prima zi de înfățișare în prezenta cauză nu a coincis cu niciunul din termenele de judecată la care intimatele au fost introduse în cauză, ci s-a prelungit pentru mult ulterior.
Prin urmare, raportat la cele mai sus expuse, ținând seama și de împrejurarea că tardivitatea contestației la executare se analizează prin prisma contestării unui act de executare, iar nu prin prisma introducerii în cauză a intimatelor – instanța constată că excepția invocată este neîntemeiată urmând a fi respinsă ca atare.
În ceea ce privește excepția lipsei capacității de exercițiu a intimatei B.-G. –Sucursala Cluj instanța reține că potrivit art. 43 din Legea nr. 31/1990, sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților comerciale, iar potrivit art. 41 alin. (2) C. proc. civ., societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere. Așa fiind, rezultă că sucursala nu poate avea calitate procesuală, această calitate revenind doar societății-mamă, cu excepția cazului în care societatea-mamă a acordat un mandat în acest sens, pentru reprezentarea sa în cadrul unui litigiu.
Din acest motive, sucursalele nu pot sta în instanță în calitate de reclamante sau de pârâte decât prin intermediul societății-mamă, singura care, alături de eventualele filiale ale societății, beneficiază de personalitate juridică.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține că nu rezultă existența unui asemenea mandat special de reprezentare în instanță pentru intimata B.-G. Sucursala Cluj, motiv pentru care doar societatea-mamă poate sta în proces, inclusiv pentru actele încheiate de sucursale, motiv pentru care instanța apreciază că excepția invocată este întemeiată, urmând a fi admisă potrivit dispozitivului.
În ceea ce privește excepția tardivității invocării prescripției executării biletelor la ordin, instanța reține că acest motiv de anulare a fost invocat de către contestator prin răspunsul la întâmpinare depus a termenul de judecată din data de 13.05.2012 (f. 101-102), răspuns comunicat intimatei la data de 20.03.2012, conform dovezii de comunicare de la fila 103 din dosar. Pe de altă parte, instanța reține - în lumina disp. art. 3,7 și art. 18 din Decretul nr. 167/1958 aplicabil în cauză potrivit art. 6, al. 2 NCC- că excepția prescripției, fiind o excepție de ordine publică, vizând încălcarea unor norme cu caracter imperativ, poate fi invocată de parte sau chiar de instanță din oficiu oricând, conform art. 162 Cod pr. civ. Cum această excepția a fost invocată de către contestator la al cincilea termen de judecată, cu respectarea dispozițiilor legale menționate, instanța constată că excepția tardivității invocării prescripției executării biletelor la ordin este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.
Nici excepția inadmisibilității invocării prescripției executării biletelor la ordin pe calea contestației la executare nu este întemeiată, reține instanța, potrivit considerentelor ce succed:
Potrivit disp. art. 399, Cod pr. civ., (1) „împotriva executării silite, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, dacă nu s-a utilizat procedura prevăzută de art. 2811, se poate face contestație și în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea titlului executoriu, precum și în cazul în care organul de executare refuză să înceapă executarea silită ori să îndeplinească un act de executare în condițiile prevăzute de lege”.
În raport de dispozițiile legale menționate, se disting două forme ale contestației la executare, respectiv contestația la executare propriu- zisă și contestația la titlu, când se contestă însuși titlul executoriu, dar nu în ceea ce privește valabilitatea sa, ci numai înțelesul întinderea și aplicarea sa. În ceea ce privește contestația la executare propriu- zisă, aceasta reprezintă aceea contestație la executare îndreptată împotriva actelor de executare prin care se urmărește desființarea acelora întreprinse cu nesocotirea legii.
Totodată instanța reține că, potrivit art. 399, al. 3 Cod pr civ., în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.
Sub aspectul existenței unei alte căi de atac, instanța reține că potrivit art. 63 din Legea nr. 58/1934 în procesele cambiale pornite, fie pe cale de acțiune, fie pe cale de opoziție la somația de executare, debitorul nu va putea opune posesorului decât excepțiunile de nulitatea titlului, potrivit dispozițiunilor art. 2, precum și cele care nu sunt oprite de art. 19.
