Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 4700/2013. Judecătoria GIURGIU

Sentința nr. 4700/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 17-05-2013 în dosarul nr. 14165/236/2012

Operator de date cu caracter personal nr. 8756

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE

SENTINȚA civilă Nr. 4700/2013

Ședința publică de la 17 Mai 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE N. R. N.

Grefier E. P.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant V. I. și pe pârât R. M., având ca obiect hotarâre care sa tina loc de act autentic

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat S. D. pentru reclamant lipsă fiind pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care: .

Se depune la dosar declarație de notorietate, anexa 24, sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale, certificat fiscal de către apărătorul reclamantului.

Instanța ia act că se depune la dosar declarație de notorietate, anexa 24, sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale, certificat fiscal de către apărătorul reclamantului

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de ridicat, instanța constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Apărătorul reclamantului având cuvântul solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost precizată, fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ reclamantul V. I. a chemat în judecată pe pârâtul R. M., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate săvârșită vânzarea-cumpărarea suprafeței de 2.000 mp teren arabil situat în extravilanul satului Răsucenii de Sus, ., în tarlaua 10, . vecinătăți: la N - C. St., la E - Rîul Cîlniștea, la S - R. V., la V – drum urmând ca hotărârea ce se va pronunța să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare.

În fapt, printr-un act sub semnătură privată, intitulat „precontract vânzare-cumpărare", pârâtul i-a vândut o suprafață de 2.000 mp teren arabil situat în extravilanul satului Răsucenii de Sus, ., la prețul de 1.000 lei, teren pe care pârâtul în deține în baza titlului de proprietate nr._/20.09.1993, fiind situat tarlaua 10, . vecinătăți: la N - C. St., la E - Rîul Cîlniștea, la S - R. V., la V - drum.

A mai arătat reclamantul că deși a achitat prețul stabilit de comun acord (1.000 lei), a intrat în posesia terenului încă de la data încheierii actului sub semnătură privată și a convenit cu pârâtul să se prezinte la notarul public în vederea încheierii actului autentic, pârâtul refuză să se prezinte, motiv pentru care a introdus această acțiune în vederea obținerii unei hotărâri judecătorești care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

In drept, dispozițiile art. 111 C.proc.civ., art. 1.279 alin.3 C.civ.,art. 1.650 C.civ., art. 1.669 alin1 C.civ.

În dovedire s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriu, martori .

La dosarul cauzei au fost depuse următoarele înscrisuri: „ Precontract de vânzare cumpărare „, TP nr._/20.09.1993 emis de CJSDPT G., acte de stare civilă ( fila 6), Certificat de atestare fiscală nr. 96/23.01.2013 emis de Primăria ., Certificat de sarcini nr. 2844/30.01.2013 emis de OCPI G., adeverința nr. 221/14.02.2013 emisă de Primăria Răsuceni, Sesizare pentru deschiderea procedurii succesorale nr. 45 emisă de Primăria Răsuceni, Certificat de atestare fiscală nr. 915/2013 emis de Primăria Răsuceni.

La termenul de judecată din data de 17.05.2013 a fost administrată proba cu interogatoriu față de pârâtul, la propunerea reclamantului, aceasta recunoscând în totalitate pretențiile formulate prin acțiunea introductivă.

La termenul de judecată din data de 29.03.2013 a fost a fost administrată proba cu interogatoriu față de pârât, la propunerea reclamantului, acesta recunoscând în totalitate pretențiile formulate prin acțiunea introductivă.

Analizând probele administrate în cauză, instanța constată că acțiunea formulată de reclamant este întemeiată și urmează a fi admisă pentru motivele ce vor fi expuse.

Astfel, instanța reține că printr-un înscris sub semnătură privată încheiat la data de 27.07.2012 între reclamant în calitate de promitent – cumpărător și pârât în calitate de promitent – vânzător, acesta din urmă, a înțeles să înstrăineze reclamantului terenul arabil extravilan în suprafață de 2000 mp situat în extravilanul satului Răsucenii de Sus, jud. G., în ., având ca vecinătăți: la C. Șt, la E – Rîul Cîlniștea, la S- R. V., la V- drum, pentru prețul de 1000 lei achitat integral de reclamant.

Conform înțelegerii părților, acestea urmau să se prezinte ulterior la notariat pentru încheierea actului de vânzare cumpărare în formă autentică, însă pârâtul nu și-a respectat această obligație, determinându-l astfel pe reclamant să îl acționeze în judecată.

În baza art. 1516 C civ „creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației…….. „ ”.

Conform unei jurisprudențe constante textul legal menționat permite instanței de judecată ca ori de câte ori debitorii (pârâții) nu își execută obligația asumată, să suplinească voința acestora, în sensul de a pronunța o hotărâre judecătorească care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare, ca fiind cel mai eficient mijloc de reparare în natură al prejudiciului încercat de creditor (reclamant).

Pentru aceste considerente, văzând dispozițiile art. 1516 C civ, art. 1527 și urm C civ, art. 1530 C civ . instanța va admite acțiunea formulată de reclamantul V. I., împotriva pârâtului R. M., va constata săvârșită vânzarea cumpărarea intervenită între reclamant în calitate de cumpărător și pârât în calitate de vânzător cu privire la terenul arabil extravilan în suprafață de 2000 mp situat în extravilanul satului Răsucenii de Sus, jud. G., în ., având ca vecinătăți: la C. Șt, la E – Rîul Cîlniștea, la S- R. V., la V- drum, pentru prețul de 1.000 lei, achitat integral, prezenta hotărâre urmând să ține loc de act autentic de vânzare cumpărare, și va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea, astfel cum a fost precizată formulată de reclamantul V. I. domiciliat în . în contradictoriu cu pârâtul R. M. domiciliat în ..

Constată săvârșită vânzarea cumpărarea terenului arabil extravilan în suprafață de 2000 mp situat în extravilanul satului Răsucenii de Sus, jud. G., în ., având ca vecinătăți: la C. Șt, la E – Rîul Cîlniștea, la S- R. V., la V- drum, intervenită între reclamant în calitate de cumpărător și pârât în calitate de vânzător.

Prezenta hotărâre ține loc de act autentic de vânzare cumpărare a terenului mai sus descris.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.05.2013

PREȘEDINTE Pentru Grefier aflat în CO semnează Grefier șef

Red jud NRN

dact IF/4ex/2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 4700/2013. Judecătoria GIURGIU