Plângere contravenţională. Sentința nr. 7408/2013. Judecătoria GIURGIU

Sentința nr. 7408/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 29-10-2013 în dosarul nr. 31/236/2013

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal nr. 8756

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE

SENTINȚA CIVILĂ NR.7408

Ședința publică de la 29 Octombrie 2013

Completul de judecată constituit din:

PREȘEDINTE A. Măcsinoiu

Grefier D. P.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta I. C. și pe intimata Direcția Poliției Locale G., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care:

Instanța,nemaifiind probe de administrat ,constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.

INSTANȚA

Prin plângerea înregistrata pe rolul acestei instanțe la data de 03.01.2013 petenta I. C. a formulat in contradictoriu cu intimatul P. M. G. plângere contravenționala împotriva procesului verbal de contravenție nr. 17/13.11.2012.

In motivarea plângerii s-a arătat in esența faptul ca nu a savarsit contravenția. A arătat faptul ca agentul constatator a dorit sa sancționeze PDL, insa nu s-a stabilit in ce mod petenta ar fi reprezentant al PDL. S-a mai precizat faptul ca PV nu este semnat de martor asistent

S-au atașat plângerii înscrisuri.

Deși legal citat intimatul nu a formulat întâmpinare.

La termenul de judecata din data de 07.06.2013 s-a dispus scoaterea din cauza a paratului P. Mun. G. dispunându-se introducerea in cauza a Direcției Politiei Locale G..

Deși legal citata DPLG nu a formulat întâmpinare.

In temeiul art. 167 cprciv. instanța a încuviințat proba cu înscrisuri si proba cu martori.

Cu privire la cauza dedusa judecații, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de contravenție nr. 17/13.11.2012, petenta – reprezentant al PDL a fost sancționata, cu amendă contravențională în sumă de 1000 lei, reținându-se în sarcina sa că, în data de 13.11.2012, s-a amplasat o construcție cu structura metalica tip piramidal in sensul giratoriu adiacent spital, fara forme legale.

Sub aspectul legalității, instanța constată că procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute exprese.

Apararile petentei in sensul ca procesul verbal nu este semnat de martori asistenti urmeaza a fi respinse de instanta motivat pe faptul ca in cuprinsul procesului verbal in conformitate cu prevederile art. 19 alin. 3 din OG2/2001 s-a facut mentiune cu privire la motivele care au condus la incheierea procesului verbal in acest mod, respectiv faptul ca „martorii nu vor sa se implice”.

In acest context nulitatea relativa invocata in cauza nu este operanta, iar apararile petentei sub acest aspect vor fi respinse.

In ceea ce privește puterea probatorie a procesului verbal se retin următoarele:

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, paragraful 28, 7 octombrie 1988; cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraful 113, 23 iulie 2002).

Forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, 7 septembrie 1999).

Deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din conținutul art. 34 din acest act normativ rezultă că procesul-verbal face dovada situației de fapt și a încadrării juridice până la proba contrară.

Sub aspectul temeiniciei se constata faptul ca procesul verbal este temeinic, din probatoriul administrat, respectiv proba cu înscrisuri, rezultând neîndoielnic savarsirea contravenției de către petenta.

Astfel, nota de constatare întocmita la data de 13.11.2012 si procesul verbal atesta situația de fapt, respectiv amplasarea construcții neautorizate, imprejurarea nefiind tagaduita nici măcar de către contestatoare.

Apararile petentei in sensul ca agentul constatator a dorit sa sancționeze PDL si nu s-a stabilit in ce mod petenta ar fi reprezentant al PDL, urmeaza a fi respinse de catre instanta motivat pe faptul ca sanctiunea a fost aplicata petentei persoana fizica, agentul constatator stabilind urmare a informarilor efectuate faptul ca vinovatia in amplasarea constructiei apartine petentei si nu partidului. Simplul fapt ca petenta detine si o functie de conducere in cadrul PDL, iar aceasta mentiune a fost cuprinsa in procesul verbal nu este de natura sa antameze raspunderea partidului, atata vreme cat fapta a fost savarsita (fara girul organului deliberator al acestui partid) de catre petenta.

Asadar, din coroborarea materialului probator se retine ca situatia de fapt retinuta de agentul constatator este conforma, iar procesul verbal este temeinic, fapta reprezentand contraventia prev. de art. 26 alin. 1 lit. a din legea nr. 50/1991.

In ceea ce privește sancțiunile aplicate instanța are în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001 potrivit cărora sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului.

Instanța constata faptul ca petentei i-a fost aplicata o amenda in cuantumul minim prevăzute de lege, pedeapsa este conform individualizata in raport de criteriile legale, iar o sancțiune precum avertismentul nu poate fi aplicata in aceasta materie in raport de prevederile art. 26 alin. 6 din legea 51/1991 in condițiile legii 51/1991.

Pentru toate aceste motive, se constata ca procesul verbal este legal si temeinic, iar plângerea formulata urmează a fi respinsa.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de petenta I. C. domiciliată în municipiul G., ., județul G., în contradictoriu cu intimata Direcția Poliției Locale G. cu sediul în G., ., județul G..

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 29 Octombrie 2013.

Președinte,Grefier,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 7408/2013. Judecătoria GIURGIU