Plângere contravenţională. Sentința nr. 2690/2013. Judecătoria GIURGIU

Sentința nr. 2690/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 13-03-2013 în dosarul nr. 3431/236/2012

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal nr. 8756

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE

SENTINȚA CIVILĂ NR.2690

Ședința publică de la 13.03.2013

Instanța constituită din:

Președinte: D. I.

Grefier: N. G.-M.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta . și pe intimat C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, având ca obiect plângere contravetionala R12 nr._.

Despre mersul dezbaterilor s-a consemnat în încheierea de ședință din data de 06.03.2013, care face corp comun cu prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de azi, reținând următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 27.02.2012 sub nr. de dosar_ petenta . a formulat plângere împotriva procesului-verbal de sancționare contravenționala . nr._, întocmit la data de 31.01.2012 de un agent constatator angajat al C.N.A.D.N.R. S.A. – CESTRIN, prin care a solicitat anularea acestuia.

In motivarea plângerii, petentul a arătat în esență deși nu a avut rovinietă, ultrior pe data de 02.08.2011 a achiziționat rovinietă pentru autoturismul cu nr. de înmatriculare_ .

Mai arată petenta că a mai fost sancționată cu amendă de 7 ori, amenzi pe care le-a achitat.

Plângerea a fost motivată în drept, prin invocarea, în mod generic, a dispozițiilor OG 2/2001..

În susținerea plângerii, petentul a depus la dosarul cauzei, în copie, procesul-verbal contestat, copie rovinietă, alte procese verbale și dovada achitării acestora.

Cererea este scutită de taxă de timbru cf. art. 15 lit. i din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și cf. art. 1 al. 2 din OG nr. 32/1995 privind timbrul judiciar.

Intimata nu a formulatîntâmpinare dar a depus la dosar proba foto, certificatul calificat și atestatul agentului constatator.

Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța constată următoarele:

În fapt, prin procesul-verbal de sancționare contravenționala . nr._, întocmit la data de 31.01.2012 de un agent constatator angajat al C.N.A.D.N.R. S.A. – CESTRIN, petenta a fost sancționată cu amenda contravențională în valoare de 250 lei, stabilindu-se în sarcina sa și obligația de a achita tariful de despăgubire în valoare de 28 euro, agentul constatator reținând că, în data de 02.08.2011, pe DN5, în localitatea Călugăreni, jud. G., vehiculul cu nr. de înmatriculare_ aparținând petentei, a circulat fără a deține rovinietă valabilă, indicându-se că fapta este prevăzută de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002 și sancționată de art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002.

În drept, potrivit art. 34 din OG 2/2001, instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție și hotărăște asupra sancțiunii.

Astfel, analizând cuprinsul procesului verbal sub aspectul legalității sale instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea disp. art. 17 din OG nr.2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă sub sancțiunea nulității absolute, întrucât acesta conține numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului.

Analizând temeinicia procesului-verbal contestat, instanța are în vedere că agentul constatator a reținut în sarcina petentului săvârșirea contravenției prev. de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002.

Potrivit art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002, fapta de a circula fără a deține rovinieta valabila constituie contravenție si se sancționează cu amenda. Potrivit alin. 2, cuantumul amenzilor contravenționale prevăzute la alin. (1) este prevăzut in anexa nr. 2. De asemenea, potrivit art. 7 responsabilitatea achitării tarifului de utilizare și a deținerii rovinietei valabile, precum și a achitării tarifului de trecere sau a tarifului de concesiune revine în exclusivitate utilizatorilor români, iar în cazul utilizatorilor străini, aceasta revine în exclusivitate conducătorului auto al vehiculului.

Având în vedere dispozițiile legale indicate anterior, instanța reține că procesul-verbal este egal și temeinic întocmit, deoarece petentul, utilizatorul autoturismului verificat, avea obligația, conform legii, de a deține rovinieta valabilă, la momentul circulării pe DN 5.

Pe de altă parte, potrivit art. 34 din OG 2/2001, instanța învestită cu soluționarea plângerii hotărăște și asupra sancțiunii.

În alegerea sancțiunii care trebuie aplicată unui contravenient, important este scopul pe care l-a avut legiuitorul atunci când a reglementat sancțiunea contravențională care urmarește atât funcția preventivă cât și funcția sancționatoare.

În cauza de față, petenta a făcut dovada că, anterior emiterii procesului-verbal contestat în prezenta cauză, acesta a mai fost sancționată contravențional cu amendă de mai multe ori, amenda fiind achitată, conform chitanțelor depuse la dosar, mai mult la 7 zile după constatarea contravenției petenta a achiziționat rovinietă pe o perioadă de 1 an

În raport de aceste criterii, sancțiunea aplicată contestatoarei apare disproporționată, având în vedere că a achiziționat rovinietă în data de 09.08.2011 pentru o perioadă de 1 an- înscrisul de la fila 7, contravenția a fost săvârșită pe data de 02.08.2011 iar procesul verbal de contravenție i s-a comunicat pe data de 16.02.2012.

Prin urmare contestatoarea și-a achiziționat rovinietă cu aproximativ 6 luni înainte de comunicarea procesului verbal, aspect față de care instanța reține că, contestatoarea din neglijență nu a avut rovinietă pe data săvârșirii contravenției.

Urmează să dispunem înlocuirea amenzii cu sancțiunea avertisment, având convingerea că petenta va fi mai diligentă pe viitor.

Cu privire la tariful de despăgubire, instanța reține modificările aduse O.G. 15/2002 de Legea 144/2012, modificări ce au intrat în vigoare la data de 27.07.2012. Astfel, potrivit art. II din Legea 144/2012 :tarifele de despăgubire prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează.

Prin urmare, instanța, raportând situația de fapt reținută la dispozițiile legale menționate, va anula tariful de despăgubire în cuantum de 28 de euro aplicat prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._, întocmit la data de 31.01.2012

În concluzie, instanța va admite în parte plângerea, va anula tariful de despăgubire în cuantum de 28 de euro aplicat prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._, întocmit la data de 31.01.2012 și va menține celelalte dispoziții ale procesului verbal contestat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Admite în parte plângerea formulată de contestatoarea . cu sediul în G., B.dul București, ., jud G. în contradictoriu cu intimata CNADNR SA CESTRIN cu sediul în București, sector 6,. B.dul I. M. nr. 401A .

Înlocuiește sancțiunea amenzii în cuantum de 250 lei aplicată prin procesul verbal . nr._/15.05.2012, cu sancțiunea avertisment.

Anulează tariful de despăgubire în cuantum de 28 euro stabilit prin procesul verbal.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare

Pronunțată în ședință publică, azi, 13.03.2013

PREȘEDINTE GREFIER

Tehnored.jud.DI/5ex/2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2690/2013. Judecătoria GIURGIU