Plângere contravenţională. Sentința nr. 5129/2013. Judecătoria GIURGIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 5129/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 31-05-2013 în dosarul nr. 3149/236/2013
Operator de date cu caracter personal nr. 8756
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 5129/2013
Ședința publică de la 31 Mai 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE R. M. N.
Grefier E. C. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent L. O. N. și pe intimat C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, având ca obiect plângere contravențională R12_ ȘA
Dezbaterile pe fond din prezenta cauză au avut loc în ședința publică de la 24.05.2013, care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de azi, 31.05.2013, când;
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei având ca obiect plângere contravențională, instanța reține următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.02.2013, sub nr._, petentul L. O. - N. a solicitat anularea proceselor verbale de constatare a contravenției . 12 nr._ și nr._ întocmite la data de 31.01.2012 de un agent constatator angajat al C.N.A.D.N.R. S.A. – CESTRIN.
În motivarea plângerii, petentul a arătat, în esență, că procesele verbale contestate nu sunt temeinice, întrucât la data săvârșirii faptei contravenționale nu mai avea calitatea de utilizator al autoturismului înmatriculat_ .
În drept, petentul a invocat dispozițiile O.G. 2/2001 și dispozițiile O.G. 15/2002.
În susținerea plângerii, petentul a depus, în copie, procesul verbal contestat și alte înscrisuri.
Intimata, prin întâmpinarea depusă la dosar, a invocat excepția tardivității introducerii plângerii și a solicitat instanței să respingă plângerea ca tardiv introdusă. De asemenea, intimata a arătat că, în raport de dispozițiile art. 1 lit. b) și art. 7 din O.G. 15/2002, procesul verbal a fost în mod temeinic întocmit.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile O.G. 2/2001, pe dispozițiile O.G. 15/2002, și pe dispozițiile Ordinului M.T.I nr. 769/2010.
La termenul de judecată din data de 24.05.2013, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale și a rămas în pronunțare în vederea soluționării excepției invocate.
Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanța, potrivit art. 248 alin.1 C.proc.civ., se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedura precum si a celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea in fond a cauzei.
Instanța constată că prin Legea nr. 2/2013, intrată în vigoare la data de 15.02.2013, dispozițiile O.G. 15/2002 au fost modificate în sensul că a fost introdus art. 10 ind. 1.
Astfel, potrivit art. 10 ind. 1 din O.G. 15/2002, prin derogare de la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.
Instanța apreciază că în cauză este incidentă o competență teritorială exclusivă de la care nu se poate deroga, în accepțiunea art. 129 alin. 2 pct. 3 C.proc.civ.
Având în vedere că petentul domiciliază în satul D. Arini, județul Suceava, instanța, văzând dispozițiile art. 10 ind. 1 din O.G. 15/2002, va admite excepția necompetenței teritoriale și va dispune declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Suceava.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței teritoriale invocată de instanță din oficiu
Declină competența de soluționare a plângerii contravenționale formulate de petentul L. O. – N., cu domiciliul în .. 216 C, . Suceava în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., cu sediul în .. 401 A, sector 6, București în favoarea Judecătoriei Suceava.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică de la 31 Mai 2013.
Președinte, R. M. N. | ||
Grefier, E. C. B. |
Red.jud.NRM.
Dact.E.B.
Ex.2/ 10 Iunie 2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2746/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1971/2013.... → |
---|