Plângere contravenţională. Sentința nr. 1058/2015. Judecătoria GHERLA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1058/2015 pronunțată de Judecătoria GHERLA la data de 03-11-2015 în dosarul nr. 1058/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
G., ., jud. C., cod poștal_
Tel: 0264 -_ / fax 0264 -_
Operator Date cu Caracter Personal 3188
DOSAR nr._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 1058/2015
Ședința publică din data de 3 noiembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. I. R.
GREFIER: C. I.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe petentul B. P. G., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDEȚULUI C., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul personal, lipsind intimatul. Se prezintă martora B. D. R..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Instanța procedează la legitimarea petentului B. P. G., care s-a identificat conform C.I. . nr._, având CNP_.
Instanța solicită martorei să părăsească sala de judecată, până va fi chemată în vederea audierii.
Petentul arată că la data săvârșirii presupusei contravenții circula cu autoturismul, dinspre C.-N., unde fusese la spital la cumnatul său, înspre Beclean. Petentul arată că se afla în mașină cu soția sa și cu copilul, care stăteau ambii în spate. Petentul arată că, aproximativ prin localitatea Răscruci, au observat că băiețelul avea febră și era foarte agitat, din cauză că urmau să îi iasă dinți. Petentul arată că circula cu viteză, întrucât se grăbea să ajungă cu copilul care nu se simțea bine, însă arată că circula cu 95 km/h. Petentul arată că i-a explicat agentului de poliție motivul pentru care se grăbea și circula cu viteză, însă acesta i-a răspuns că nu îl interesează. Petentul arată că, ulterior, nu l-a mai dus pe copil la spital. De asemenea, petentul arată că a fost oprit de către echipajul de poliție, pe raza localității Bunești.
Instanța procedează la legitimarea martorei B. D. R., care s-a identificat conform C.I. . nr._, având CNP_, după care procedează la audierea ei, declarația acesteia, luată sub prestare de jurământ religios, fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei la fila 47.
La interpelarea instanței, petentul arată că nu mai are alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat în prezenta cauză.
Instanța, nefiind excepții de invocat sau alte cereri în probațiune de formulat, în temeiul art. 258 Cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisurile și înregistrarea video, aflate la dosar, apreciind-o legală, verosimilă, pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei.
Nemaifiind alte probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Petentul solicită admiterea plângerii așa cum a fost formulată.
Instanța declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei G., la data de 06.04.2015, sub numărul_, petentul B. P. G. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C., anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/15.03.2015, încheiat de intimat.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că, în data de 04.04.2015, se deplasa dinspre localitatea C.-N., înspre Beclean, împreună cu soția și fiul său Ianis G., în vârstă de 1 an și 5 luni. În localitatea Bunești, fiul său a început să se simtă rău, având temperatură ridicată și acuzând dureri în zona burții. Din acest motiv, s-a aflat în stare de necesitate, conform art. 45 C.pen., și a condus cu o viteză peste limita legală.
Petentul a mai precizat că, în dovedirea acestor susțineri, poate prezenta dovezi de la serviciul medical de urgență.
Totodată, a arătat că, în realitate, se deplasa cu o viteză mai mică decât cea reținută de agentul constatator.
În drept, au fost invocate prevederile art. 45 C.pen.
În probațiune, au fost depuse, în copie, procesul verbal contestat (f.4), înștiințarea privind suspendarea dreptului de a conduce (f.5) și dovada de reținere a permisului de conducere (f.6).
Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei (f.3).
Prin precizarea plângerii contravenționale (f.13-15), depuse de petent la data de 23.04.2015, acesta a arătat că este necesară depunerea, la dosarul cauzei, de către intimat, a următoarelor: înregistrarea video a contravenției, buletinul de verificare metrologică a aparatului radar, ordinul de deplasare al agentului constatator, dovada că aparatul radar și-a făcut autoverificarea la pornire și copie după registrul de evidență a abaterilor al aparatului, atestatul de operator radar al agentului, precum și dovada că aparatul radar avea montat dispozitivul necesar pentru verificarea vitezei proprii de deplasare, conform art. 3.2.7 și 3.3.4 din NML nr. 021-05, dat fiind că și autoturismul poliției era în deplasare.
