Plângere contravenţională. Sentința nr. 3/2013. Judecătoria GHERLA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3/2013 pronunțată de Judecătoria GHERLA la data de 08-01-2013 în dosarul nr. 2909/235/2012
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr. 3188
JUDECĂTORIA G.
JUDEȚUL CLUJ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3/2013
Ședința publică de la 08 Ianuarie 2013
Instanța formată din:
PREȘEDINTE: D. O. - M.
GREFIER: R. M. L.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de către petentul H. D. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI CLUJ, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare, se constată lipsa părților.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a II-a strigare, conform art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești (Hotărârea CSM nr. 387/2005), nu se prezintă niciuna din părți, însă, la dosarul cauzei (fila 15) există o cerere de judecare în lipsă din partea intimatului, astfel că judecata va continua chiar în lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Instanța constată că petentul a fost citat cu mențiunea „prezența obligatorie în fața instanței pentru semnarea plângerii sub sancțiunea anulării acesteia”, însă nu s-a conformat dispozițiilor instanței, astfel că, din oficiu, invocă excepția nulității plângerii. Deoarece părțile legal citate nu sunt prezente pentru a pune concluzii asupra excepției invocate, instanța rămâne în pronunțare acestui incident procedural.
INSTANȚA,
Deliberând asupra plângerii contravenționale de față, constată:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 01.10.2012, sub nr._, petentul H. D., prin avocat justificat cu delegație la dosar, a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Cluj- Secția 7 Poliție Rurală G., anularea procesului-verbal de contravenție . nr._, încheiat la data de 18.09.2012 deoarece este nelegal și, în consecință: înlăturarea sancțiunii amenzii, a punctelor-amendă, precum și a măsurii suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice, dispuse prin acesta; fără cheltuieli de judecată.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că, în timp ce se deplasa pe drumul național G.-Cluj-N., a fost oprit de un echipaj de poliție care i-a indicat faptul că ar fi efectuat o manevră de depășire în zona de acțiune a indicatorului depășirea interzisă. A arătat, însă, petentul că nu a depășit axul drumului deoarece banda pe care se deplasa era suficient de largă pentru a depăși autovehiculul ce se deplasa în aceeași direcție cu el, cu atât mai mult cu cât acesta se deplasa pe partea dreaptă a carosabilului, lăsându-i suficient loc pentru a-l depăși fără a încălca axul drumului. Mai mult, petentul a precizat că, la locul indicat de către organul de poliție, linia continuă lipsește cu desăvârșire, nefiind deloc vizibilă, prezentând urme vechi de ștersături ce determină convingerea că e, de fapt, linie discontinuă, iar indicatorul nu poate fi deloc observat pe timp de noapte. Ori, în acest context, petentul a apreciat că nu se poate reține sub nicio formă nici intenția, nici culpa sa pentru pretinsa trecere cu autovehiculul peste linia continuă.
Plângerea nu a fost motivată în drept.
În probațiune, petentul a depus, la dosarul cauzei, copia procesului-verbal de contravenție . nr._ (fila 5).
Cererea de chemare în judecată a fost redactată prin avocat F. R.-G., având împuternicire în acest sens (fila 4), însă nu a fost semnată nici de către petent nici de către mandatarul acestuia.
Acțiunea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru, în temeiul dispozițiilor art. 36 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și ale art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
La data de 02.11.2012, prin serviciul registratură al acestei instanțe, a fost înregistrată la dosarul cauzei întâmpinarea comunicată de către intimat (filele 13-15). Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/18.09.2012, ca fiind temeinic și legal încheiat. A arătat intimatul că: sub aspectul legalității, procesul-verbal contestat conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității în cuprinsul art. 16, art. 17 din OG nr. 2/2001, iar, sub aspectul temeiniciei, agentul constatator a respectat dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, aplicând sancțiunea în limitele prevăzute de actul normativ, raportat la gradul de pericol social al faptei, la împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, la modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, la scopul urmărit, precum și la circumstanțele personale ale contravenientului.
