Plângere contravenţională. Sentința nr. 752/2013. Judecătoria GIURGIU
Comentarii |
|
Sentința nr. 752/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 24-01-2013 în dosarul nr. 7522/236/2012
Operator de date cu caracter personal nr. 8756
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 752
Ședința publică de la 24 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. C. B.
Grefier M. V. B.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestator . SRL și pe intimat C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA, având ca obiect plângere contravetionala R12_.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța în baza art. 167 C.p.civ încuviințează proba cu înscrisurile de la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrata pe rolul aceste instanțe sub nr._ la data de 02.05.2012, petentul . SRL a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr_ din 10.04.2012 întocmit de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA CESTRIN.
In motivarea plângerii petentul arată că procesul verbal de contravenție este lovit de nulitate absolută întrucât lipsește semnătura agentului constatator.
În drept se invocă dispozițiile OG 2/2001 și OG 15/2002..
Intimata nu a depus întâmpinare.
În temeiul art. 167 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat atât pentru petent, cât și pentru intimat proba cu înscrisurile de la dosar.
Au fost depuse la dosar copie proces verbal contravenție, foto.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul verbal de contravenție . nr_ întocmit de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA CESTRIN la data de 10.04.2012 petentul a fost sancționat contravențional pentru că la data de 10.11.2011, pe DN5, km 28+120m, Călugăreni, jud. G., vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare_ a circulat fără a deține rovinietă valabilă. Fapta săvârșită constituie contravenție conform art. 8 alin 1 din OG 15/2002 și se sancționează potrivit art 8 alin 2 din același act normativ.
Potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța are obligația să verifice procesul-verbal atât sub aspectul legalitǎții, cât și al temeiniciei întocmirii sale.
Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța constată că acesta nu a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 16 și 17 din OG nr. 2/2001.
Constată instanța că procesul verbal de contravenție este semnat electronic.
Conform dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică, în cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitatea unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.
Semnătura electronică reprezintă așadar forma digitală a semnăturii olografe, având aceleași funcționalitate și aplicabilitate ca și semnătura olografă, servind la identificarea semnatarului și atestarea, precum în prezenta cauză, de către agentul constatator învestit cu autoritatea statală, că cele constatate în procesul-verbal corespund întrutotul stării de fapt și de drept reținute, învestind astfel actul de constatare al contravenției cu prezumția de legalitate și temeinicie.
Instanța mai are în vedere și faptul că OG 2/2001 nu prevede în mod expres ca semnătura agentului constatator să fie olografă, iar unde legea nu distinge, nici judecătorul nu ar trebui să distingă. Se mai constată că atât OG 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor și cât și Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică au fost adopte în aceeași perioadă de timp, respectiv în luna iulie a anului 2001, astfel că dacă legiuitorul ar fi dorit ca numai semnătură olografă să poată fi aplicată pe procesul verbal de contravenție ar fi prevăzut acest lucru în mod expres.
Având în vedere natura de act administrativ de drept public a procesului-verbal de contravenție, rezultă că incidența în privința procesului-verbal de contravenție a normelor privind semnătura electronică nu îi răpesc acestuia calitatea de act autentic, emis de un funcționar public competent și cu respectarea solemnităților prevăzute de lege.
Potrivit art 4 pct 3, 4 și 5 din Legea 455/2001 „semnătură electronică reprezintă date în formă electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare;
4. semnătură electronică extinsă reprezintă acea semnătură electronică care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
a) este legată în mod unic de semnatar;
b) asigură identificarea semnatarului;
c) este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar;
d) este legată de datele în formă electronică, la care se raportează în așa fel încât orice modificare ulterioară a acestora este identificabilă”.
Reține instanța că intimatul a depus la dosar certificat calificat făcând dovada existenței semnăturii electronice cu certificatul calificat de la fila 10 din dosar care este valabil începând cu data de 27.04.2012, ulterior datei de 10.04.2012, data întocmirii procesului verbal.
Constată instanța că agentul constatator nu avea certificat calificat la data întocmirii procesului verbal și că procesul verbal nu este legal semnat, aspect care echivalează cu lipsa semnăturii prevăzută sub sancțiunea nulității absolute de art 17 din OG 2/2001.
Față de situația de fapt și de drept expusă, instanța constată că procesul – verbal contestat este nelegal, fiind lovit de nulitate absolută pentru lipsa semnăturii agentului constatator, astfel încât urmează să admită plângerea și să anuleze procesul verbal atacat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite plângerea formulată de petentul . SRL, cu sediul în C., B.dul A. V., nr.191, jud C., în contradictoriu cu intimatul C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA CESTRIN, cu sediul în București, ..410A, sector6.
Anulează procesul-verbal de contravenție . nr_ din 10.04.2012 întocmit de intimatul C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA CESTRIN.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 24.01.2013
Președinte, Grefier,
Teh/Red.jud. BRC
5ex/ 04.02.2013
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 6173/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5445/2013.... → |
---|