Plângere contravenţională. Sentința nr. 1044/2015. Judecătoria GHERLA

Sentința nr. 1044/2015 pronunțată de Judecătoria GHERLA la data de 28-10-2015 în dosarul nr. 1044/2015

Acesta nu este document finalizat

ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3188

JUDECĂTORIA G.

JUDEȚUL C.

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1044/2015

Ședința publică de la 28 Octombrie 2015

Instanța formată din:

PREȘEDINTE: C. S.

GREFIER: M. M.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de petentul F. H. A. L. împotriva intimatei I.P.J. C., având ca obiect plângere contravențională .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul și martorul U. D., lipsă reprezentantul intimatei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care:

Se trece la identificarea și audierea martorului U. D., care depune jurământul conf. art. 319 pct.1 C.pr.civ, cele declarate au fost consemnate în declarație de martor, atașată la dosar. (fil.35)

Petentul arată că nu mai are alte probe de propus in cauză, solicitând cuvântul pe fondul cauzei.

Nemaifiind alte probe de propus in cauză, instanța închide faza probatorie si acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Petentul solicită admiterea plângerii, anularea procesului verbal de constatare a contravenției si exonerarea de la plata amenzii iar in subsidiar solicită înlocuirea cu avertisment.

Instanța reține cauza in pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 09+.02.2015 sub nr. de mai sus, formulată împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/23.01.2015 încheiat de Poliția Municipiului G., petentul F. H. A. L., ca și administrator la . din G. a contestat acest proces-verbal de contravenție și sancțiunile aplicate, arătând că starea de fapt menționată nu corespunde realității și a solicitat anularea procesului verbal iar în subsidiar a solicitat înlocuirea amenzii aplicate cu sancțiunea avertismentului.

În motivarea plângerii sale, petentul a arătat că, în ziua de 22.01.2015 în jurul orelor 12,00 s-a prezentat la sediul societăți agentul constatator pentru a efectua un control vizând funcționalitatea sistemului de alarmă unde în fapt funcționează un magazin de îmbrăcăminte copii și jucării.; la momentul respectiv în magazin se afla o angajată care nu a cunoscut modul cum funcționează acest sistem de alarmă pentru că deschiderea magazinului, închiderea lui precum și, setarea și oprirea sistemului de alarmă o face petentul și celălalt asociat al firmei și nu angajații societății.; astfel că agentul constatator a considerat că sistemul de alarmă nu funcționează corespunzător și a sancționat contravențional petentul

În drept, petentul și-a întemeiat plângerea pe dispozițiile OG nr.2/2001

În probațiune petentul a solicitat proba cu martori respectiv cu martorul U. D. cel care a montat sistemul de alarmă și îi asigură mentenanța.

Prezentei cereri îi sunt aplicabile dispozițiile noului cod de procedură civilă.

În temeiul art.194-197 din noul cod de procedură civilă s-au parcurs etapele de regularizare și comunicare a cererii de chemare în judecată; în această etapă, intimatul I. C. a depus o întâmpinare prin care a solicitat pe fond respingerea plângerii ca neîntemeiată.

Conform art.237 cod procedură civilă, instanța a trecut la etapa cercetării procesului, în cadrul căruia a încuviințat proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul solicitat de către petent respectiv cu numitul U. D., a cărui declarație se află la dosarul cauzei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține în fapt și în drept următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal PF nr._/23.01.2015 încheiat de Poliția Municipiului G., petentul F. H. A. L. fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 2000 lei, pentru faptul că în data de 22.01.2015, ora 12,00 în localitatea G. ..12, petentul, în calitatea de administrator al . din G., nu a luat măsuri de întreținere și menținere în stare de funcționare a sistemului de alarmă de la magazinul de pe . conform prevederilor legale, fapta fiind încadrată juridic ca fiind prevăzută de art. 50 lit.e din legea nr.333/2003 și sancționată de art.59 lit.b din legea nr.333/2003.

Procesul-verbal sus-menționat nu a fost semnat de contravenient însă a fost comunicat conform dispozițiilor legale.

În drept, potrivit dispozițiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța are obligația legală de a analiza legalitatea și temeinicia procesului verbal de constatare și de a hotărî asupra sancțiunii aplicate.

Preliminar, instanța subliniază că, potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 183/2003, procesul verbal de contravenție se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție ce are o natură relativă, putând fi răsturnată prin proba contrară. De asemenea, potrivit art. 249 din noul cod de procedură civilă, obligația de administrare a probei contrare aparține contestatorului.

Aplicabilitatea acestei prezumții presupune însă cu necesitate existența prealabilă a unui proces-verbal de constatare a contravenției încheiat cu stricta respectare a prevederilor legale și cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001.