Raportat la scopul reglementării circulației pe drumurile publice, astfel cum este stabilit în cuprinsul dispozițiilor OUG nr. 195/2002, intimatul a solicitat instanței să constate că procesul verbal de contravenție se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, făcând întotdeauna dovadă până la proba contrară. Ori, petentul, prin susținerile sale, nu a reușit să facă dovada contrară stării de fapt reținute prin actul de constatare și sancționare a contravenției. În consecință, măsura aplicată de către agentul constatator este întemeiată și, pe cale de consecință, procesul-verbal contestat este temeinic și legal încheiat.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 115- art. 118 din Codul de Procedură Civilă, OG nr. 2/2001 și OUG nr. 195/2002.
În probațiune, intimatul a depus la dosarul cauzei extras de pe istoricul contravențional al petentului (filele 14-15).
La termenul din data de 27.11.2012, constatând că cererea de chemare în judecată formulată de către petent nu este semnată, instanța a dispus citarea acestuia cu mențiunea de a semna plângerea contravențională sub sancțiunea nulității cererii. Dispoziția instanței nu a fost respectată de către petent, astfel că, la termenul de judecată de astăzi, 08.01.2013, s-a invocat excepția nulității cererii pentru lipsa semnăturii, după care s-a reținut cauza în pronunțare asupra acestui incident procedural.
Analizând, cu prioritate, în conformitate cu prevederile art. 137 din Codul de Procedura Civilă, excepția nulității cererii, reține următoarele:
În conformitate cu prevederile art. 137 din Codul de Procedură Civilă, instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii. O astfel de excepție este și cea invocată în speță, din oficiu, de către instanță la termenul de judecată din data de 08.01.2013, anume: excepția nulității acțiunii.
Reglementând lipsurile cererii de chemare în judecată, art. 133 din Codul de Procedură Civilă, arată că cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă, legiuitorul instituind, așadar, o excepție absolută, de nulitate a cererii pentru lipsa semnăturii.
Aplicând aceste dispoziții legale la speța dedusă judecății, instanța reține că plângerea contravențională formulată de către petentul H. D. nu a fost semnată de către acesta sau de către mandatarul său, avocatul ce a redactat acțiunea (fila 3), astfel că nu se poate deduce faptul că reclamantul și-a însușit acțiunea civilă cu care a fost învestită instanța sau vreunul dintre motivele descrise la filele 2-3. Constatând acest aspect, instanța a dispus citarea petentului cu mențiunea de a semna plângerea contravențională sub sancțiunea nulității cererii, dispoziție ce a fost îndeplinită, în acest sens fiind dovada de îndeplinire a procedurii de citare existentă la fila 19, din care reiese împrejurarea că petentul a primit personal citația conținând solicitarea de a-și însuși, prin semnătură, cererea. Însă, petentul nu a înțeles să semneze plângerea și nici să se prezinte în fața instanței pentru a-și susține cererea. În consecință, instanța apreciază că excepția nulității cererii, invocată, din oficiu, la termenul de judecată din data de 08.01.2013, este întemeiată, raportat la faptul că plângerea contravențională de față nu este semnată de către petent sau de către mandatarul său, avocatul ce a redactat, conform împuternicirii depuse la fila 4 din dosar, plângerea.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 133 din Codul de Procedura Civilă, instanța urmează a admite excepția nulității cererii invocate de către instanță din oficiu și a constata nulitatea plângerii contravenționale formulată de către petentul H. D..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția nulității cererii invocate de către instanță din oficiu și, în consecință:
Constată nulitatea plângerii contravenționale formulată de către petentul H. D., cu domiciliul în satul Sînmartin, nr. 105-65, ., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului Cluj- Secția 7 Poliție Rurală G., cu sediul în localitatea Cluj-N., ., jud. Cluj, având ca obiect anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 18.09.2012 de către Postul de Poliție Comunal Bonțida.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.01.2013.
Președinte, Grefier,
D. O.-M. Racovița M. L.
Red.D./Dact.D.
5 ex./10.01.2013
← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Actiune in regres. Sentința nr. 666/2013. Judecătoria GHERLA → |
---|