Fond funciar. Sentința nr. 1011/2015. Judecătoria GHERLA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1011/2015 pronunțată de Judecătoria GHERLA la data de 22-10-2015 în dosarul nr. 1011/2015
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3188
JUDECĂTORIA G.
JUDEȚUL CLUJ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1011/2015
Ședința publică de la 22 Octombrie 2015
Instanța formată din:
PREȘEDINTE: I. L. G.
GREFIER: L. C.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de reclamantul J. E. și pe pârâtele C. L. DE APLICARE A LEGII 18/1991 F.-GHERLII, C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ CLUJ, J. M., având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă pentru reclamant, av. B. M. M., lipsind pârâții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că s-a depus răspuns la interogatoriu de către C. locală F. Gherlii și dosarul de fond funciar solicitat (f. 47-51) după care:
Instanța constată că pârâtului J. M. i-au fost comunicate extinderea de acțiune și înscrisurile atașate, acesta neexprimându-și poziția procesuală față de prezenta acțiune.
Reprezentanta reclamantului față de poziția procesuală exprimată de pârâta C. locală F.-Gherlii și față de înscrisurile de la dosar, nu mai are alte cereri de formulat în probațiune.
La interpelarea instanței, reprezentanta reclamantului învederează că nu mai susține proba testimonială solicitată prin acțiune.
Instanța ia act de faptul că reclamantul prin reprezentant nu își mai susține cererea în probațiune privind audierea a doi martori menționați în acțiune.
Instanța, nemaifiind alte cereri, propuneri sau excepții de formulat în cauză, declară terminată faza probatorie, constată cauza în stare de judecată și acordă părții prezente cuvântul în dezbateri.
Reprezentanta reclamantului solicită admiterea acțiunii formulate și extinse, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta reclamantului solicită anularea parțială a titlului de proprietate în sensul că la rubrica titularului să fie trecut reclamantul cu numele de J. E. și nu J. E., depunând acte de stare civilă care dovedesc această situație, iar comisia locală este de acord. În al doilea rând, solicită corectarea parcelei 68 în loc de 681 cum greșit a fost trecută, suprafața fiind aceeași, corecturile să fie trecute și în procesul verbal de punere în posesie, cu obligarea pârâtei C. județeană Cluj să elibereze un nou titlu de proprietate.
Instanța reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 16.03.2015 pe rolul Judecătoriei G., astfel cum a fost precizată (f. 38-40), reclamantul J. E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR F. Gherlii, pârâta C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE A JUDEȚULUI CLUJ, pârât J. M., constatarea nulității parțiale a titlului de proprietate nr._/936 emis la data de 06.06.1996 de C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj în favoarea numiților P. A., J. M. și J. E., toți în calitate de moștenitori ai defunctului J. V., arătând în motivare că la emiterea titlului a avut loc înscrierea greșită a numelui beneficiarului J. E., în mod corect fiind J. E., precum și înscrierea greșită a numărului de identificare a parcelei corespunzătoare terenului situat în extravilanul satului Săcălaia . de folosință arabil, în suprafață de 1 ha 1400 mp, respectiv tarlaua 6 . corect terenul fiind identificat în tarlaua 6 . class="Char"> În drept a invocat Legea nr. 69/1997, Legea nr. 18/1991.
Acțiunea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
În probațiune a depus înscrisuri (f. 5-8, f. 41-45).
Pârâta C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE A JUDEȚULUI CLUJ a depus întâmpinare (f. 20-22),solicitând admiterea acțiunii în măsura în care se vor dovedi pretențiile și afirmațiile reclamantului.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar de părți, inclusiv dosarul de fond funciar (f. 48-51), proba cu interogatoriul pârâtei de ord. 1 C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR F. Gherlii (f. 13, f. 47).
