Plângere contravenţională. Sentința nr. 2006/2013. Judecătoria GIURGIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 2006/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 21-02-2013 în dosarul nr. 6582/236/2012
Operator de date cu caracter personal nr. 8756
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2006/2013
Ședința publică de la 21 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. C. B.
Grefier M. V. B.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator . C. AV. C. E., contestator . pe intimat C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CESTRIN, având ca obiect plângere contravetionala R12_.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța din oficiu invocă excepția nulității plângerii pentru lipsa semnăturii și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrata pe rolul aceste instanțe sub nr._ la data de 13.04.2012, petentul . formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 21.03.2012 întocmit de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA CESTRIN.
In motivarea plângerii arată ca invocă nulitatea procesului verbal întrucât nu este semnat de agentul constatator și că a fost sancționat de mai multe ori pentru aceeași faptă.
În drept se invocă dispozițiile OG nr.2/2001.
Se solicită proba cu înscrisuri și judecarea cauzei în lipsă.
Petentul nu s-a prezentat pentru susținerea plângerii și formularea de apărări în fața instanței, deși avea cunoștință de dosar.
Intimata nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat în fața instanței.
La termenul de judecată din data de 21.02.2013, instanța a pus în discuția părților excepția nulității cererii de chemare în judecată.
Analizând excepția invocată, instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul aceste instanțe sub nr._, petentul . formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 21.03.2012întocmit de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA CESTRIN.
Mai constată instanța că la data de 21.02.2013 plângerea contravențională nu este semnată.
Potrivit art. 112 C.pr. civ., unul din elementele esențiale ale cererii de chemare in judecată este semnătura.
Conform art 133 C. pr. Civ. „cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele reclamantului sau al pârâtului, obiectul ei sau semnătura, va fi declarată nulă. Lipsa semnăturii se poate totuși împlini în tot cursul judecății. Dacă pârâtul invocă lipsa de semnătură, reclamantul va trebui sa semneze cel târziu la prima zi de înfățișare următoare, iar când este prezent în instanță, în chiar ședința in care a fost invocată nulitatea.”
Petentul nu s-a prezentat în fața instanței pentru a complini lipsa semnăturii, sancțiunea pentru lipsa acesteia fiind nulitatea.
Față de situația de fapt și de drept expusă, instanța, in baza art. 133 C. pr civ., va admite excepția nulității cererii de chemare în judecată și va declara nula plângerea contravențională.
Cu privire la tariful de despăgubire instanța are în vedere faptul că acesta a fost anulat prin efectul legii, întrucât potrivit art II din Lg. 144/2012 „Tarifele de despagubire prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de trecere pe reteaua de drumuri nationale din Romania, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 424/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, aplicate si contestate in instanta pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi se anuleaza”
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția nulității cererii de chemare în judecată.
Declară nulă plângerea contravențională formulată de petentul . sediul în G., ., . G., și cu sediul ales la C.. Av. „C. E.” din București, sector2, .-96, . cu intimatul C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA CESTRIN, cu sediul în București, ..410A, sector6, împotriva procesului verbal . nr._ din 21.03.2012.
În temeiul art II din Lg. 144/2012 anulează tariful de despăgubire.
Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 21.02.2013
Președinte, Grefier,
Teh/Red.jud. BRC
5ex/07.03.2013
← Uzucapiune. Sentința nr. 5493/2013. Judecătoria GIURGIU | Plângere contravenţională. Sentința nr. 33/2013.... → |
---|