Plângere contravenţională. Sentința nr. 532/2013. Judecătoria GIURGIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 532/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 18-01-2013 în dosarul nr. 13382/236/2012
Operator de date cu caracter personal nr. 8756
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 532
Ședința publică de la 18 Ianuarie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE R. M. N.
Grefier E. C. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent G. N. C. LA AV. și pe intimat I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE G., având ca obiect plângere contravențională CP_ .
Dezbaterile pe fond din prezenta cauză au avut loc în ședința publică de la 11.01.2013, care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acel termen, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru data de azi, 18.01.2013, când;
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.08.2012, sub nr. de dosar_, petentul G. N. C. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._/10.09.2012, întocmit de un agent constatator din cadrul IPJ G..
În motivarea plângerii, petentul a arătat că a fost sancționat contravențional pentru că, la data de 10.08.2012 nu ar fi acordat prioritate de trecere unor pietoni care traversau regulamentar. Petentul a susținut, în esență, că nu a săvârșit fapta contravențională reținută în sarcina sa.
Petentul a învederat instanței că procesul verbal este netemeinic și pentru că ar fi fost oprit la o altă trecere de pietoni decât cea indicată în procesul verbal.
În drept, plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile O.G. 2/2001.
Plângerea este scutită de plata taxei judiciare de timbru și timbrului judiciar potrivit art.36 din O.G. nr.2/2001 și art.1, alin.2 din O.G. nr.32/1995.
Intimatul a depus întâmpinare și a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată. În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat că, în raport de contravenția săvârșită, agentul constatator a procedat, în mod legal, la încadrarea juridică a faptei contravenționale și la aplicarea sancțiunii contravenționale. De asemenea, intimatul a mai arătat și că, procesul verbal contestat, a fost încheiat cu respectarea disp. art. 16 și 17, nefiind incident niciun caz de nulitate al acestuia.
În drept, intimatul a invocat dispozițiile O.G. 2/2001, dispozițiile O.U.G. 195/2002, pe dispozițiile H.G. 1391/2006 și pe dispozițiile Codului de procedură civilă.
Instanța a administrat proba cu înscrisuri și proba testimonială constând în audierea martorului U. M. I..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/10.08.2012 s-a dispus sancționarea contravențională a petentului, reținându-se în sarcina sa că, în timp ce conducea autoturismul cu numărul de înmatriculare GR_ nu a acordat prioritate de trecere unui grup de pietoni care se afla angajat, în mod regulamentar, în traversare pe trecerea de pietoni de pe . prevăzută de art. 100 alin. 3 lit. b) O.U.G. 195/2002.
Petentul a semnat procesul verbal de constatare a contravenției menționat.
Potrivit art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, procesul-verbal de contravenție este supus controlului de legalitate și temeinicie al instanței.
Analizând cu precădere legalitatea, se constată că au fost respectate dispozițiile art.15-20 din același act normativ, privind modalitatea de întocmire și mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă actul de sancționare, nefiind incidentă niciuna din cauzele de nulitate prevăzute de art.17, ce ar putea fi constatate din oficiu.
Sub aspectul temeiniciei, în prealabil, instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța).
În analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile O.U.G. nr. 195/2002 au drept scop asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).
Prin urmare, procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Având în vedere aspectele enunțate anterior, instanța reține că fapta contravențională reținută în sarcina petentului a fost percepută în mod direct de agentul constatator, procesul verbal bucurându-se de prezumția de veridicitate menționată anterior.
Din declarația martorului U. M. I. rezultă că acesta nu a observat în mod nemijlocit săvârșirea presupusei fapte contravenționale. Astfel, martorul a arătat că nu a fost de față la momentul săvârșirii faptei, ajungând, ulterior, în locul unde petentul a fost oprit de către agentul constatator. Instanța constată că toate aspectele prezentate de martor se bazează exclusiv pe informațiile pe care acesta le-a obținut din discuțiile purtate între petent și agentul constatator.
În consecință, pentru argumentele prezentate anterior, instanța apreciază că declarația martorului nu este de natură a infirma situația de fapt reținută de agentul constatator, aceasta fiind irelevantă din moment ce declarația martorului nu se bazează pe elemente de fapt percepute în mod direct de acesta.
Totodată, instanța nu poate reține nici susținerile petentului, formulate prin plângerea depusă, în sensul că situația de fapt reținută de agentul constatator nu este conformă cu realitatea, întrucât a fost oprit la o altă trecere de pietoni decât cea indicată în procesul verbal. Astfel, instanța apreciază că locul unde petentul a fost efectiv oprit de agentul constatator este lipsit de importanță prin raportare la elementele constitutive ale contravenției reținute de agentul constatator, consumarea contravenției nefiind condiționată, în niciun fel, de locul în care mașina contravenientului a fost oprită.
În concluzie, având în vedere dispozițiile art. 100 alin. 3 lit. b) din O.U.G. 195/2002, instanța apreciază prin raportare la situația de fapt existentă că fapta petentului întrunește elementele constitutive ale contravenției reținute în sarcina sa, procesul verbal de constatare a contravenției fiind temeinic, prezumția de veridicitate a acestuia nefiind răsturnată ca urmare a administrării probatoriului.
Cu privire la sancțiunea aplicată, instanța reține că potrivit art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001, sancțiunea aplicată trebuie sa fie proporționala cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul si mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Prin urmare, având în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. 2/2001, instanța constată că agentul constatator a apreciat, în mod legal, că fapta săvârșită de petent se încadrează în dispozițiile art. 100 alin. 3 lit. b) din O.U.G. 195/2002, sancțiunea aplicată fiind în mod corect individualizată.
Pe cale de consecință, instanța va respinge plângerea contravențională formulată de petent ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul G. N. C., cu domiciliul procesual ales în municipiul G., ., . G. în contradictoriu cu intimatul I. Județean de Poliție G., cu sediul în municipiul G., județul G., ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 18 Ianuarie 2013.
Președinte, R. M. N. | ||
Grefier, E. C. B. |
Red.jud.NRM.
Dact.E.B.
Ex.4/11.02.2013
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 7580/2013.... | Fond funciar. Sentința nr. 8320/2013. Judecătoria GIURGIU → |
|---|
