Plângere contravenţională. Sentința nr. 950/2013. Judecătoria GHERLA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 950/2013 pronunțată de Judecătoria GHERLA la data de 11-10-2013 în dosarul nr. 5218/211/2013
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr. 3188
JUDECĂTORIA G.
JUDEȚUL CLUJ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 950/2013
Ședința publică de la 11 octombrie 2013
Instanța formată din:
PREȘEDINTE: G. M. I.
GREFIER: B. I. L.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile formulată de petenta . în contradictoriu cu intimatul I. T. de Muncă Cluj, având ca obiect plângere contravențională.
Dezbaterile au avut loc în data de 27.09.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat succesiv pronunțarea pentru data de 4.10.2013 și respectiv pentru data de 11.10.2013, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată sub nr._ petenta . a solicitat în contradictoriu cu intimatul I. T. de Muncă Cluj anularea procesului-verbal de contravenție . nr._, iar în subsidiar, înlocuirea sancțiunii aplicate cu avertismentul.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că nu a avut raporturi de muncă cu numitul A. D.-E., acesta desfășurând doar activități practice neremunerate alături de angajatului Feier F..
De asemenea petenta a invocat faptul că procesul-verbal de contravenție a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor art. 17 din OG nr. 2/2001, întrucât fapta săvârșită nu este descrisă.
În drept, petenta a invocat dispozițiile OG nr. 2/2001, art. 175, 194, C. proc. civ.
În probațiune, petenta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale cu martorul A. D.-E..
În temeiul art. 36 din OG nr. 2/2001, cererea este scutită de taxă judiciară de timbru.
Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.
În motivare, intimatul a arătat că principala modalitate de depistare a cazurilor de muncă fără forme legale de angajare constituie declarațiile pe propria răspundere solicitate de inspectorii de muncă.
Din cuprinsul declarației numitului A. D. rezultă că acesta a lucrat pentru reclamantă în data de 07.02.2013, îndeplinind activitatea de ajutor topograf, fără a semna în prealabil un contract individual de muncă.
Susținerile reclamantei referitoare la îndeplinirea de către martorul A. D. a unui stagiu de practică sunt nereale, împrejurare relevată de: declarațiile martorului din care rezultă că a prestat o activitate în calitate de ajutor topograf, iar nu o activitate practică; adeverința_ a fost eliberată ulterior controlului inspectorilor ITM, fiind întocmită pro causa; instituția de învățământ a programat perioada de practică în perioada 01.07._13, deci într-o altă perioadă decât cea a controlului; celălalt salariat a confirmat că lucrează cu numitul A. D..
Sub aspectul legalității procesului-verbal de contravenție contestat, intimatul arată că critica petentei este nefondată, fapta reținută în sarcina acesteia fiind descrisă corespunzător.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 115, C. proc. civ.
În probațiune, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar de părți, precum și proba testimonială cu martorul A. D..
Analizând probele administrate și dispozițiile legale aplicabile în cauză, instanța reține următoarele:
Instanța reține că, potrivit jurisprudenței CEDO (spre exemplu cauza Ozturk c. Germaniei), normele ce sancționează contravenții au o natură penală, astfel că judecarea unor astfel de cauze trebuie să asigure respectarea garanțiile prevăzute de art. 6 (în materie penală), din Convenție.
În același sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională, statuând că, legislația contravențională din România intră sub incidența art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (Deciziile 183/2003, 197/2003, 259/2003).
Tot Curtea de la Strasbourg a statuat în cauza Salabiaku c. Frantei și Pham Hoang c. Franței că prezumțiile de fapt și de drept sunt compatibile cu art. 6, din Convenție, dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile: 1. să fie utilizate în limite rezonabile, care să țină seama de importanța mizei (pentru învinuit), precum și de garantarea dreptului la apărare; 2. acestea nu operează automat (nu sunt absolute), iar cel în defavoarea căruia operează acestea (contestatorul) are la îndemână mijloace de probă variate pentru a putea dovedi faptul că sunt neîntemeiate.
Raportat la aceste condiții se observă cu claritate că prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul-verbal de contravenție, potrivit legislației române, este perfect compatibilă cu art. 6 din Convenție, întrucât, natura prezumției de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție este relativă, putând fi răsturnată prin orice mijloc de probă prevăzut de lege, asigurându-se în acest fel respectarea dreptului la apărare al contestatorului. În același sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională (Deciziile 183/2003, 197/2003, 259/2003).
1. În legătură cu legalitatea procesului-verbal de contravenție, instanța constată că motivul ne nelegalitate invocat de petentă este vădit nefundat, fapta reținută în sarcina petentei fiind descrisă chiar în detaliu.
De asemenea, instanța constată în cauză nu sunt incidente alte motive de nulitate ce pot fi invocate din oficiu de instanța de judecată.
În aceste condiții, instanța reține că prezumția de temeinicie a procesului-verbal de contravenție nu a fost răsturnată.
