Plângere contravenţională. Sentința nr. 3682/2013. Judecătoria GIURGIU

Sentința nr. 3682/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 11-04-2013 în dosarul nr. 27767/303/2011

Operator de date cu caracter personal nr. 8756

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3682

Ședința publică de la 11 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. D.

Grefier C. E.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestator I. A. C. și pe intimat C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CESTRIN, având ca obiect plângere contraventionala R11_ .

Despre mersul dezbaterilor s-a consemnat în încheierea de ședință din data de 28.03.2013 când s-a reținut cauza în pronunțare, dar instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru 04.04.2013, respectiv astăzi când s-a dat următoarea sentință .

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față:

Prin plângerea înregistrată sub nr._ la Judecătoria Sectorului 6 București petentul I. A. C. a solicitat în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CESTRIN, anularea procesului verbal . 11 nr._/17.10.2011.

Prin sentința civilă nr. 3751/26.04.2012 Judecătoria Sectorului 6 București Secția Civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei G., instanță competentă teritorial după locul săvârșirii faptei.

La Judecătoria G., cauza a fost înregistrată la 23.05.2012.

Analizând lucrările dosarului urmează să se constate nulitatea procesului verbal contestat având în vedere că în procesul verbal . 11 nr._/17.10.2011 numele contravenientului este consemnat A. C. I. în timp ce, potrivit CI . nr._ (aflată în xerocopie la fila 4 dosar Judecătoria Sector 6 București ) numele contravenientului este I. A. C..

Or, consemnarea eronată a numelui echivalează cu lipsa acestuia din procesul verbal, fapt de natură să atragă sancțiunea prev. de art. 17 din OG 2/2001 cu modificările și completările ulterioare.

Văzând și dispoz. art. 10 din OG 15/2002 cu modificările și completările ulterioare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea formulată de petentul I. A. C., domiciliat în mun. București, sector 2, ., . verbal . 11 nr._/17.10.2011 încheiat de intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CESTRIN, cu sediul în mun. București, .. 401A, sector 6.

Constată nulitatea procesului verbal . 11 nr._/17.10.2011.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 aprilie 2013.

PREȘEDINTE,

GREFIER,

Red.Jud.D.C./04.11.2013

Dact.Ș.P./14.11.2013,ex.5

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3682/2013. Judecătoria GIURGIU