Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 6570/2013. Judecătoria GIURGIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 6570/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 19-09-2013 în dosarul nr. 14129/236/2011
Operator de date cu caracter personal nr. 8756
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6570
Ședința publică de la 19 Septembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. D.
Grefier C. E.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant S. S. prin procurator C. G. și pe pârât C. D., având ca obiect hotărâre care sa țină loc de act autentic .
Despre mersul dezbaterilor s-a consemnat în încheierea de ședință din data de 05.09.2013 când s-au pus concluzii pe fond, dar instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru 12.09.2013 respectiv astăzi când s-a dat următoarea sentință
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față:
P. cererea înregistrată sub nr._ reclamanta S. S. prin procurator C. G. a chemat în judecată pe pârâtul C. D. pentru ca prin hotărâre judecătorească să se constate săvârșită vânzarea cumpărarea imobilului compus din teren în suprafață de 2800 mp și construcție, imobil situat în intravilanul ..
În motivarea cererii se arată că la 13.10.2003 reclamanta a cumpărat de la soții C. D. și C. D. imobilul menționat în petitul acțiunii pentru prețul de 18.000 lei, cu acea ocazie fiind încheiat un înscris sub semnătură privată.
Mai arată reclamanta că s-a adresat de mai multe ori celor doi soți în vederea încheierii actului în formă autentică, însă a fost refuzată, cu atât mai mult cu cât la data introducerii cererii C. D. este decedată.
Analizând lucrările dosarului urmează să se respingă cererea reclamantei pentru următoarele considerente:
În înscrisul sub semnătură privată încheiat la 13.10.2003 se menționează că numita C. D. a primit suma de 50 milioane lei de la numita S. S. reprezentând „ un avans pentru casa care se află pe raza . „ Acest acont este contravaloarea din prețul de_ mil care valorează casa „, ulterior fiind făcută mențiunea că vânzătoarea a primit toată suma 150 milioane lei la 16.10.2003 ( fila 7, 7 verso dosar ).
La dosar a fost depusă xerocopia contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 500/5.03.1998 la BNP T. I. din București, prin care soții C. D. și C. D. au cumpărat de la N. M. imobilul compus din 2100 mp teren și construcția existentă pe acesta, imobil situat în intravilanul .> În speță nu s-a făcut dovada că la momentul încheierii înscrisului sub semnătură privată, vânzătoarea ar fi avut consimțământul soțului său pentru înstrăinarea imobilului, conform art. 35 alin 2 teza II din Codul Familiei ( în vigoare la 13.10.2003 ) .
Depoziția martorei audiată în cauză – M. I. potrivit cu care reclamanta s-ar fi înțeles cu soții C. pentru vânzarea casei și terenului nu se coroborează cu nici o altă probă .Pârâtul C. D. nu s-a prezentat la interogatoriu, iar înscrisul sub semnătură privată poartă semnăturile a doi martori ( martora audiată în cauză și tatăl vânzătorului C. D. – potrivit declarației martorei ) la rubrica „ Vânzători „ din înscrisul sub semnătură privată figurând o singură semnătură . De menționat că martora a declarat că și tatăl vânzătorului ( semnatar al înscrisului sub semnătură privată în calitate de martor ) a decedat.
Pe de altă parte este de observat că reclamanta solicită a se constata vânzarea cumpărarea imobilului compus din teren și construcție în condițiile în care înscrisul sub semnătură privată nu conține nici o referire la teren, ci doar mențiunile despre care s-a făcut vorbire și mai sus în motivarea prezentei hotărâri – „ un avans pentru casa care se află pe raza . cele referitoare la primirea integrală a sumei de 150 milioane lei la 16.10.2003.
Astfel fiind, instanța apreciază că nu sunt îndeplinire condițiile pentru pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge cererea formulată de reclamanta S. S. prin procurator C. G. - ambii cu domiciliul în București, .. 72, sector 1 în contradictoriu cu pârâtul C. D. domiciliat în ..
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19 sept.2013
PREȘEDINTE GREFIER
Red jud. DC/13.06.2014
Dact IF/17.06.2014/4ex.
← Validare poprire. Sentința nr. 7678/2013. Judecătoria GIURGIU | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
---|