Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 5593/2013. Judecătoria GIURGIU

Sentința nr. 5593/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 17-06-2013 în dosarul nr. 2531/236/2013

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal nr. 8756

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE

SENTINȚA CIVILĂ nr. 5593

Ședința publică de la 17 Iunie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE – I. S. V.

GREFIER - B. M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant . și pe pârât F. I., pârât G. M., având ca obiect hotarâre care sa tina loc de act autentic .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pârâtul F. I. personal, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că pentru acest termen de judecată procedura de citare este legal îndeplinită, reclamanta nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, după care:

Instanța procedează la identificarea pârâtului F. I., legitimat cu CI . nr._, CNP_.

Instanța, constatând că pârâtul se numește F. I., astfel cum rezultă și din actele dosarului, dispune rectificarea citativului în sensul că pârâtul se numește F. I. și nu F. I..

Instanța, având în vedere că reclamanta, deși a fost citată cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru, nu a îndeplinit această obligație, invocă din oficiu excepția netimbrării cererii și acordă cuvântul asupra excepției invocate.

Pârâtul, având cuvântul, lasă la aprecierea instanței.

Instanța reține cauza spre soluționare asupra excepției netimbrării cererii, invocată de instanță din oficiu.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanta .. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții F. I. și G. M., pronunțarea unei hotârâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare pentru terenul arabil extravilan în suprafață de 2 ha și 6700 mp, situat pe raza comunei Oinacu, jud.G..

Prin rezoluția din data de 13.02.2013 s-a fixat în sarcina reclamantei obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 553 lei și timbru judiciar de 3 lei, sub sancțiunea anulării cererii, până la primul termen de judecată.

La termenul fixat reclamanta nu s-a prezentat în instanță și nici nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Constatând că cererea nu a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, instanța, din oficiu, a invocat excepția netimbrării și a rămas în pronunțare pe această excepție.

Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma excepției invocată din oficiu de, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat.

În mod excepțional, instanțele judecătorești pot retine cereri sau actiuni timbrate sau insuficient timbrate, obligând partea sa plătească taxele până la primul termen de judecată (art. 35 alin. 2 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru).

Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii (art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997).

Raportat la dispozițiile legale sus enunțate, instanța constată că în cauza reclamana nu a făcut făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru si a timbrului judiciar, deși li s-a pus în vedere să achite taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.

În această situație, instanța reținând că neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii și ținând cont de faptul că nu s-a făcut dovada achitării taxei de timbru si a timbrului judiciar, va admite excepția netimbrării acțiunii și, în consecință, va anula cererea ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția netimbrării cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta .., cu sediul social în ., în contradictoriu cu pârâții F. I., domiciliat în mun.G., bld.București, ..A, ., jud.G. și G. M., domiciliat în mun.București, ..33, sector 1.

În baza art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, modificată și completată, anulează cererea ca netimbrată.

Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.06.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

red/dact. jud. I.S.V.

4 ex/28.06.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 5593/2013. Judecătoria GIURGIU