Plângere contravenţională. Sentința nr. 661/2013. Judecătoria GIURGIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 661/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 22-01-2013 în dosarul nr. 9149/236/2012
Operator de date cu caracter personal nr. 8756
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 661/2013
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. A. C.
Grefier E. R.
Pe rol pronunțarea cauzei civile privind pe petentul C. I. M. și pe intimatul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE G., având ca obiect plângere contravetionala CP_ .
Despre mersul dezbaterilor s-a consemnat în încheierea de ședință din 14.01. 2013, când s-au pus concluzii pe fond, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru azi data de mai sus când a pronunțat următoarea sentință civilă:
INSTANȚA
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ în data de 30.05.2012, petentul C. I. M. a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit de intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI G. la data de 21.05.2012 prin care a fost sancționat cu amendă în cuantum de 630 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006, constând în aceea că în data de 21.05.2012, ora 20,10, a condus autoturismul având numărul de înmatriculare_, în localitatea Călugăreni din Municipiul G. cu viteza de 102 km/oră, depășind astfel viteza legală cu 52 km/oră.
În motivarea plângerii contestatorul a arătat că procesul verbal este netemeinic întrucât la momentul când a fost oprit de echipajul de poliție și i s-a adus la cunoștință motivul nu i s-au prezentat probe video, depășirea vitezei fiind improbabilă deoarece circula în coloană.
În drept, contestatorul a invocat dispozițiile OG 2/2001 și ale art. 105 și OUG 195/2002.
În dovedirea plângerii contestatorul a depus la dosarul cauzei procesul verbal de contravenție contestat precum și copie de pe cartea de identitate.
Potrivit art. 36 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, art. 15 lit. i din Legea 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și art. 1 din OG 32/1995 privind timbrul judiciar, plângerea contravențională formulată de petenta este scutită de plata taxelor judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
În cauză, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii și menținerea procesului verbal de contravenție.
În drept intimata a invocat dispozițiile art. 115-118 C.pr.civ., OG 2/2001 și art. 242 din Codul de procedură civilă.
în susținerea apărărilor intimata a depus la dosarul cauzei atestatul operatorului radar, buletinul de verificare metrologică a aparatului radar și fotografia radar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr._ întocmit de intimată la data de 21.05.2012, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 630 lei pentru săvârșirea contravenției prev. de art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006, constând în aceea că la data menționată ora 20,10, a condus autoturismul marca Opel, având numărul de înmatriculare_, în localitatea Călugăreni din Municipiul G. cu viteza de 102 km/oră, depășind astfel viteza legală cu 52 km/oră.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 49 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată, limita maximă de viteză în localități este de 50 km/oră.
Potrivit art. 121 alin. 1 din HG 1391/2006, pentru aprobarea regulamentului de aplicare al ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii se constată de către polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.
În speță instanța constată că din procesul verbal de contravenție rezultă că constatarea s-a făcut cu cinemometrul de control rutier, tip R., instalat pe autoturismul cu numărul de înmatriculare_ . Intimatul a depus la dosar Buletinul de verificare metrologică nr._ din data de 21.08.2012 din care rezultă că cinemometrul îndeplinește condiția verificării metrologice la data constatării contravenției. De asemenea, s-a făcut dovada faptului că operatorul radar era atestat să desfășoare activități cu echipament de supraveghere a traficului rutier și măsurarea vitezei autoturismelor, așa cum rezultă din Atestatul nr. 11. Totodată din fotografia radar rezultă că viteza cu care a fost înregistrat vehiculul condus de contestatoare este de 102 km/oră, putându-se observa cu claritate că numărul de înmatriculare este_, precum și marca acestuia, fiind cele descrise în procesul-verbal de contravenție.
Coroborând toate aceste probe, instanța constată că fapta contravențională descrisă în procesul verbal de contravenție există și a fost săvârșită de contestator.
Analizând proporționalitatea sancțiunii aplicate, instanța reține că nu se poate dispune înlocuirea sancțiunii constând în amendă contravențională cu avertisment, întrucât viteza contestatorului era substanțial mai mare decât viteza maximă admisă în interiorul localităților, creându-se astfel o stare de pericol evidentă, iar pe de altă parte, acesta nu este la prima abatere, având multiple sancțiuni anterioare.
Pentru aceste considerente instanța urmează să respingă plângerea contravențională.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefondată plângerea contravențională formulată de contestatorul C. I. M. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI G. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ din data de 21.05.2012.
Cu recurs în termen de15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.01.2013.
PREȘEDINTE GREFIER
Tehnored. jud. CMA
ex.4
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3902/2013.... | Actiune in raspundere delictuala. Sentința nr. 3710/2013.... → |
---|