Plângere contravenţională. Sentința nr. 1068/2015. Judecătoria GHERLA

Sentința nr. 1068/2015 pronunțată de Judecătoria GHERLA la data de 05-11-2015 în dosarul nr. 1068/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

G., ., cod poștal_

Tel: 0264-_ / fax 0264-_

Operator Date cu Caracter Personal 3188

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1068/2015

Ședința publică de la 05 Noiembrie 2015

Instanța formată din:

PREȘEDINTE: I. L. G.

GREFIER: L. C.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de petentul S. I. G. în contradictoriu cu intimatul I. C., având ca obiect plângere contravențională .

La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă pentru petent av.C. A., lipsind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că s-a depus din oficiu o copie a buletinului de verificare metrologică existent pe suport CD (f. 27) după care:

Instanța, în temeiul art. 131 din codul de procedură civilă și OG nr. 2/2001, verificându-și din oficiu competența, constată că este competentă general, material și teritorial să judece prezenta cauză.

Instanța acordă cuvântul părții prezente asupra estimării duratei cercetării procesului.

Reprezentanta petentului apreciază că un termen de judecată este suficient pentru cercetarea procesului.

Instanța, în temeiul art. 238 din Codul de procedură civilă, ascultând și concluziile părții prezente, estimează o durată de 1 lună pentru cercetarea procesului.

Instanța acordă cuvântul asupra unor cereri prealabile sau excepții în cauză.

Reprezentanta petentului arată că nu are de formulat cereri prealabile sau excepții în cauză.

Instanța acordă cuvântul în probațiune.

Reprezentanta petentului solicită încuviințarea probei cu înscrisurile și raportat la poziția intimatului, să se încuviințeze proba cu înregistrarea video, arătând că alte probe nu mai are de formulat în cauză.

Instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar și a probei video, constată probațiunea completă și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentanta petentului solicită admiterea plângerii și anularea procesului verbal de contravenție, fără cheltuieli de judecată.

Reprezentanta petentului învederează că din înregistrarea video existentă la dosar rezultă că petentul nu a circulat cu viteza trecută în proces verbal, acest lucru a fost recunoscut și de către intimat.

Instanța reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Deliberând asupra prezentei cauze civile, reține următoarele:

Prin plângerea contravențională înregistrată la data de 19.06.2015 pe rolul Judecătoriei G., petentul S. I. G. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C., anularea ca nelegal și netemeinic a procesului-verbal de contravenție . nr._/03.06.2015 încheiat de I. C. – Poliția mun. G..

În drept au fost invocate prevederile OG nr. 2/2001, OUG nr. 195/2002.

Acțiunea a fost legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru (f. 12).

În probațiune contestatorul a depus înscrisuri (f. 9).

La data de 27.07.2015, intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C. a depus la dosar întâmpinare (f. 17) prin care a învederat că nu se opune admiterii prezentei plângeri contravenționale întrucât înregistrarea efectuată cu aparatul radar nu permite evidnețierea numărului de înmatriculare al autovehiculului ce face obiectul înregistrării.

În drept întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205-206, art. 249, art. 223 C.proc.civ., OG nr. 2/2001, OUG nr. 195/2002.

În probațiune a depus înregistrarea video (f. 18).

În cauză, fiind considerate utile, pertinente și concludente soluționării cererii, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile și proba video aflate la dosar.

Analizând ansamblul materialului probator aflat la dosarul cauzei,instanța reține următoarele:

Instanța constată că este competentă, conform art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 să soluționeze prezenta plângere, prezumtiva faptă contravențională fiind săvârșită în circumscripția sa teritorială, respectiv în localitatea Bunești și că plângerea s-a formulat în termenul legal de 15 zile de la încheierea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției prevăzut de art. 31 alin. 1 din același act normativ.