Analizând conținutul procesului-verbal sub aspectul legalității întocmirii acestuia, instanța constată că acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute de art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001, sub sancțiunea nulității, fiind încheiat cu respectarea prevederilor legale.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța reține că petentul contestă procesul-verbal de constatare a contravenției sub aspectul consemnării unei situații de fapt care nu corespunde realității, arătând în cuprinsul plângerii contravenționale că sistemul de alarmă există, funcționează și este bine întreținut de firma care la montat însă angajata magazinului, în lipsa petentului sau a celuilalt asociat, nu cunoaște modul concret în care funcționează acel sistem.

În raport de faptul că petentul a înțeles să conteste situația de fapt reținută în procesul-verbal atacat, acesta avea obligația legală de a proba cele afirmate, astfel cum prevăd dispozițiilor art. 249 din noul cod de procedură civilă, motiv pentru care petentul a înțeles să solicite spre încuviințare și administrare proba cu înscrisuri constând în factura fiscală,chitanța de plată a contravalorii montării și întrețineri sistemului de alarmă montat la magazinul în cauză, precum și contractul de service și intervenție tehnică încheiat cu o firmă de specialitate în 2015, înscrisuri depuse la fila 30-31 și proba testimonială cu martorul U. D., persoană fizică autorizată în montarea și întreținerea sistemelor de alarmă, a cărui declarație se află la fila 35.

Alegațiile petentului au fost confirmate de martorul U. D., persoană fizică autorizată în montarea și întreținerea sistemelor de alarmă care a arătat că el a instalat sistemul de alarmă în magazinul din . aparține societății petentului și că acest sistem funcționează din 2011 de când la montat și căruia tot el îi asigură mentenanța, iar angajata magazinului nu a cunoscut modul cum trebuie să fie armat sistemul de alarmă, motiv pentru care agentul constatator a apreciat că sistemul de alarmă nu funcționează și a amendat petentul; s-a mai arătat că petentul a respectat dispozițiile legale privitoare la montarea și întreținerea sistemului de alarmare antifracție.

În drept, conform art.2 din legea nr.333/2003 republicată și modificată, ministerele si celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale si locale, regiile autonome, companiile si societățile naționale, institutele naționale de cercetare-dezvoltare, societățile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificările si completările ulterioare, indiferent de natura capitalului social, precum si alte organizații care dețin bunuri ori valori cu orice titlu, denumite in prezenta lege unități, sunt obligate sa asigure paza acestora.

(2) Persoanele fizice pot apela pentru protecția personala la serviciile unor societăți specializate de paza si protecție, în condițiile prezentei legi.; conform art. 4, din același act normativ răspunderea pentru luarea masurilor de asigurare a pazei bunurilor și valorilor deținute cu orice titlu, revine conducătorilor unităților prevăzute la art. 2 alin. (1), iar conform art.50 din același act normativ, Conducătorii unităților prevăzute la art. 2 alin. (1), in care funcționează sisteme de paza, au printre obligații și asigurarea, executarea amenajărilor si a instalațiilor necesare desfășurării serviciului de paza, precum si introducerea, întreținerea si menținerea in stare de funcționare a sistemelor tehnice de legătura, de paza si de alarma împotriva efracției.

Fapta imputată petentului ca și conducător al societății comerciale arătate, a fost a ceea că nu ar fi luat măsuri de întreținere și menținere în stare de funcționare a sistemului de alarmă de la magazinul de pe ..12 din Municipiul G., conform dispozițiilor art.50 lit.e din legea nr.333/2003 modificată și republicată.

Cu toate aceste prin înscrisurile depuse cât și prin declarațiile martorului audiat în cauză, instanța constată că petentul a reușit, să facă dovada unei alte situații de fapt decât cea menționată în procesul verbal de contravenție.

În aceste condiții, instanța constată că susținerile petentului sunt întemeiate și că fapta reținută în sarcina sa, pentru care s-a aplicat sancțiunea contravențională, nu corespunde realității, acesta nemanifestând comportamentul prevăzut în textul legal citat anterior.

Față de considerentele mai sus expuse, dat fiind faptul că prezumția de legalitate și de temeinicie, prin probele scrise și proba testimonială administrate, a fost răsturnată, urmează ca instanța să admită plângerea dedusă judecății, în temeiul art. 34 coroborat cu art. 31 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și să anuleze procesul-verbal de contravenție . nr._/23.01.2015 încheiat de Poliția Municipiului G. și exonerează petentul de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 2000 lei.

Cheltuieli de judecată nu au fost solicitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMLE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de petentul F. H. A. L. domiciliat în G., .. 12, J. C. formulată împotriva procesului-verbal . nr._/23.01.2015 încheiat de Poliția Municipiului G. în contradictoriu cu I. C. cu sediul în C. N., ., J. C. și în consecință:

Anulează procesul-verbal . nr._/23.01.2015 încheiat de Poliția Municipiului G. și exonerează petentul de la plata amenzii contravenționale în cuantum de 2000 lei.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, 28.10.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. S. M. M.

Red/dac/./5 ex

tip.MM./19.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1044/2015. Judecătoria GHERLA