Plângere contravenţională. Sentința nr. 33/2013. Judecătoria GIURGIU

Sentința nr. 33/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 07-01-2013 în dosarul nr. 2543/236/2012

Operator de date cu caracter personal nr. 8756

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE

Sentința civilă nr. 33/2013

Ședința publică de la 07 Ianuarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: I. S. - V.

GREFIER: G. L. – GINELA

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator S. C. și pe intimat C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CESTRIN, având ca obiect plângere contravenționala R12_.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile, cauza fiind lăsată la a doua strigare.

La al doilea apel nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită, precum și că la dosar s-au depus înscrisuri, după care:

În temeiul art. 167 Cod procedură civilă, instanța încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar, ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat, excepții de ridicat, instanța constată procesul în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, petentul S. C. a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 11.01.2012, întocmit de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică-CESTRIN, solicitând anularea acestuia pentru nelegalitate și netemeinicie.

În fapt, petentul arată în esență că fapta contravențională reținută în sarcina sa este una și aceeași cu cea constatată și prin procese verbale similare încheiate de intimată pe numele său.

În drept plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile O.G. nr.2/2001 și O.G. nr.15/2002.

Cererea este legal scutită de plata taxelor de timbru potrivit dispozițiilor art. 36 din O.G. 2/2001 coroborat cu art. 15 lit. i) din Legea 146/1997 și art. 1 alin. 2 din O.G. 32/1995.

Părțile, deși legal citate, nu s-au prezentat la termenul de judecată fixat.

În temeiul art. 167 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat atât pentru petent, cât și pentru intimată proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Au fost depuse la dosar de către petent copie proces verbal contravenție atacat, dovada comunicare, procese verbale de contravenție încheiate de intimată pentru fapte similare, iar de către intimată certificat calificat semnătură electronică, autorizație de control a agentului constatator, imagine foto detaliu folosită în vederea recunoașterii automate a numerelor de înmatriculare.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 11.01.2012, întocmit de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică-CESTRIN, petentul a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 8 alin 1 din O.G. nr. 15/2002, privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu modificările și completările ulterioare.

S-a reținut că, la data de 14.07.2011, ora 10.58, pe DN5, km 28+120m, Călugăreni, jud. G., vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_, aparținând domnului S. C., a circulat fără a deține rovinietă valabilă, proba făcându-se cu foto 000401___5835000.

Pentru contravenția săvârșită s-a aplicat petentului sancțiunea amenzii contravenționale de 250 lei, fiind obligat și la contravaloarea tarifului de despăgubire, în valoare de 28 euro, conform art. 8 alin.3 din același act normativ.

Procesul verbal de constatare a contravenției a fost încheiat în lipsa petentului și a unui martor, contravenția fiiind constatată cu ajutorul mjloacelor tehnice ale sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare și control al rovinietei-SIEGMCR.

Potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța are obligația să verifice procesul-verbal atât sub aspectul legalitǎții, cât și al temeiniciei întocmirii sale.

Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși OG 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul – verbal de contravenție face dovada situației de fapt și a încadrării în drept pană la proba contrară.

Deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal si procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului ( cauza Engel c. Olandei, Lutz. C Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei, Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Modovei, N. c. României, A. c. României), petentului îi sunt recunoscute și garanțiile specifice în materie penală instituite de art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, însă printre acestea nu se găsește și obligația statului de a aplica sancțiuni contravenționale prin intermediul instanței, ci numai de a asigura accesul persoanei sancționate la un tribunal independent și imparțial care să se pronunțe în condițiile unui proces echitabil asupra „acuzației” ( a se vedea cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008).

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării sa dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeana a Drepturilor Omului, în măsura in care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare ( cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).

De asemenea, in Decizia nr. 315 din_ referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 19 alin. (1) si (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, in motivarea excepției,, Curtea Constituțională retine că Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 prevede suficiente garanții care sa împiedice încheierea abuziva a procesului-verbal fără participarea contravenientului, iar prin Decizia nr. 520 din 8 mai 2008, publicata in Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 403 din 29 mai 2008, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15-19 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 ca neîntemeiata, reținând, in esența, ca, instanța competenta sa soluționeze plângerea îndreptata împotriva procesului-verbal de constatare si sancționare a contravenției este obligata sa urmeze anumite reguli procedurale, in virtutea cărora sarcina probei aparține celui care afirma ceva in instanța, iar nu celui care a întocmit procesul-verbal de contravenție".

Analizând actele existente la dosar, instanța constată că procesul verbal atacat este netemeinic, din următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 8 alin 1 din O.G. nr. 15/2002, în forma inițială, fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.

Cu toate acestea se va reține că, la data de 23 iulie 2012 a fost adoptată legea nr.144/2012 publicată în M. Of. nr. 509/24.07.2012, prin care s-a modificat O.G. nr.15/2012.

Conform actualei reglementări, art. 8 alin 1 are următorul conținut: „ fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă.”

Comparând conținutul inițial al dispozițiilor legale menționate mai sus cu cel actual, rezultă că legea actuală este mai favorabilă.

Instanța apreciază că, fiind vorba de o lege contravențională mai favorabilă, aceasta favorizează subiectul de drept sancționat și se bucură de principiul retroactivității, în baza art.15 din Constituție.

Astfel, potrivit articolul 15 alin.2 Constituție, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

Așadar, prin voința legiuitorului, această contravenție este una continuă, iar data săvârșirii ei este data încheierii procesului verbal de contravenție, astfel cum rezultă din art. 13 din O.G. nr.2/2001.

Contravenția continuă constă într-o succesiune de fapte contravenționale, și durează până la îndeplinirea obligației prevăzute de lege sau până la constatarea contravenției.

În speță, așa cum rezultă din procesele verbale încheiate pe numele petentei și depuse la dosar, contravenția prev. de art. 8 alin 1 din O.G. nr. 15/2002 a fost constatată la data de 10.10.2011 ( prin încheierea procesului verbal . 11 nr._/10.10.2011) motiv pentru care agentul constatator nu mai putea proceda la întocmirea ulterioară a unui proces verbal de contravenție pentru a sancționa o faptă contravențională săvârșită anterior constatării contravenției continue.

Procedând în acest fel, ar însemna ca pentru una și aceeași contravenție să se aplice mai multe sancțiuni contravenționale, contrar dispozițiilor art. 5 alin.7 din O.G. nr.2/2001.

Instanța reține că, potrivit art. 5 alin.7 din O.G. nr.2/2001, pentru una și aceeași contravenție se poate aplica numai o sancțiune contravențională principală și una sau mai multe sancțiuni complementare.

În consecință, în raport de considerentele de mai sus și având în vedere că prin întocmirea primului proces verbal . 11 nr._/10.10.2011 de constatare a contravenției continue agentul constatator a sancționat întreaga conduită culpabilă a contravenientului de până la acel moment, instanța urmează să admită plângerea și să anuleze procesul verbal de contravenție.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite plângerea formulată de petentul S. C., domiciliat în mun. București, ., ., ., în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., Centrul de Studii Tehnice Rutiere și Informatică-CESTRIN, cu sediul în București, .. 401A, sect. 6.

Anulează procesul-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii . nr._ din data de 11.01.2012.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07.01.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red./Dact. jud.I.S.V.

4 ex/05.02.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 33/2013. Judecătoria GIURGIU