Plângere contravenţională. Sentința nr. 1711/2013. Judecătoria GIURGIU

Sentința nr. 1711/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 15-02-2013 în dosarul nr. 5681/236/2012

Operator de date cu caracter personal nr. 8756

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1711/2013

Ședința publică de la 15 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE N. R. N.

Grefier E. P.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator C. Ș. M. și pe intimat C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CESTRIN, având ca obiect plângere contravetionala R12_, R12_.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că procedura cu părțile este legal îndeplinită,, după care;

Având în vedere că petentul nu s-a prezentat să semneze plângerea deși a fost citat cu această mențiunea, instanța din oficiu invocă excepția nulității cererii și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 30.03.2012 contestatorul C. Ș. M. a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/22.02.2012 încheiat de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea acestuia .

În motivarea plângerii, contestatoarea a arătat că prin procesul verba contestat s-a reținut ca autoturismul marca Opel Astra ar fi circulat in data de 08.09.2011, ora 09:34, pe DN5 km 28+120m respective 15.09.2011 în aceeași zona fără a avea o rovinieta valabila însă autoturismul a fost înstrăinat încă din data de 05.05.2010 prin contract de vânzare - cumpărare către numitul Galateanu C. Ș., fiind radiat de pe numele său

In ceea ce privește modalitatea de întocmire si comunicare a procesului verbal de contravenție petentul a făcut următoarele precizări: acest proces verbal a fost încheiat fără a da posibilitatea contravenientului de a face dovada contrarie a celor pretinse de agentul constatator aceasta maniera de întocmire a procesului verbal fiind in contradicție cu practica CEDO. Mai mult in vedere natura penala a ilicitului contravențional in concepția Curții de la Strasbourg, contravenientul se bucura de prezumția de nevinovăție in sensul art. 6 din Convenție.

Practica acestei instante a stabilit ca prezumția legalitatii procesului verbal intocmit de organele de constatare are un caracter nerezonabil si este de natura a aduce grave prejudicii de a incalca drepturile si garanțiile prevăzute de textele comunitare in special sub raportul echilibrului care trebuie sa existe intre contravenient si agentul de constatare in special sub raportul egalității de "arme" (cauza Anghelvs. Romania).

Ori pretinsul proces verbal comunicat este doar un înscris inform, care nu a respectat dispozițiile legale, in care nu se menționează posibilitatea de a contesta cele menționate (a face obiecțiuni), nu este semnat de contravenient, ori care potrivit art. 18 OG 2/2001 sa fie întocmit in prezenta unui martor asistent; nici nu se putea întrucât probabil a fost întocmit . sediul intimatei așa cum a arătat la 5 luni de la momentul săvârșirii faptei. Nu este indicata nici calitatea celui care l-a întocmit si daca sunt respectate disp. art. 9 din OG 15/2002 si ale Ordinului nr. 769/2010 al MIT.

In subsidiar, având in vedere lipsa antecedentelor contravenționale ori de orice natură, care a respectat întotdeauna legislația si a făcut dovada ca autoturismele pe care le-a deținut au astfel de roviniete petentul solicită înlocuirea amenda contravențională cu un avertisment ori sa diminuați cuantumul acesteia in deplin acord cu disp. art. 1, 5, 6, 21 alin 3 din OG 2/2001.

In drept. disp. OG 2/2001, OG 15/2002.

La dosarul cauzei au fost depuse următoarele înscrisuri: procesul verbal de contravenție . 12 nr._/02.05.2012, factură TRVAL_, CI A. I., Fișă de înmatriculare, Carte de identitate autovehicul.

Deși citată în mod legal în cauză intimata nu a depus întâmpinare și nici nu a formulat probe.

Cererea de chemare în judecată nu a fost semnată de către petent, instanța a dispus prin Încheierea de ședință de la termenul din 14.12.2012 ca reclamantul să se prezinte personal să o semneze și să depună procesul verbal contestat, dar la termenul stabilit reclamantul nu s-a prezentat.

Potrivit disp. art. 133 al. 1 C.pr.civ., cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura va fi declarată nulă.

Având în vedere cele expuse, instanța reține că în speță sunt întrunite condițiile prev. de art. 133 al. 1 C.pr.civ., astfel că în temeiul acestui text de lege va declara nulă cererea formulată de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 133 C pr civ declară nulă cererea formulată de contestatorul C. Ș. M. domiciliat în Râmnicu V. ..1, .. D, . împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/22.02.2012 și . nr._/22.02.2012 încheiate de intimata CNADNR SA CESTRIN – cu sediul în București, sector 6, B.dul I. M. nr. 401A

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15.02.2013

PREȘEDINTE GREFIER

Red jud NRN

dact. IF/4ex/2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1711/2013. Judecătoria GIURGIU