În fapt, prin procesul-verbal . nr._/03.06.2015 (f. 9), petentul S. I. G. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 877,5 lei aferentă celor 9 puncte-amendă aplicate, precum și aplicarea unui număr de 6 puncte penalizare, reținându-se faptul că la aceeași dată a fost înregistrat de aparatul radar Autovision în timp ce conducea autovehiculul marca BMW cu o viteză neregulamentară pe DN1C Bunești, fapta fiind încadrată juridic în dispozițiile art. 121 alin. 1 din Regulamentul de aplicare al OUG nr. 195/2002 și sancționată potrivit art. 101 alin. 1 lit. d) pct. 3 din OUG nr. 195/2002.

În drept, potrivit dispozițiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța are obligația de a analiza legalitatea și temeinicia procesului-verbal de constatare și de a hotărî asupra sancțiunii aplicate.

Analizând conținutul procesului-verbal sub aspectul legalității întocmirii acestuia, ținând cont de specificul prezumtivei fapte contravenționale care presupune măsurarea vitezei cu aparate specifice supuse unor cerințe metrologice și tehnice, instanța constată, în acord cu cele învederate de intimat prin întâmpinare, că înregistrarea video (f. 18) care stă la baza întocmirii actului sancționator și care justifică temeinicia pretinsei contravenții nu îndeplinește toate cerințele de legalitate.

Astfel, conform paragrafului 3.5.1, subpunct 3.5, pct. 3 din Ordinului nr. 301/2005 privind aprobarea Normei de metrologie legală NML 021-05 "Aparate pentru măsurarea vitezei de circulație a autovehiculelor (cinemometre)", astfel cum a fost modificat prin Ordinul nr. 187/2009, „3.5.1. Înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puțin următoarele: - data și ora la care a fost efectuată măsurarea;- valoarea vitezei măsurate;- imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia”.

Prin urmare, înregistrarea video care face posibilă identificarea numărului de înmatriculare al vehiculului țintă reprezintă un aspect ce vizează legalitatea utilizării aparatului radar și implicit legalitatea și temeinicia înregistrărilor video care se efectuează cu aceste cinemometre, ori în cauza de față proba video de la dosar nu face posibilă identificarea numărului de înmatriculare al vehiculului pretins a fi condus de petent cu nerespectarea vitezei legale.

Pe cale de consecință, față de viciul care afectează înregistrarea video de la dosar, și față de importanța evidentă a acesteia în întocmirea actului sancționator, instanța constată că se află în imposibilitate de a verifica dacă procesul-verbal de contravenție este temeinic întocmit, acest fapt reprezentând un motiv de nulitate absolută a actului constatator iar sancțiunea incidentă nu poate fi înlăturată, viciul afectând fundamental procesul-verbal atacat motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța va admite plângerea contravențională formulată de către contestatorul S. I. G. împotriva procesului-verbal . nr._/03.06.2015.

Prin urmare, pentru motivele de fapt și de drept reținute, va anula procesul-verbal atacat, urmând a exonera contestatorul de plata amenzii contravenționale în cuantum de 877,5 lei și a înlătura toate celelalte consecințe ale actului de constatare și sancționare atacat – respectiv cele 9 puncte amendă aplicate, precum și cele 6 puncte de penalizare.

Reținând nelegalitatea actului constatator, instanța reține că nu se mai impune analizarea celorlalte pretinse motive de nelegalitate și netemeinicie ale procesului-verbal, astfel cum au fost indicate de către petent.

Având în vedere dispozițiile articolului 453 C.proc.civ. și principiul disponibilității în procesul civil, instanța va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea contravențională formulată de contestatorul S. I. G., CNP_, cu domiciliul procesual ales la C.. Av. C. A. în C.-N., . nr. 25 ., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C., cu sediul în mun. C.-N., ., jud. C., împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/03.06.2015 încheiat de către intimat și în consecință:

Anulează procesul-verbal . nr._/03.06.2015 și exonerează petentul de plata amenzii contravenționale în cuantum de 877,50 lei.

Înlătură măsura aplicării unui număr de 6 puncte penalizare, precum și celelalte consecințe ale actului de constatare și sancționare anulat.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea hotărârii, cerere care se depune la Judecătoria G..

Pronunțată în ședință publică, azi, 05.11.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

G. I. L. C. L. P.

Red./Dact.GIL/

4 exp./13.11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1068/2015. Judecătoria GHERLA