S-a mai arătat că nu se poate fi verifica cu ce aparat radar a fost efectuată înregistrarea, deoarece nu este identificat în procesul verbal, prin .>
Raportat la gradul de pericol social al faptei și faptul că a recunoscut că a circulat cu o viteză peste limita legală, petentul a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment sau revocarea sancțiunii complementare.
În drept, a invocat dispozițiile O.G. nr. 2/2001, O.U.G. nr. 195/2002 și N.M.L. 021-05.
În probațiune, a solicitat audierea, în calitate de martor, a soției sale, B. D. R., în vederea dovedirii stării de necesitate.
La data de 18.05.2015, prin registratura instanței, intimatul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii formulate ca nefondată (f.19-21).
În motivarea acesteia, s-a arătat că sub aspectul legalității, procesul-verbal contestat conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității în cuprinsul art. 16, art. 17 din OG nr. 2/2001, iar sub aspectul temeiniciei, agentul constatator a respectat dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, aplicând sancțiunea în limitele prevăzute de actul normativ, raportat la gradul de pericol social al faptei, la împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, la modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, la scopul urmărit, precum și la circumstanțele personale ale contravenientului.
În privința atestatului de operator radar al agentului, s-a învederat instanței că prevederile de la pct. 4.2. din Ordinul nr. 301/2005 au fost abrogate.
În ceea ce privește dovada funcției de autotestare, intimatul a arătat că această funcție este activată automat la fiecare punere în funcțiune a cinemometrului, iar în cazul depistării unor defecte sau dereglări funcționale, acestea vor fi semnalate și funcționarea cinemometrului va fi blocată.
De asemenea, s-a mai învederat instanței că agenții de poliție nu își desfășoară activitatea zilnică de constatare și sancționare a contravențiilor în baza unui ordin de serviciu, ci în temeiul art. 26 alin. 1 pct. 10 și pct. 18, art. 28 alin. 1 din Legea nr. 218/2002, precum și în temeiul art. 2 alin. 1 din Legea nr. 360/2002.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205-206, art. 223 alin. 3, art. 249 și art. 315 alin. 1 C.proc.civ., O.G. nr. 2/2001 și O.U.G. nr. 195/2002.
În probațiune, au fost anexate întâmpinării: istoricul contravențional al petentului, CD conținând înregistrarea radar și buletin de verificare metrologică (f.21, 22).
La data de 12.08.2015, prin serviciul registratură, intimatul a depus CD-ul conținând înregistrarea video, în forma completă (f.29, 30).
Sub aspectul probatoriului, instanța, în temeiul art. 258 C.proc.civ., a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile și înregistrarea video aflate la dosar, proba testimonială cu martora B. D. R. (f.47), propusă de petent, și a respins cererea petentului de a se pune în vedere intimatului să depună: delegația/ ordinul de deplasare al agentului constatator; dovada că aparatul radar și-a făcut autoverificarea la pornire și copie după registrul de evidență a abaterilor al aparatului; atestatul de operator radar al agentului constatator; dovada că aparatul radar avea montat dispozitivul necesar pentru verificarea vitezei proprii de deplasare.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/04.04.2015 încheiat de INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C., petentului B. P. G. i-au fost aplicate sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 877,5 lei și sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002.
În cuprinsul procesului-verbal de contravenție, s-a reținut faptul că în data de 04.04.2015, ora 18.09, în calitate de conducător auto, petentul a condus autoturismul marca Volkswagen Passat, cu numărul de înmatriculare_, pe DN 1C, varianta de ocolire a loc. G., prin localitatea Bunești, la km 2, cu viteza de 103 km/h, fiind înregistrat de aparatul radar Autovision montat pe autospeciala MAI_.
Petentul a semnat procesul verbal de contravenție, fără a formula obiecțiuni.
Plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.
Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Deși petentul nu a contestat legalitatea întocmirii procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța are dreptul și obligația, deopotrivă, de a verifica legalitatea procesului verbal atacat, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, în ceea ce privește motivele de nulitate absolută ce ar putea fi invocate și din oficiu. Făcând aplicarea acestui articol în prezenta cauză, reține că actul a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută care să impună anularea acestuia.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși a fost încheiat de un agent al forței publice, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nu se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și legalitate în privința vitezei cu care a circulat mașina condusă de petent la momentul constatării săvârșirii faptei, întrucât aceasta nu poate fi percepută în mod direct de către agent. Din acest punct de vedere, incumbă intimatului sarcina de a face dovada, prin probe neîndoielnice, că cele consemnate corespund realității.
