Acţiune în constatare. Sentința nr. 7373/2013. Judecătoria GIURGIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 7373/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 28-10-2013 în dosarul nr. 10394/236/2012
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal nr. 8756
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE
SENTINȚA CIVILĂ nr. 7373
Ședința publică de la 28 Octombrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – I. S. V.
GREFIER - B. M.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant Z. S. S. și pe pârât ., având ca obiect acțiune în constatare .
Despre mersul dezbaterilor s-a consemnat în încheierea de ședință din data de 21.10.2013, când s-au formulat concluzii asupra fondului cauzei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanța, având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 28.10.2013, când, în aceeași compunere, a pronunțat, prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.06.2012 sub nr._, reclamanta Z. S.-S. a chemat în judecată ., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că a dobândit prin efectul accesiunii imobiliare dreptul de proprietate asupra imobilului casă de locuit compusă din trei camere și dependințe, situat în comuna C., ., jud.G..
În motivarea acțiunii reclamantal a arătat că este proprietara terenului în suprafață de 1000 mp, situat pe raza comunei C., ., jud.G., teren pe care se află o casă de locuit compusă din trei camere și dependințe, construită ulterior dobândirii terenului, în care locuiește împreună cu familia.
În acest context, reclamanta solicită să se constate că este proprietara imobilului casă de locuit în virtutea accesiunii imobiliare, precizând că este cunoscută ca proprietară asupra casei de locuit, pe care o folosește nestingherit.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 493 și urm. cod civil și art. 111 Cod procedură civilă.
În dovedire, reclamanta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, martori și expertiză tehnică în construcții, fiind depuse la dosar, în copie, cartea de identitate a reclamantei și sentința civilă nr.3094/27.04.2009 a Judecătoriei G..
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.
Legal citată, pârâta nu s-a prezentat în instanță, nu a depus întâmpinare și nu a solicitat probe în apărare.
În baza art. 167 Cod procedură civilă instanța a încuviințat proba cu înscrisuri, proba testimonială cu 2 martori și proba cu expertiză tehnică în specialitatea construcții.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma dispozițiilor legale incidente, instanța reține următoarele:
Reclamanta este proprietara terenului în suprafață de 1.000 mp, situat în extravilanul comunei C., ., jud.G., sola 49, având ca vecinătăți: la N-Seboiu V., la E-DE, la S-G. Gh., la V- DE, conform sentinței civile nr. 3094/27.04.2009 pronunțată de Judecătoria G., rămasă definitivă și irevocabilă prin nerecurare.
După cumpărarea terenului, reclamanta a edificat în cursul anului 2009 o construcție casă de locuit, astfel cum rezultă din declarațiile martorilor P. F. și P. S., coroborate de constatările raportului de expertiză (filele 22-29).
Construcția a fost identificată prin raportul de expertiză tehnică imobiliară efectuat în cauză de expertul tehnic judiciar S. I. și este o clădire cu regim de înălțime parte, compusă din trei camere, un hol și o bucătări/magazie, având o suprafață utilă de 74,27 mp și o suprafață construită de 89,75 mp.
Astfel, potrivit art. 492 Cod Civil, „...orice construcții....asupra pământului sunt prezumate a fi făcute de proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa, dacă nu este dovadă contrarie”.
Acest text legal, ce constituie principiul accesiunii imobiliare artificiale, stabilește totodată o dublă prezumție și anume ca orice construcții făcute pe un fond, sunt prezumate că au fost făcute de către proprietarul fondului și cu cheltuiala sa. Astfel, pornind de la un fapt cunoscut, vecin și conex faptului principal invocat de reclamant, respectiv faptul că este proprietarul terenului în discuție, legea deduce existența faptului principal invocat prin cererea de chemare în judecată, respectiv faptul că reclamantul este proprietarul construcției edificate pe acest teren.
Această prezumție stabilită de art. 492 Cod Civil, deși este o prezumție relativă, nu a fost rasturnata în cauză prin administrarea vreunei probe contrare, astfel încât își produce de plin drept efectul.
Față de toate aceste considerente, instanța va admite acțiunea formulată de reclamanta și, pe cale de consecință, va constata că aceasta a dobândit prin accesiune imobiliară artificială dreptul de proprietate asupra construcției cu destinația locuință compusă din trei camere, un hol și o bucătărie/magazie, în suprafață construită de 89,75 mp, edificată pe terenul în suprafață de 1.000 mp, situat în comuna C., ., jud.G., proprietatea reclamantei conform sentinței civile nr._ a Judecătoriei G., construcție identificată conform schiței anexe raportului de expertiză tehnică, întocmit de expert tehnic judiciar S. I..
În temeiul dispozitiilor art. 54 alin. 2 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, instanța va dispune comunicarea hotărârii către Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliara G., pentru evidențieri, în termen de 3 zile de la data rămânerii irevocabile și, în temeiul art. 771 alin. 6 teza a II-a din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal va dispune comunicarea hotărârii către organul fiscal competent, pentru evidențieri, în termen de 30 zile de la data rămânerii irevocabile.
Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea formulată de reclamanta Z. S. S., domiciliată în com.C., ., jud.G., în contradictoriu cu pârâta ..
Constată că reclamanta a dobândit prin accesiune imobiliară artificială dreptul de proprietate asupra construcției cu destinația locuință compusă din trei camere, un hol și o bucătărie/magazie, în suprafață construită de 89,75 mp, edificată pe terenul în suprafață de 1.000 mp, situat în comuna C., ., jud.G., proprietatea reclamantei conform sentinței civile nr._ a Judecătoriei G., construcție identificată conform schiței anexe raportului de expertiză tehnică, întocmit de expert tehnic judiciar S. I..
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28.10.2013.
Președinte,Grefier,
← Pretenţii. Sentința nr. 6084/2013. Judecătoria GIURGIU | Plângere contravenţională. Sentința nr. 365/2013.... → |
---|