Plângere contravenţională. Sentința nr. 2632/2013. Judecătoria GIURGIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 2632/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 08-03-2013 în dosarul nr. 12690/236/2012
Operator de date cu caracter personal nr. 8756
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2632/2013
Ședința publică de la 08 Martie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE R. M. N.
Grefier E. C. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent R. D. și pe intimat I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE G., având ca obiect plângere contravențională CP_ .
Dezbaterile pe fond din prezenta cauză au avut loc în ședința publică de la 01.03.2013, care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de azi, 08.03.2013, când;
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 08.08.2012, sub nr. de dosar_, petentul R. D. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._/05.08.2012, întocmit de un agent constatator din cadrul IPJ G..
În motivarea plângerii, petentul a arătat, în esență, că nu a săvârșit fapta contravențională reținută în sarcina sa, în sensul că nu a condus fiind sub influența băuturilor alcoolice.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile O.G. 2/2001.
Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar potrivit art.36 din O.G. nr.2/2001 și art.1, alin.2 din O.G. nr.32/1995.
În susținerea plângerii, petentul a depus, în copie, procesul verbal contestat și alte înscrisuri.
Intimatul a depus întâmpinare și a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată. În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat că, în raport de contravenția săvârșită, agentul constatator a procedat, în mod legal, la încadrarea juridică a faptei contravenționale și la aplicarea sancțiunii contravenționale. De asemenea, intimatul a mai arătat și că, procesul verbal contestat, a fost încheiat cu respectarea disp. art. 16 și 17, nefiind incident niciun caz de nulitate al acestuia.
În drept, intimatul a invocat dispozițiile O.G. 2/2001, dispozițiile O.U.G. 195/2002, pe dispozițiile H.G. 1391/2006 și pe dispozițiile Codului de procedură civilă.
Instanța a administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/05.08.2012 s-a dispus sancționarea contravențională a petentului, reținându-se în sarcina sa că a condus autoturismul înmatriculat_, fiind sub influența băuturilor alcoolice, fapta contravențională fiind prevăzută de art. 102 alin. 3 lit. a) din O.U.G. 195/2002 și sancționată în conformitate cu dispozițiile aceluiași articol.
. Potrivit art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Analizând cu precădere legalitatea, se constată că au fost respectate dispozițiile art.15-20 din același act normativ, privind modalitatea de întocmire și mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă actul de sancționare, nefiind incidentă niciuna din cauzele de nulitate prevăzute de art.17, ce ar putea fi constatate din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei, în prealabil, instanța reține că petentul a fost sancționat în conformitate cu dispozițiile art. 102 alin. 3 din O.U.G. 195/2002, pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.
Potrivit art. 109 alin. 2 din O.U.G. 195/2002, constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.
Instanța constată că deși au fost emise două adrese către intimată, aceasta nu a făcut dovada verificării metrologice a aparatului Drager cu care a fost testat petentul, depunând la dosar doar buletinul de calibrare al acestuia.
În consecință, prin raportare la probele administrate în prezenta cauză, instanța apreciază că nu se poate pronunța, cu certitudine, cu privire la temeinicia situației de fapt reținute de agentul constatator, existând un dubiu cu privire la aceasta, mai exact în legătură cu corectitudinea rezultatului obținut ca urmare a utilizării aparatului Drager.
Astfel, instanța nu poate aprecia, dincolo de orice dubiu rezonabil, dacă fapta petentul întrunește elementele constitutive ale contravenției reținute în sarcina sa.
Prin urmare, întrucât dubiul reținut de instanță cu privire la situația de fapt profită petentului, instanța va admite plângerea acestuia și va anula procesul verbal contestat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea contravențională formulată de petentul R. D., cu domiciliul în comuna 1 Decembrie, .. 12, ., . în contradictoriu cu intimatul I. Județean de Poliție G., cu sediul în municipiul G., județul G..
Anulează procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/05.08.2012.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Martie 2013
Președinte, R. M. N. | ||
Grefier, E. C. B. |
Red.jud.NRM./Dact.E.B./Ex.4/ 26 Martie 2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2959/2013.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 4961/2013. Judecătoria GIURGIU → |
---|