În scopul dovedirii stării de fapt redate în cuprinsul procesului verbal contestat, intimatul a depus înregistrarea video a contravenției reținute în sarcina petentului, aflată pe hard disk (f.30).
În urma vizionării înregistrării video, instanța constată că, în data de 04.04.2015, la ora 18.09, autoturismul cu număr de înmatriculare_ a circulat cu viteza de 103 km/h, surprinsă astfel la momentul 18.09.27. Înregistrarea video face dovada clară a faptului că viteza de 103 km/h aparține petentului, fiind singurul autoturism în deplasare, din raza de acțiune a aparatului radar. Totodată, se observă că cinemometrul, în conformitate cu pct. 3.2.7. și 3.3.4. din anexa Ordinului nr. 301/2005, măsura și viteza de deplasare a autospecialei poliției, indicată în dreptul literei P, în colțul dreapta sus al imaginii.
Din actele depuse la dosar de către intimat, reiese că cinemometrul din cauză, care este un model aprobat de Biroul Român de Metrologie Legală, a fost verificat metrologic, potrivit Buletinului de verificare metrologică regăsit pe suportul CD de la fila 22. Instanța mai arată că nu se justifică solicitarea petentului de a se face dovada că s-a efectuat autotestarea, deoarece cinemometrul nu poate trece în regim de măsurare fără să efectueze autotestarea, prin construcție este prevăzut să-și efectueze autotestarea la pornire, nu face înregistrări în timpul autotestării și este destinat a efectua măsurători atât în regim staționar, cât și în regim de deplasare, așa cum s-a menționat și în buletinul de verificare metrologică.
Prin plângerea formulată, petentul a invocat imposibilitatea verificării îndeplinirii condițiilor metrologice legale de către aparatul radar, deoarece nu este identificat în procesul verbal, prin .>
Contrar susținerilor petentului, instanța reține, însă, că, în condițiile în care agentul a menționat numărul de înmatriculare al autospecialei aparținând poliției (MAI_), pe care este montat aparatul radar, iar acest număr este regăsit și în cuprinsul buletinului de verificare metrologică a cinemometrului, aparatul a fost suficient individualizat pentru ca atât petentul, cât și instanța să aibă posibilitatea de a verifica dacă aparatul în cauză a fost omologat și verificat metrologic.
În ceea ce privește dispozițiile referitoare la operatori calificați, prevăzute de pct. 4.2 din NML 021-05, se constată că acestea au fost abrogate, motiv pentru care instanța a apreciat ca nefiind utilă depunerea la dosar, a atestatului de operator radar al agentului. Instanța a respins și cererea petentului de comunicare de către intimat a ordinului de deplasare al agentului constatator, apreciind că nu este necesară prezentarea ordinului de serviciu a celor aflați în misiune, întrucât, potrivit art. 102 alin. 3 lit. e din OUG nr.195/2002, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se face direct de polițistul rutier și nu se poate adăuga la aceste dispoziții legale prezentarea ordinului de serviciu a celor aflați în misiune, așa cum a solicitat petentul.
Asupra locului unde a fost surprinsă fapta, instanța reține că acesta poate fi constatat în mod direct de către agentul constatator, deci realitatea acestui aspect se prezumă în mod relativ, sarcina probei contrare aparținând petentului. Întrucât petentul nu a susținut și dovedit contrariul, constată că la momentul înregistrării cu aparatul radar, aceasta circula în localitatea Bunești, unde limita de viteză este de 50 km/h (art. 49 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002).
În consecință, constată că starea de fapt reținută de agentul constatator în cuprinsul procesului-verbal de contravenție este una reală, fiind probată, în mod neîndoielnic, de înscrisurile depuse de intimat în probațiune. Astfel, se reține că petentul, în calitate de conducător auto, a rulat cu o viteză de 103 km/h în localitatea Bunești, pe un sector de drum unde viteza maximă admisă de lege este de 50 km/h, faptă apreciată de legiuitor ca fiind contravenție, în conformitate cu prevederile art. 102 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002 (depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic).
În apărarea sa, petentul a invocat starea de necesitate, drept cauză de înlăturare a caracterului contravențional al faptei, prevăzută de art. 11 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001. În acest sens, a arătat că a circulat cu depășirea limitei de viteză legală, deoarece fiul său, Ianis G., în vârstă de 1 an și 5 luni, prin localitatea Bunești, a început să se simtă rău, având temperatură ridicată și acuzând dureri în zona burții.
