Pretenţii. Sentința nr. 2938/2013. Judecătoria GIURGIU

Sentința nr. 2938/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 20-03-2013 în dosarul nr. 14482/236/2012

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal nr. 8756

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2938

Ședința publică de la 20 Martie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: D. M.

GREFIER: M. N.

Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe reclamant M. N. și pe pârât D. C., pârât P. D., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal, făcut în ședința publică la ordine, s-a prezentat reclamantul personal, pârâtul D. C. personal și pârâtul P. D. personal.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că pentru acest termen de judecată procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită și, în data de 20.03.2013, Inspectoratul de Poliție Județean G. a depus la dosar, prin Serviciul de Registratură, în copii conforme declarațiile olografe formulate în fața agenților de poliție rutieră de către numiții M. N., D. C. și P. D., la care a atașat un set de înscrisuri, după care:

Pârâtul D. C. solicită instanței emiterea unei adrese către IPJ G. prin care să comunice dacă figurează în evidențele operative cu antecedente contravenționale.

Reclamatul se opune cerii formulate de către pârâtul D. C. opinând că probele depuse la dosar sunt evidente.

Astfel, instanța apreciază ca nefiind utilă soluționării cauzei emiterea acestei adrese.

La interpelarea instanței, atât reclamantul, cât și cei doi pârâți, arată că nu mai au alte probe de formulat și solicită cuvântul pe fond.

Nemaifiind cereri de exprimat, probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă părților cuvântul pe fond.

Reclamatul, având cuvântul pe fondul cauzei, solicită instanței admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și dovedită, iar pe cale de consecință, obligarea în solidar a pârâților la plata sumei de 7886,98 lei, sumă ce reprezintă prejudiciul produs în urma evenimentului din data de 24.08.2008.

Pârâtul, pe rând având cuvântul, solicită instanței respingerea acțiunii. Totodată, pârâtul D. C. înțelege să conteste suma pe care o pretinde reclamatul, opinând că nu se justifică o sumă atât de mare.

Instanța constată procesul în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.09.2012 sub nr. de dosar_, reclamantul M. N. a chemat în judecată pe pârâtii DABA C. si P. D. solicitând instanței, ca, prin hotărârea ce o va pronunța:

1.să o oblige pe pârâtul D. C. la plata sumei de 7886,98 lei, reprezentând prejudiciu produs prin fapta ilicita poducatoare de prejudicii in temeiul art. 1375 din Noul Cod Civil.

2.In susbsidiar obligarea paratilor D. C. si P. D.,la plata sumei de 788,98 lei,in temeiul art. 1382 si urm. din Noul cod civil.

3.In ambele situatii ,cu cheltuieli de jduecata.

În motivare, reclamantul a aratat ca la data de 24.08.2012,in timp ce autoturismul sau inmatriculat cu nr._ se afla parcat pe trotuarul din fata curtii unde locuieste,a fost acrosat de atelajul(cal si caruta) apartinand paratului D. C. si condus de paratul P. D..

Reclamantul mai arata ca in seara zile de 24.08.2012,paratul D. C. a incredintat calul si caruta paratului P. D. doar pentru a fi conduse de la camp pana la locuinta numitului B. P.,insa paratul P. D. nu a mai putut controla animalul,a pierdut controlul asupra acestuia si a intrat cu caruta in autoturismul proprietatea sa,producandu-i grave avarii,iar cu aceasta ocazie P. D. a fost grava accidentat ,avand nevoie de spitalizare.

Reclamantul mai invedereaza ca initial paratul D. C. a fost de acord sa repare autoturismul,dar ulterior a refuzat orice discutie.

Sustine reclamantul ca a platit cu titlu de reparatie pentru autoturismul cu nr._ suma de 7886,98 lei.

Reclamantul apreciaza ca in cauza sunt indeplinite conditiile raspunderii civile delictuale pentru fapta animalului,motiv pentru care solicita obligarea proprietarului acestuia,respectiv D. C.,la repararea prejudiciului,in temeiul art. 1375 si art. 1377 din Noul Cod Civil.

