Plângere contravenţională. Sentința nr. 7212/2013. Judecătoria GIURGIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 7212/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 18-10-2013 în dosarul nr. 511/236/2013
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal nr. 8756
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7212/2013
Ședința publică de la 18 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE: N. N. R.
GREFIER: M. N.
Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe petent V. P. și pe intimat I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE G., având ca obiect plângere contravențională CP_.
Instanța, față de lipsa părților, raportat la art. 104 alin.13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței de judecată, când după o nouă strigare a dosarelor, în ordinea listei, se va proceda conform dispozițiilor legale.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare a dosarului, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că pentru acest termen de judecată procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită, după care:
Analizând actele și lucrările, instanța constată cauza în stare de judecată și, în temeiul art. 150 Cod proc. civ., reține cauza în pronunțare.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ contestatorul V. P. a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal . nr._/11.01.2013 solicitând anularea procesului verbal sus menționat, exonerarea de la plata amenzii și anularea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce.
În fapt, contestatorul arată că, la data de 11.01.2013, în jurul orelor 12.13 se afla la volanul autoturismului marca Mercedes cu numărul de înmatriculare P 4149 AH deplasându-se pe raza localității hotarele Jud. G., fiind oprit de un echipaj de poliție și testat cu aparatul etilotest Drager ce a indicat valoarea de 0,13 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Mențiunile efectuate la rubrica "alte mențiuni" sunt lipsite de logică, și nu le recunoaște.
A mai precizat petentul că a fost surprins de valoarea indicată cu toate că între intervalul de consum și cel al conducerii autoturismului trecuse mai multe ore în care eu mâncasem și dormisem.
Aparatul Drager reprezintă un mijloc tehnic care dacă are omologare, verificare metrologică și este calibrat corespunzător poate reprezenta un indiciu al faptului că o anume persoană ar fi consumat alcool, însă ca probă într-un proces îl poate reprezenta numai un buletin de examinare toxicologică a sângelui în vederea stabilirii cu certitudine a prezenței sau absenței alcoolului în sânge.
Față de această situație consideră că uneori aparatele etilotest Drager pot stabili valori eronate dacă nu sunt îndeplinite toate condițiile de certificare a acestora, astfel cum le-am enumerat și urmează să le detaliez în cursul judecății.
În dovedire s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, martori
În drept: art. 118 din OUG 195/2002 modificată.
La dosarul cauzei a fost depusă copia procesului verbal . nr._/11.01.2013.
Pentru termenul de judecată din data de 15.03.2013, intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiate.
În motivarea întâmpinării se arată că la data de 11.01.2013 în calitate de conducător auto al autovehiculului cu nr. de înmatriculare P4149AH, aceea de a conduce autovehiculul sub influența băuturilor alcoolice a fost constatată cu ajutorul etilotestului legal calibrat și în termen de valabilitate a calibrării și constituie contravenția sancționată de art. 102 alin 3 lit a din OUG nr. 195/2002 Rep.
Fapta a fost încadrată cu acuratețe în textul de lege prin aplicarea sancțiunii amenzii în cuantum de 630 lei iar sancțiunea s-a aplicat imediat după oprirea în trafic a contravenientului și testarea cu aparatul etilotest.
Forma procesului verbal respectă cerințele art. 16 din OG 2/2001, nefiind incidentă nici o cauză de nulitate dintre cele prev. de art. 17 din același act normativ.
Analizând probele administrate în cauză, instanța reține că prin procesul verbal de contravenție . nr._/11.01.2013, încheiat de intimată, i s-a aplicat contestatorului sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 630, 9 puncte amendă și măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru că” a condus auto marca MERCEDES cu nr. P4149AH în loc. Hotarele, sub influența băuturilor alcoolice . A fost testat cu aparatul drager . 0133 care la poziția 1455 a indicat valoarea de 0,13 mg/l alcool pur în aerul expirat „ fapta constituind contravenție conform 102 alin 3 lit a din OUG nr. 195/2002 Rep.
Situația de fapt, reținută de către agentul constatator în cuprinsul procesului verbal de contravenție, instanța reține că, corespunde realității, fiind dovedită cu înscrisurile depuse la dosar de către intimată .
În ceea ce privește condițiile de formă ale procesului verbal . nr._/11.01.2013 încheiat de Serviciul Poliției Rutiere, instanța constată că acestea sunt respectate, în cauză nefiind incidente prevederile art. 17 din OG 2/2001.
Cât privește individualizarea sancțiunii, instanța reține că sancțiunea aplicată contestatorului a amenzii contravențională de 630 lei, 9 puncte amendă și sancțiunea complementară a reținerii permisului de conducere, respectă cerințele de legalitate și proporționalitate prev. de OUG 195/2002 și OG 2/2001, fiind corespunzătoare gradului de pericol social al faptei săvârșite, motiv pentru care va respinge plângerea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Respinge plângerea contravențională formulată de contestatorul V. P. domiciliat în com. Vărăști, . împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/11.01.2013 și în contradictoriu cu intimatul IPJ G. – G., jud. G. ca neîntemeiată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.10.2013
PREȘEDINTE GREFIER
Red.jud.NRN
dact. IF/5ex/2013
← Rezoluţiune contract. Sentința nr. 7194/2013. Judecătoria GIURGIU | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
---|