Instanța constată, mai întâi, că petentul nu a formulat nicio mențiune în acest sens, la momentul opririi în trafic, semnând procesul verbal fără a formula obiecțiuni.
De asemenea, prin plângere a arătat că fiul său a început să se simtă rău prin localitatea Bunești, pentru ca în fața instanței, la termenul de judecată din data de 03.11.2015 să arate că prin localitatea Răscruci a început să se simtă rău. Prin plângere a mai arătat că, în dovedirea stării de necesitate, poate prezenta dovezi de la serviciul medical de urgență.
Martora, soția petentului și pasageră în mașină, la momentul săvârșirii faptei, a declarat că după o jumătate de oră de la plecarea din C.-N., copilul a devenit agitat și plângea, dar s-a liniștit în timp ce au staționat pe durata controlului. Copilul s-a simțit bine restul drumului și, astfel, nu a fost prezentat la un doctor sau la spital. Totodată, martora a declarat că nu i-a spus soțului său să se grăbească, acesta știind că soției sale nu îi place viteza.
Instanța reține, pe baza declarației martorei, ca fiind dovedit faptul că, pe drum, copilul petentului a devenit agitat și plângea, însă aceasta nu prezintă un pericol iminent care să nu fi putut fi înlăturat altfel, o gravitate atât de mare încât să justifice încălcarea regulilor privind circulația pe drumurile publice. Dacă, într-adevăr, starea de sănătate a minorului ar fi presupus prezentarea de urgență la doctor, petentul avea obligația de a apela la serviciul ambulanță și nu de a conduce cu o viteză cu mai mult de 50 km/h peste limita legală, faptă care putea atrage urmări mult mai grave.
Față de contradicțiile între susținerile petentului, din plângere, respectiv în fața instanței, cu privire la locul în care se aflau când copilul a început să se simtă rău, adică Bunești, apoi Răscruci, precum și față de afirmațiile nesincere ale petentului, constând în aceea că poate prezenta dovezi de la serviciul medical de urgență, când, în realitate, copilul nici nu a fost prezentat la doctor, constată că fapta petentului de a conduce cu depășirea limitei legale de viteză nu a fost determinată de starea copilului. Chiar din declarația mamei copilului și soție a petentului reiese acest aspect, și anume că starea minorului nu era atât de gravă pentru a fi necesară deplasarea cu o viteză peste limita legală.
Prin urmare, instanța reține că nu s-a făcut dovada că petentul ar fi săvârșit contravenția datorită existenței unei stări de necesitate, pentru a fi exonerat de răspundere contravențională, în temeiul art. 11 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.
Sub aspectul individualizării sancțiunilor aplicate pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 120 alin. 3 lit. e) din O.U.G. 195/2002, având în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, limitele sancțiunii amenzii, de natură a reflecta un grad ridicat de pericol social al faptei incriminate, prin circularea în localitate cu o viteză de 103 km/h, punându-se în pericol viața, integritatea și siguranța celorlalți participanți la trafic, dar și viața și bunurile petentului, instanța apreciază că împrejurările invocate de petent pentru atenuarea răspunderii contravenționale (starea agitată a copilului său) nu sunt suficiente, prin raportare la gravitatea faptei, pentru a justifica reindividualizarea sancțiunii amenzii, stabilite la nivelul minimului special.
În ceea ce privește sancțiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile, instanța arată că aceasta se aplică de drept, în baza legii, pe lângă o sancțiune principală, fără a face obiect al individualizării sau aprecierii oportunității aplicării sale, fie de către agentul constatator, fie de către instanța de judecată.
În consecință, va respinge plângerea formulată ca nefondată și va menține dispozițiile procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/04.04.2015, încheiat de intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B. P. G., având CNP_, domiciliul în comuna Braniștea, ., jud. Bistrița Năsăud, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C., cu sediul în C.-N., ., jud. C..
Menține dispozițiile procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/04.04.2015, încheiat de intimat.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria G..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3 noiembrie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. I. RusuCristina I.
Red./ dact. - D.I.R./ C.I. - 4 ex. – 2decembrie 2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1032/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 460/2015. Judecătoria GHERLA → |
|---|
