Pretenţii. Sentința nr. 6886/2013. Judecătoria GIURGIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 6886/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 02-10-2013 în dosarul nr. 4300/236/2013
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal nr. 8756
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
JUDECĂTORIA G. – CAUZE GENERALE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 6886/2013
Ședința publică din data de 02.10.2013
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: S. A.
GREFIER: C. L.
Pe rol judecarea cauzei civile privind reclamanta . în contradictoriu cu pârâtul M. M., având ca obiect pretenții.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la data de 27.09.2013 s-au depus de către reclamantă, prin serviciul registratură al instanței, note scrise și atașat acestora, extras din actul constitutiv al . G. și contract de mandat nr.1/31.08.2007
Mersul dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 18.09.2013, care face corp comun cu prezenta hotărâre, și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da ocazia reprezentantului convențional al reclamantei să facă dovada calității de reprezentant legal al reclamantei, precum și de a formula în scris precizările solicitate de instanță, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. la data de 27 martie 2013, sub numărul_, reclamanta S.C. A. S. S.A. a solicitat instanței să îl oblige pe pârâtul M. M. la plata sumei de 1387,01 lei, reprezentând plata facturilor de apă/canal pentru perioada 28 ianuarie 2010 – 27 noiembrie 2012 și a sumei de 449,42 lei, reprezentând penalități de întârziere, pentru aceeași perioadă.
În fapt, reclamanta a arătat că au fost prestate pârâtului anumite servicii în baza contractului nr.3059/05.05.2008, servicii care nu au fost achitate potrivit obligațiilor asumate prin contract.
În drept, reclamanta și-a întemeiat pretențiile pe dispozițiile art.1270 și ale art.1516 Cod civil.
În susținerea pretențiilor sale, reclamanta a propus spre administrare proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul pârâtului. În acest sens, reclamanta a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: facturi (f.8-24); contract (f.25-32).
Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu suma de 161 lei, potrivit prevederilor din Legea nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru.
Pârâtul, legal citat, nu a depus întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 26 iunie 2013, instanța a încuviințat probele propuse de reclamantă.
Analizând probele administrate în cauză, instanța constată următoarele:
În fapt, reclamanta S.C. A. S. S.A. a solicitat pârâtului M. M. să îi plătească o sumă de bani cu titlu de debit constând în contravaloarea serviciilor prestate în temeiul contractului nr. 3059/05.05.2008.
În drept, cu titlu preliminar, instanța precizează că, întrucât prezenta cauză are ca obiect pretenții derivând dintr-un contract încheiat între părți, în anul 2008, deci înainte de . Codului civil din 2009 (01.10.2011), va analiza regulile care privesc aplicarea legii în timp.
Astfel, potrivit art.6 alin.(2) din Codul Civil din 2009 „Actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de . legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau după caz, a săvârșirii lor.”
În acest context, având în vedere data încheierii contractului, respectiv anul 2008, instanța reține că obligațiile părților derivând din acest contract se supun regulilor de drept material prevăzute de Codul Civil de la 1864 (Vechiul Cod Civil), astfel că în prezenta cauză nu sunt aplicabile dispozițiile Codului Civil din 2009 (Noul Cod Civil).
Potrivit art.969 din Codul civil de la 1864, „Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.”
Art.1073 din Codul civil de la 1864 prevede faptul că „Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligației, și în caz contrar are dreptul la dezdăunare.”
În al doilea rând, potrivit art.6 alin.(1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, „În vederea realizării evidenței cetățenilor români, fiecărei persoane fizice i se atribuie, începând de la naștere, un cod numeric personal, denumit în continuare C.N.P., care se înscrie în actele și certificatele de stare civilă și se preia în celelalte acte cu caracter oficial, emise pe numele persoanei respective...”, iar alin.(2) al aceluiași articol prevede că „C.N.P. reprezintă un număr semnificativ ce individualizează în mod unic o persoană fizică și constituie un instrument de verificare a datelor de stare civilă ale acesteia și de identificare în anumite sisteme informatice de către persoanele autorizate.”
Opinia instanței
Instanța reține că reclamanta invocă ca temei al debitului pretins pârâtului contractul nr. 3059/05.05.2008, încheiat între S.C. A. S. S.A. (reclamanta) și M. M. (pârâtul). Analizând respectivul contract, instanța constată că prima cifră din codul numeric personal atribuit pârâtului este corespunzătoare unei persoane de sex feminin, or numele pârâtului ar indica o persoană de sex masculin.
Astfel, se nasc îndoieli legate de persoana pârâtului, având în vedere că potrivit art.6 alin.(2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.97/2005, codul numeric personal reprezintă un număr unic menit să individualizeze persoana fizică, care rămâne neschimbat pe parcursul vieții.
În aceste condiții, nu se poate ști cu certitudine cu cine a fost încheiat contractul pe baza căruia se cere îndeplinirea obligațiilor asumate prin acest act juridic, cu atât mai mult cu cât pe parcursul judecății pârâtul nu s-a prezentat deloc în fața instanței, în așa fel încât să se poată clarifica aspectele legate de identitatea sa.
Luând în considerare că la îndeplinirea obligațiilor dintr-un contract nu poate fi obligată decât persoana care și le-a asumat în mod valabil, contractul având forță de lege doar între părțile care l-au încheiat, instanța constată că, în cauza dedusă judecății, nu poate fi stabilită cu certitudine persoana care a încheiat cu S.C. A. S. S.A. contractul nr. 3059/05.05.2008, pe baza căruia sunt pretinse sumele de bani ce fac obiectul prezentei judecăți.
Pe cale de consecință, pentru motivele susmenționate, instanța urmează să respingă acțiunea promovată de reclamanta S.C. A. S. S.A. împotriva pârâtului M. M., ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S. S.A., cu sediul în mun.G., ., jud.G., CUI RO22131317, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr.J_, în contradictoriu cu pârâtul M. M., cu domiciliul în mun. G., ., ca neîntemeiată.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, ce poate fi exercitat prin depunerea cererii la Judecătoria G..
Pronunțată în ședință publică, azi 02.10.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER
S. A. L. C.
Tehnored.jud.S.A/4ex/2013
← Pretenţii. Sentința nr. 6889/2013. Judecătoria GIURGIU | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3361/2013.... → |
---|