Contestaţie la executare. Sentința nr. 2671/2013. Judecătoria GIURGIU

Sentința nr. 2671/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 12-03-2013 în dosarul nr. 1132/236/2013

DOSAR NR._

OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 8756

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

SENTINȚA CIVILĂ NR.2671

ȘEDINȚA PUBLICǍ DIN DATA DE 12.03.2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN :

PREȘEDINTE- N. I.- F.

GREFIER- D. F.- N.

Pe rol, soluționarea cauzei civile privind pe contestator . în contradictoriu cu intimat DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI G., având ca obiect contestație la executare.

La primul apel nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile, cauza fiind lăsată la a doua strigare.

La al doilea apel nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

Cererea nu a fost timbrată.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită și nu s-a timbrat cererea de chemare în judecată, după care;

Instanța constată că nu s-a făcut de către contestatoare dovada achitării taxei judiciare de timbru motiv pentru care, din oficiu invocă excepția netimbrării contestației la executare si reține cauza în vederea soluționării acesteia.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față constată:

Prin contestația la executare înregistrată la data de 28.01.2013 sub nr._ pe rolul Judecătoriei G., contestatoarea . a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI G., pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea procesului verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile nr.5237/10.09.2012

Unele înscrisuri au fost atașat cererii de chemare în judecată.

Prin citația pentru primul termen de judecată, instanța a pus în vedere contestatoarei să achite taxa judiciară de timbru de 194 și timbru judiciar de 3 lei, sub sancțiunea anulării acțiunii ca netimbrată.

Contestatoarea nu a îndeplinit această obligație, deși s-a acordat încă un termen în acest scop.

Instanța a invocat din oficiu excepția netimbrării cererii.

Potrivit art.20 alin.3 din Legea nr.146/1997, neîndeplinirea obligației de plată a taxei de timbru se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii.

Față de cele arătate, instanța va admite excepția netimbrării invocată din oficiu și va anula acțiunea ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția netimbrării, invocată din oficiu.

Anulează contestația la executare formulată de contestatoarea ., cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.52 în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI G., cu sediul în G., ., jud.G., ca netimbrată.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 12.03.2013.

Președinte, Grefier,

N. I.-F. D. F.-N.

Tehnored.N.I.F.

4 ex./04.04.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 2671/2013. Judecătoria GIURGIU