2. În legătură cu temeinicia procesului-verbal de contravenție instanța reține următoarele:
Martorul A. D.-E. este student la facultatea de Horticultură din cadrul USAMV Cluj-N. (f. 15). În data de 07.02.2013, ca urmare a unei cereri formulate în data de 01.02.2013 și aprobate de petentă (f. 13, 14), martorul A. D. a realizat activități specifice muncii de topografie în favoarea petentei ., în localitatea Răscruci, ..
Potrivit dispozițiilor art. 260, alin. 1, lit. e, din Codul Muncii, „(1) Constituie contravenție și se sancționează astfel următoarele fapte: (…) e) primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată”.
Iar potrivit dispozițiilor art. 10, din același act normativ „Contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumită salariat, se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu”
Este deci evident, că în lumina dispozițiilor art. 260, alin. 1, lit. e, raportate la dispozițiile art. 10, primirea la muncă a unei persoane fără încheierea contractului individual de muncă va constitui contravenție doar dacă activitatea acesteia era remunerată.
Nici o proba administrată în cauză nu relevă că activitatea prestată de martorul A. D. a fost remunerată. Această împrejurare nu rezultă nici din depoziția sa dată în fața instanței și nici din declarația scrisă dată în fața inspectorului de muncă. Este adevărat că numitul Feier F. a arătat că martorul A. D. este colegul său. Nici acesta nu a adus detalii în legătură cu acest aspect esențial – împrejurarea dacă martorul a fost sau nu remunerat de petentă.
În aceste, condiții, singura proba administrată în cauză care să dovedească săvârșirea faptei de către petentă este procesul-verbal de contravenție încheiat de inspectorii ITM.
D. fiind caracterul extrem de represiv al sancțiunii aplicabile pentru fapta reținută în sarcina petentei, se impune a se analiza limitele până la care pot funcționa prezumțiile de drept, astfel încât să nu aducă atingerea garanțiile prevăzute de art. 6, CEDO, dintre care cea mai importantă este prezumția de nevinovăție.
Așa cum s-a arătat anterior, normele ce sancționează contravenții au o natură penală, astfel că judecarea unor astfel de cauze trebuie să asigure respectarea garanțiile prevăzute de art. 6 (în materie penală), din Convenție.
Referindu-se la natura prezumției de nevinovăție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că aceasta nu este o garanție absolută. Curtea a statuat în cauza Salabiaku c. Frantei că această garanție “nu poate fi tratata la modul absolut, ci exista chiar posibilitatea admiterii sale limitate“. În aceeași cauză, referindu-se chiar la admisibilitatea prezumțiilor de fapt și de drept în cadrul unui proces penal, Curtea a statuat că “prezumțiile de fapt sau de drept operează în orice sistem de drept. Evident, în principiu, Convenția nu interzice inserarea unor asemenea prezumții în dreptul intern. Totuși, în materie penală, obligă statele contractante să impună un anumit prag în această privință…Cere statelor să le folosească în limite rezonabile care să țină seama de importanța mizei pentru (învinuit), precum și de garantarea dreptul la apărare.”
Cu alte cuvinte cu cât caracterul sancțiunii este mai represiv, cu atât garanțiile oferite de procedura de judecată trebuie să fie mai mari.
Prin raportare la sancțiunile penale aplicabile persoanei juridice, astfel cum sunt prevăzute de art. 531, alin. 2, C. pen., instanța apreciază că sancțiunea de care este pasibilă petenta pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 260, alin. 1, lit. e, din Codul Muncii are un caracter foarte represiv, minimul special fiind mai mare de 4 ori decât minimul general al pedepsei amenzii penale aplicabile persoanei juridice.
În aceste condiții, instanța apreciază că petenta trebuie să beneficieze de aceleași garanții pe care le oferă legea procesual-penală. Iar una dintre acestea este prezumția de nevinovăție, care în materie penală se aplică fără nici o excepție sau limitare.
În consecință, procesul-verbal de contravenție nu poate constitui în sine o dovadă în sensul săvârșirii faptei de către petentă, fiind imperios necesar ca cele reținute să fie susținute de probe temeinice de vinovăție.
Având în vedere faptul că din probele administrate în cauză nu rezultă că fapta săvârșită de petentă întrunește conținutul constitutiv al contravenției prevăzute de art. 260, alin. 1, lit. e, din Codul Muncii, instanța va admite plângere contravențională formulată și pe cale de consecință va dispune anularea procesului-verbal de contravenție contestat.
În temeiul art. 453, C. proc. civ., instanța va lua act că petenta nu a solicitat obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petenta ., cu sediul în Florești, ., ., jud. Cluj, în contradictoriu cu intimatul I. T. de Muncă al Județului Cluj, cu sediul în Cluj-N., .. 2, jud. Cluj, împotriva procesului-verbal de contravenție ., nr._, încheiat la data de 12.02.2013.
Dispune anularea procesului-verbal de contravenție ., nr._, încheiat de intimat la data de 12.02.2013.
Exonerează petenta de la plata amenzii de 10.000 lei aplicată prin procesul-verbal de contravenție contestat.
Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 11.10 2013.
PREȘEDINTE GREFIER
G. M. I. B. I.-L.
Red /Dact. 20.11.13
G.M.I. – 5 ex
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Fond funciar. Sentința nr. 1121/2013. Judecătoria GHERLA → |
|---|
