Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 6527/2013. Judecătoria GIURGIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 6527/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 18-09-2013 în dosarul nr. 2142/236/2013
Operator de date cu caracter personal nr. 8756
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE
SENTINȚA CIVILĂ NR.6527
Ședința publică de la 18 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. M.
Grefier M. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul PEȚANCA F. și pe pârâtul O. N., având ca obiect hotărâre care să țină loc de act autentic .
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns avocat U. I. pentru reclamant, pârâtul personal, lipsă fiind martorul încuviințat reclamantului..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța procedează la interpelarea pârâtului, cu privire la aspectul dacă știe pentru ce a fost chemat în judecată, iar pârâtul învederează că știe pentru ce a fost chemat în judecată și este de acord cu acțiunea formulată de reclamant.
Apărătorul reclamantului, depune la dosar interogatoriu formulat spre a fi luat pârâtului.
În temeiul art. 218 Cod procedură civilă, instanța procedează la administrarea probei cu interogatoriul pârâtului, răspunsurile sale fiind consemnate în scris și atașate la dosar.
Apărătorul reclamantului, față de răspunsul pârâtului la interogatoriu, renunță la audierea martorului și învederează că nu mai are alte cereri de formulat.
Instanța ia act că reclamantul renunță la audierea martorului și nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat; instanța constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Apărătorul reclamantului, având cuvântul, solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.
Pârâtul personal, având cuvântul, este de acord cu acțiunea formulată de reclamant.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 08.02.2013 reclamantul PEȚANCA F. a chemat în judecată pe pârâtul O. N. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate săvârșită vânzarea-cumpărarea suprafeței de teren de 2 ha 7000 mp, amplasată astfel: suprafața de 5000 mp situată în extravilanul ., în sola 51, având ca vecinătăți: la N- V. D., la E-DE, la S-M. P. și la V-drum, suprafața de 2 ha și 2000 mp situată în extravilanul ..
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, la data de 05.12.2012 printr-un inscris sub semnătură privată, intitulat promisiune de vanzare-cumparare, pârâtul i-a vândut suprafața de teren de 2 ha 7000 mp amlasata astfel:
-suprafața de 5000 mp, situata in extravilanul ., in sola 51 avand ca vecinatati; la N-V. D.; E-de, la S- M. P. si la V- drum, conform titlului de proprietate nr 9947/1993 si a sentinței civile nr. 743/2009 a Judecătoriei G.;
-suprafața de 2 ha 2000 mp, situata in extravilanul ., aflată in administrarea Societatii Steaua Dunării, conform titlului de proprietate nr_ si a sentinței civile nr. 743/2009 a Judecătoriei G.; ;
Precizeaza ca terenurile mentionate mai sus sunt dobândite de parat conform titlului de proprietate nr. 9947/1993 si a sentinței civile nr. 743/2009 a Judecătoriei G..
Prețul acestei vanzari a fost 16.200 lei, achitat integral, insa datorita stării materiale precare, paratul nu mai este interesat de perfectarea actelor in forma autentica, motiv pentru care a introdus această acțiune în vederea obținerii unei hotărâri care să țină loc de act de zare - cumpărare.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 111 C. Proc.civ si disp. Art. 1669 Cod.
Reclamantul a depus la dosarul cauzei în copii următoarele acte: promisiune de vânzare-cumpărare, carte de identitate, TP nr. 9947/1993, sentința civilă nr. 743/28.01.2009 pronunțată de Judecătoria G., certificat de atestare fiscală pentru persoane fizice, certificat de sarcini nr._/2013.
În cauză a fost luat interogatoriul din oficiu pârâtului, care a recunoscut că, i-a vândut reclamantului suprafața de 2 ha 7000 mp teren arabil extravilan, situat în ., pentru prețul de 16.200 lei, preț ce a fost achitat integral.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, instanța reține că între reclamant și pârât s-a încheiat un act sub semnătură privată prin care s-a vândut următoarele terenuri: 5000 mp, T 51 cu vecini: N- V. D., E și V-De și S- M. P. și 2 ha și 2000 mp la Asociația Steaua Dunării, ambele situate în extravilanul .> Având în vedere că potrivit disp. Art. 1 al.2 din Titlul X din Legea 247/2005, actele de înstrăinare având ca obiect terenuri trebuie să fie încheiate în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute, instanța constată că actul încheiat între părți are valoarea unei promisiuni bilaterale de vânzare- cumpărare.
Potrivit sentinței civile nr. 743/28.01.2009 pronunțată de Judecătoria G., pârâtul, la data încheierii actului sub semnătură privată avea calitatea de proprietar al terenului înstrăinat, fapt ce îi permitea exercitarea dreptului de dispoziție cu privire la acesta.
De asemenea, instanța constată că în speță sunt îndeplinite condițiile de valabilitate de fond ale unui contract de vânzare-cumpărare, inclusiv în ceea ce privește obiectul.
În acest context instanța, va admite acțiunea reclamantului și pe cale de consecință va constata săvârșită vânzarea cumpărarea terenurilor: 5000 mp, T 51 cu vecini: N- V. D., E și V-De și S- M. P. și 2 ha și 2000 mp la Asociația Steaua Dunării, ambele situate în extravilanul . reclamant în calitate de cumpărător și pârât în calitate de vânzător.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea reclamantului PEȚANCA F., domiciliat în București, ., ., ., cu domiciliul ales în mun. G., jud. G., .. 48, la C.. Av. I. U., formulată împotriva pârâtului O. N., domiciliat în mun. G., .. 33/511, ., ..
Constată săvârșită vânzarea - cumpărarea terenurilor: 5000 mp, T 51 cu vecinii: N- V. D., E și V-De și S- M. P. și 2 ha și 2000 mp la Asociația Steaua Dunării, ambele situate în extravilanul . reclamant în calitate de cumpărător și pârât în calitate de vânzător.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.09.2013.
PREȘEDINTE,
GREFIER,
Red.Jud.M.M.
Dact.Ș.P.
Ex.5/2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 6009/2013.... | Pretenţii. Sentința nr. 6889/2013. Judecătoria GIURGIU → |
---|