Conform disp. pct. 322. din Norma nr. 6/1994 - Excepțiile privitoare la nulitatea titlului sunt: a) excepții deduse din însăși forma cambiei (excepții formale) și b) excepții bazate pe lipsa de valoare juridică a condițiilor de formă numai aparent existente (incapacitatea, falsul, lipsa de mandat), în timp ce potrivit pct. 328 din același act normativ excepțiile personale sunt: a) excepții referitoare la raportul fundamental care a determinat crearea sau circulația cambiei; b) excepții referitoare la viciile de consimțământ și c) excepții izvorând din raporturi ulterioare creației cambiale.
Cum în cauza de față singura excepție invocată de către debitorul contestator, este aceea a prescripției dreptului de a cere executarea silită în baza biletelor la ordin menționate, iar aceasta nu se regăsește printre cele enumerate de art. 63 din Legea nr. 58/1934 și pct. 322 și 328 din Norma nr.6/1994 ca încadrându-se în motivele ce se pot invoca în mod exclusiv pe calea opoziției la executare, instanța constată că excepția inadmisibilității invocării prescripției executării biletelor la ordin pe calea contestației la executare invocată de intimată este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită în baza biletelor la ordin menționate, excepție invocată de contestator, instanța reține următoarele:
Potrivit art 405, al. 1 și al. 2 Cod pr. civ., dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu precede astfel, termenul începând să curgă de la data la care se naște dreptul de a cere executarea silită.
Față de prevederile menționate, instanța constată că în cauza de față dreptul de a cere executarea silită s-a născut în patrimoniul creditoarei B.- G. la data de 06.09.2007, data scadenței celor patru bilete la ordin.
Potrivit înscrisurilor depuse la filele 50-51 din dosarul nr._ al Jud. G. (anexat) creditoarea a demarat procedura de executare silită împotriva contestatorului la data de 17.01.2008, în dosarul execuțional nr. 57/2008, executorul bancar P. emițând la data de 08.02.2008 somația de plată (f. 76 dosar_ ), iar la data de 14.04.2008 o publicație de vânzare (f. 95_ ).
Contestatorul B. D. I. a promovat împotriva executării silite astfel demarate contestație la executare, înregistrată pe rolul Jud. G. sub dosar nr._, concomitent cu formularea și a unei cereri de suspendare provizorie a executării silite, în temeiul art. 403, al. 4 Cod pr. civ., ce a făcut obiectul dosarului nr._ al aceleași instanțe.
Prin încheierea nr. 1825/16.05.2008 pronunțată de Jud. G. în dosarul nr._, s-a admis cererea formulată, executarea silită în dosarul execuțional nr. 57/2008 fiind suspendată provizoriu, până la soluționarea cererii din dosarul nr._ al Jud. G..
Instanța reține că cererea ce a făcut obiectul dosarului nr._ al Jud. G. având ca obiect contestație la executare a fost respinsă prin sentința civilă nr. 775/06.04.2010, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 216/18.04.2011 a Tribunalului Cluj.
Rezultă astfel că pentru perioada 16.05._10, o perioadă de mai bine de 2 ani executarea silită demarată împotriva contestatorului a fost suspendată în temeiul unei hotărâri judecătorești- încheierea nr. 1825/16.05.2008- devenind astfel incident art. 4051 Cod pr. civ., potrivit căruia cursul prescripției se suspendă pe timpul cât suspendarea executării silite a fost stabilită de instanță.
Cum creditoarea a reluat procedura de executare silită demarată împotriva debitorului contestator la data de 15.06.2011 (f. 43-45) prin formularea unei noi cereri de executare, încuviințată de instanță prin încheierea civilă nr. 639/13.07.2011 (f. 38), înlăuntrul termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de lege, instanța constată că nu se poate reține că ar fi intervenit prescripția dreptului de a pune în executare titlurile executorii menționate, excepția invocată fiind neîntemeiată, urmând a fi respinsă potrivit dispozitivului prezentei.
În ceea ce privește afirmațiile contestatorului că nu ar fi incidente motive de suspendare sau întrerupere a executării silite, întrucât executarea silită ce a făcut obiectul dosarului execuțional nr. 57/2008 a fost demarată de un executor din Oradea, necompetent teritorial, instanța reține că acestea sunt nefondate, întrucât potrivit art. 11 din Ordinul nr. 2628/C/1999 executorii bancari își desfășoară activitatea, exercitându-și atribuțiile prevăzute la art. 10, pe întregul teritoriu al României.