Analizând actele și lucrările cauzei, instanța reține următoarele:
Prin titlul de proprietate nr._/936 emis la data de 06.06.1996 de C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj (f. 5) a fost reconstituit dreptul de proprietate în favoarea numiților P. A., J. M. și J. E., toți în calitate de moștenitori ai defunctului J. V., pentru mai multe terenuri situate pe teritoriul satului Săcălaia . P. A. a decedat la data de 27.10.2010, succesor în cotă de 1/1 fiind reclamantul J. E. (f. 41-44), fiind astfel justificată în cauza de față calitatea procesuală pasivă și activă a părților pentru anularea titlului de proprietate.
Pe fondul cauzei instanța reține că acțiunea reclamantului apare a fi întemeiată, instanța urmând a o admite, raportat la poziția exprimată prin răspunsurile la interogatoriu de către pârâta de ord. 1 C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR F. Gherlii (f. 13, f. 47), a înscrisurilor care constituie dosarul de fond funciar al numitului J. E. (f. 48-51), precum și actele de stare civilă depuse la dosar.
Pentru aceste motive de fapt și de drept, în temeiul dispozițiilor art. III din Legea nr. 169/1997 și ale art. 58 din Legea nr. 18/1991, instanța va admite acțiunea formulată de reclamantul J. E. și va dispune anularea parțială a titlului de proprietate nr._/936 emis la data de 06.06.1996 de C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj, în favoarea numiților P. A., J. M. și J. E., toți în calitate de moștenitori ai defunctului J. V., în ceea ce privește:
- înscrierea greșită a numelui benficiarului J. E., în mod corect fiind J. E.;
- înscrierea greșită a numărului de identificare a parcelei corespunzătoare terenului situat în extravilanul satului Săcălaia . de folosință arabil, în suprafață de 1 ha 1400 mp, respectiv tarlaua 6 . terenul să fie corect identificat în tarlaua 6 .>
Pe cale de consecință, instanța va obliga pârâta C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR F. Gherlii să întocmească un nou proces-verbal de punere în posesie în favoarea numiților P. A., J. M. și J. E., toți în calitate de moștenitori ai defunctului J. V., prin înscrierea corectă a acestor date, potrivit dispozitivului acestei sentințe, urmând a obliga pârâta C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE A JUDEȚULUI CLUJ să emită un nou titlu de proprietate conform procesului-verbal de punere în posesie ce se va întocmi de către pârâta de ord. 1.
Având în vedere prevederile art. 453 C.proc.civ. și principiul disponibilității în procesul civil, instanța va lua act că părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea civilă astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul J. E. având CNP_, cu domiciliul în G., . . jud. Cluj, în contradictoriu cu pârâtele C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR F. Gherlii cu sediul în .. 317 jud. Cluj, C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE A JUDEȚULUI CLUJ cu sediul în Cluj-N., ., nr. 58, jud. Cluj, J. M. domiciliat în G., . jud. Cluj.
Dispune anularea parțială a titlului de proprietate nr._/936 emis la data de 06.06.1996 de C. Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Cluj, în favoarea numiților P. A., J. M. și J. E., toți în calitate de moștenitori ai defunctului J. V., în ceea ce privește:
- înscrierea greșită a numelui benficiarului J. E., în mod corect fiind J. E.;
- înscrierea greșită a numărului de identificare a parcelei corespunzătoare terenului situat în extravilanul satului Săcălaia . de folosință arabil, în suprafață de 1 ha 1400 mp, respectiv tarlaua 6 . terenul să fie corect identificat în tarlaua 6 .>
Obligă pârâta C. L. de fond funciar F. Gherlii să întocmească un nou proces verbal de punere în posesie în favoarea numiților P. A., J. M. și J. E., toți în calitate de moștenitori ai defunctului J. V., prin înscrierea corectă a acestor date, potrivit dispozitivului hotărârii.
Obligă pârâta C. Județeană Cluj să întocmească un nou titlu de proprietate corespunzător documentației înaintate de pârâta C. L. de fond funciar Mintiu Gherlii, în executarea prezentei sentințe.
Ia act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria G..
Pronunțată în ședința publică din data de 22.10.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. I. L. C. L. P.
Red./Dact.GIL
6 exp./23.10.2015
| ← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1007/2015.... → |
|---|








