Plângere contravenţională. Sentința nr. 461/2015. Judecătoria GHERLA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 461/2015 pronunțată de Judecătoria GHERLA la data de 28-04-2015 în dosarul nr. 461/2015
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.3188
JUDECĂTORIA G.
JUDEȚUL C.
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ nr. 461/2015
Ședința publică din data de 28 Aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. I. R.
GREFIER: C. I.
Pe rol fiind soluționarea cauzei civile privind pe petentul U. C. I., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților. Nu se prezintă martora U. D. A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosarul cauzei la filele 28-30, s-a depus de către Poliția D., procesul verbal de executare a mandatului de aducere, iar la fila 31, s-a depus de către numita B. M., o cerere.
Instanța, asupra cererii formulate de numita B. M., constată că aceasta nu are nicio calitate în prezenta cauză și, având în vedere că s-a executat mandatul de aducere, iar martora nu s-a prezentat, în conformitate cu prevederile art. 313 alin. 3 C.proc.civ., procedează la judecată.
Instanța, nefiind excepții de invocat sau alte cereri în probațiune de formulat, în temeiul art. 258 Cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisurile depuse în probațiune, apreciind-o legală, verosimilă, pertinentă și concludentă pentru soluționarea cauzei.
Nemaifiind alte probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată, iar părțile nefiind prezente pentru a pune concluzii pe fond, reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei G., la data de 14.11.2014, sub numărul_, petentul U. C. I. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C., să dispună anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/09.11.2014, încheiat de intimat.
În motivarea plângerii, petentul a arătat că cele reținute de agentul constatator, în cuprinsul procesului verbal contestat, nu sunt conforme cu realitatea. A precizat că manevra de depășire a avut loc în zona de acțiune a indicatorului „depășirea permisă”.
A mai precizat că, în conformitate cu prevederile C.proc.civ. și ale art. 1169 și art. 1171 C.civ., procesul verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie, însă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, în procedura contravențională, fiind vorba de o acuzație penală, în sensul Convenției, petentul beneficiază de prezumția de nevinovăție. Astfel, petentului îi aparține sarcina de a face dovada contrarie, doar în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției „acuzatului”, dincolo de orice îndoială.
S-a arătat că procesul verbal a fost încheiat cu nerespectarea art. 181 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006, în condițiile în care nu s-a folosit modelul din anexa 1 D a Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002.
În drept, au fost invocate prevederile O.G. nr. 2/2001.
În probațiune, au fost depuse înscrisuri (f.7) și s-a cerut audierea în calitate de martor, a numitei U. D. A..
Plângerea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 lei (f.6).
La data de 17.12.2014, prin registratura instanței, intimatul a depus la dosar întâmpinare (f.14, 15) prin care a solicitat respingerea plângerii formulate ca nefondată.
În motivarea acesteia, s-a arătat că sub aspectul legalității, procesul-verbal contestat conține toate elementele prevăzute sub sancțiunea nulității în cuprinsul art. 16, art. 17 din OG nr. 2/2001, iar sub aspectul temeiniciei, agentul constatator a respectat dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, aplicând sancțiunea în limitele prevăzute de actul normativ, raportat la gradul de pericol social al faptei, la împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, la modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, la scopul urmărit, precum și la circumstanțele personale ale contravenientului.
Fapta petentului a fost constatată prin propriile simțuri de către agentul constatator, astfel încât procesul verbal de contravenție se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, până la dovada contrară, sarcina probei revenind contravenientului.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205-206, art. 223 alin. 3, art. 249 și art. 315 alin. 1 C.proc.civ., O.G. nr. 2/2001 și O.U.G. nr. 195/2002.
În probațiune, a fost depus istoricul contravențional al petentului (f.14).
Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar, precum și proba testimonială cu martora U. D. A., propusă de petent. La termenul de judecată din data de 28.04.2015, constatând că martora, pentru care a fost emis mandat de aducere, deși a arătat în fața organelor de poliție că se va înfățișa la cel de-al doilea termen pentru care a fost citată (f.29), nu s-a prezentat, instanța a procedat la judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/09.11.2014 încheiat de INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C., petentul U. C. I. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 360 lei și cu suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 100 alin. 3 lit. e din O.U.G. nr. 195/2002.
În cuprinsul procesului-verbal de contravenție, s-a reținut faptul că, în data de 09.11.2014, ora 11.20, pe DN1C, petentul a condus autoturismul marca Opel Signum, înmatriculat cu numărul_, prin localitatea Răscruci, în direcția C.-N., iar la km 26+600 m a efectuat depășirea neregulamentară a autovehiculului marca Opel Astra, cu numărul de înmatriculare_, care se deplasa în aceeași direcție, încălcând astfel marcajul longitudinal format dintr-o linie continuă.
Petentul a semnat procesul verbal cu mențiunile: „Am început depășirea pe linie discontinuă și am finalizat-o pe linie continuă”.
Plângerea a fost formulată în termenul legal de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.
Potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Analizând modul de întocmire a procesului-verbal din perspectiva legalității, instanța constată că acesta respectă dispozițiile imperative ale legii, nefiind incidentă niciuna dintre cauzele de nulitate absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
Petentul a susținut că procesul verbal a fost încheiat cu nerespectarea art. 181 alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006, în condițiile în care nu s-a folosit modelul din anexa 1 D a Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002. Cu privire la aceste susțineri, instanța arată că fapta reținută în sarcina petentului (efectuarea unei manevre neregulamentare de depășire) a fost constatată de agent, prin propriile simțuri și nu cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, astfel că dispozițiile invocate de petent nu sunt incidente în cauză.
Sub aspectul temeiniciei, reține că, fiind încheiat de un agent al forței publice care a constatat faptele prin propriile simțuri, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și legalitate. Din acest punct de vedere, incumbă petentului sarcina de a face dovada, prin probe neîndoielnice, că cele consemnate nu corespund realității în sensul că, fie fapta nu există, fie ea s-a desfășurat altfel.
Instanța mai arată că prezumția de legalitate și veridicitate, de care se bucură procesul-verbal de contravenție, este în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, întrucât este vorba de o prezumție relativă, susceptibilă de a fi înlăturată prin dovada contrară, aspectul esențial din punctul de vedere al instanței europene fiind acela ca instanțele naționale să-i ofere petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, căzând exclusiv în sarcina părții responsabilitatea modalității efective în care înțelege să uzeze de drepturile sale procedurale. De asemenea, potrivit aceleiași jurisprudențe europene, dreptul unei persoane, de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută, nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999). Prin urmare, prezumția relativă de temeinicie si legalitate de care se bucură procesul-verbal potrivit legislației contravenționale din România este compatibilă cu prevederile art. 6 din C.E.D.O. și, ca atare, poate fi răsturnată prin orice mijloc de probă prevăzut de lege, asigurându-se astfel dreptul la apărarea petentului.
În cauza de față, instanța constată, pe baza probelor de la dosar, caracterul temeinic al procesului-verbal de contravenție atacat, constatând totodată că, deși i s-a asigurat cadrul legal adecvat, petentul nu a făcut dovada unei stări de fapt contrare celei reținute în cuprinsul actului.
Petentul a susținut doar că aceasta nu este conformă cu realitatea, arătând că manevra de depășire a avut loc în zona de acțiune a indicatorului „depășirea permisă”, însă fără a-și dovedi afirmațiile. Acesta a solicitat audierea, în calitate de martor, a numitei U. D. A., care, însă, nu s-a prezentat în fața instanței nici după emiterea unui mandat de aducere pe numele acesteia.
Agentul a reținut că petentul nu a respectat dispozițiile art. 120 alin. 1 lit. i) din Regulamentul pentru aplicarea O.U.G. nr. 195/2002, potrivit cărora este interzisă depășirea vehiculeloratunci când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă, chiar si parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere.
Din aceste prevederi rezultă că depășirea este neregulamentară și atunci când manevra a fost efectuată într-o zonă care nu se află în raza de acțiune a indicatorului „depășirea interzisă”, dar prin aceasta a fost încălcat marcajul longitudinal continuu ce desparte sensurile de mers. Așadar, împrejurarea că sectorul de drum nu s-ar fi aflat în zona de acțiune a acestui indicator, invocată prin plângere, nu are relevanță în cauză.
Mai mult, instanța observă că însuși petentul, prin obiecțiunile formulate cu ocazia semnării procesului verbal, a recunoscut săvârșirea faptei, menționând că, deși a început manevra de depășire pe linie discontinuă, a finalizat-o pe linie continuă. Așadar, chiar petentul a arătat că, prin efectuarea manevrei, a încălcat marcajul longitudinal continuu ce separa sensurile de mers.
Astfel, pentru toate aceste motive de fapt și de drept, instanța constată că prezumția de temeinicie a procesului verbal contestat nu a fost răsturnată.
Sub aspectul individualizării sancțiunilor aplicate, având în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, ale art. 100 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002 și în lipsa dovedirii unor împrejurări de natură a determina reindividualizarea acestora, reține că sancțiunile aplicate contravenientului sunt necesare pentru a i se atrage atenția asupra obligațiilor ce-i revin în materia regimului circulației pe drumurile publice.
În consecință, urmează a respinge plângerea formulată de către petent împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/09.11.2014, întocmit de către intimat, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea formulată de petentul U. C. I., având CNP_ și domiciliul în Vatra Dornei, ., jud. Suceava, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C., cu sediul în C.-N., ., jud. C., ca nefondată.
Menține dispozițiile procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/09.11.2014, încheiat de intimat.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria G..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 aprilie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
D. I. RusuCristina I.
Red./ dact. - D.I.R./ C.I. - 4 ex. – 13 iunie 2015
| ← Pretenţii. Sentința nr. 460/2015. Judecătoria GHERLA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 477/2015.... → |
|---|