Pe fondul pretențiilor deduse judecății, instanța reține că s-a invocat de către contestator împrejurarea că nu s-a respectat procedura de comunicare a somației de plată, ce nu i s-a comunicat, neavând cunoștință de titlul pus în executare, precum și că încheierea OCPI nu face referire la titlul care se execută.
Sub acest aspect, instanța reține că potrivit art. 387 Cod pr. Civ., “în afară de cazurile în care legea dispune altfel, executarea silită poate începe numai după ce se va comunica debitorului o somație…”
Instanța reține că în exercitarea atribuțiilor ce-i revin, executorul bancar a emis la data de 19.09.2011 somația de plată nr. 2546/2011, transmisă la adresa debitorului, în plic, printr-un serviciu de curierat (f. 33, 24-26), contestatorul refuzând primirea acesteia, astfel după cum rezultă din copia actului atașat. Prin urmare, instanța reține că obligația stabilită de lege în sarcina executorului bancar a fost îndeplinită, neputând fi reținută vreo viciere a acestei proceduri ca urmare a refuzului nejustificat al debitorului contestator de a primi somația, nimănui nefiindu-i permis a invoca în susținerea intereselor sale propria sa culpa, propria sa vina și nici sa se apere valorificând un asemenea temei.
În ceea ce privește lipsa din cuprinsul încheierii OCPI nr._/13.10.2011 a referirilor la titlul executoriu pus în executare, instanța reține că nici un asemenea motiv nu poate fi reținut ca întemeiat, pe de o parte nefiind un act de executare emis de executorul bancar, ci la solicitarea acestuia, iar pe de altă parte încheierea menționată respectă disp. art. 48 din Legea nr. 7/1996 în vigoare la data emiterii actului, referitoare la conținutul unei încheieri.
În ceea ce privește afirmațiile contesta referitoare la faptul că suma notată în CF reprezintă un împrumut contractat de .,societate în care nu mai deține nici o calitate, instanța reține că nici un asemenea motiv nu poate fi considerat ca fundamentat, contestatorul garantând ca persoană fizică, în calitate de avalist, restituirea sumelor împrumutate cu toate bunurile sale mobile și imobile.
Față de aceste considerente, reținând că în cauză nu există motive de nelegalitate a executării silite demarate împotriva contestatorului, văzând dispozițiile art. 399 C.pr.civ, instanța va respinge ca nefondată contestația la executare formulată.
Fără cheltuieli de judecată pentru contestator, acesta nefiind îndreptățit față de soluția dispusă în cauză. Fără cheltuieli de judecată și pentru intimate, acestea nefiind solicitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Respinge ca neîntemeiată excepția tardivității formulării contestației la executare, excepție invocată de intimatele B.-G. –Sucursala Cluj și B.-G. –SA București.
Admite excepția lipsei capacității de exercițiu a intimatei B.-G. –Sucursala Cluj, cu sediul în Cluj-N., .. 81-83, jud. Cluj și pe cale de consecință respinge contestația formulată împotriva acesteia ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de capacitate de exercițiu.
Respinge ca neîntemeiată excepția tardivității invocării prescripției executării biletelor la ordin, excepție invocată de intimata B.-G.–SA București.
Respinge ca neîntemeiată excepția inadmisibilității invocării prescripției executării biletelor la ordin pe calea contestației la executare, excepție invocată de intimata B.-G.–SA București.
Respinge ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită în baza biletelor la ordin, excepție invocată de către contestatorul B. D. I..
Respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de către contestatorul B. D. I., domiciliat în Cluj-N., ., jud. Cluj în contradictoriu cu intimata B.- G. SA București, cu sediul în București, .. 1-7.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 01.10.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. N. L. M. R..
Red./N.M./01.11.2013
5 ex./Comunicări: 3 ex.- B. D. I., B.-G. –Sucursala Cluj, B.-G. –SA București
← Revendicare imobiliară. Sentința nr. 559/2013. Judecătoria GHERLA | Pretenţii. Sentința nr. 390/2013. Judecătoria GHERLA → |
---|