In subsidiar,reclamantul solicita obligarea in solidar a ambilor parati la plata despagubirilor,in baza art. 1382 si urm. din Noul Cod Civil.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1375,1377,1381 si urm din Noul Cod Civil.

În dovedire s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri interogatoriul paratilor si proba testimoniala cu doi martori.

Acțiunea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 585 lei și s-a aplicat timbru judiciar în cuantum de 5 lei.

La dosar au fost depuse in copie următoarele înscrisuri:proces verbal . nr._/08.09.2012,factura si chitanta fiscala,deviz reparatii,planse foto.De asemenea la solicitarea instantei,au fost inaintate de IPJ G. declaratiile luate la fata locului si plansele foto efectuate.

Paratii,legal citati,nu au formulat intampinare,insa s-au prezentat in fata instantei si au solicitat proba cu doi martori adusi.

În baza art. 167 din C.proc.civ., instanța a încuviințat pentru reclamant proba cu isncrisuri,interogatoriul paratilor si proba testiomoniala cu doi martori fiind audiati B. G. si M. V.,iar pentru parati proba cu martorul G. I..Declaratiile martorilor au fost consemnate si atasate la dosar.La termenul din data de 19.12.2012,a fost adminitrat interogatoriul paratilor,intrebarile si raspunsurile fiind atasate la dosarul cauzei.

Analizand actele si lucrarile dosarului instanta retine urmatoarele:

La data de 24.08.2012,paratul P. D. a condus atelajul hipo tras de un cal, apartinand paratului D. C.,iar . a putut sa-l controleze,a intrat pe sensul opus unde a acrosat ,producand avarii autoturismului WW Golf cu nr. de inmatriculare_ ce apartinea reclamantului M. N. si se afla parcat in fata curtii acestuia din ..Aceasta situatie rezulta din procesul verbal . nr._/08.09.2012,declaratiile martorilor,interogatoriile paratilor si plansele foto depuse de IPJ G. la dosar.

Din devizul de reparatii nr. 1250/30.08.2012(fila 8-9),factura fiscala . ALL nr._/14.09.2012 si chitanta nr. WWV CHI_/14.09.2012(fila 7),rezulta ca reclamantul M. N. a achitat catre . SRL ,suma de 7886,98 lei cu titlu de reparatii pentru autovehiculul cu nr._ .

Instanta constata ca partile avariate mentionate in devizul de reparatii corespund cu cele din plansele foto depuse de reclamant la dosar si cu cele din plansele foto efectuate la fata locului de agentii IPJ G..

Instanta va inlatura declaratia martorului G. I.,intrucat din plansele foto depuse de IPJ G. la dosarul cauzei reiese ca autoturismul nu avea oglinda stanga fata rupta cum a sustinut martorul.

În drept, instanța reține că în cauză este vorba despre o răspundere civilă delictuală a ambilor parati-D. C. si P. D.,pentru fapta proprie si nu o raspundere pentru fapta animalului in sarcina paratului D. C.,ambii parati avand o parte de culpa la producerea prejudiciului.

Instanta apreciaza ca paratul D. C. este raspunzator pentru fapta proprie,pentru ca a incredintat caruta si calul paratului P. D.,stiind ca animalul se sperie si devine greu de stapanit,iar paratul P. D. este raspunzator pentru fapta proprie deoarece a acceptat sa mearga cu caruta trasa de acest cal si sa goneasca cu caruta prin . prevada un eventual accident producator de prejudicii.

Astfel,se va analiza îndeplinirea condițiilor art. 1357 din N C. Civ. (cel care care cauzeaza altuia un prejudiciu printr-o fapta ilicita savarsita cu vinovatie este obligat sa il repare):

  1. Existența unui prejudiciu
  2. Existența unei fapte ilicite
  3. Existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu
  4. Existența vinovăției (vinei) celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.

În ceea ce privește existența prejudiciului, instanța reține faptul că acesta există, a fost cauzat de pârâti și că este dovedit.

În ceea ce privește cuantumul prejudiciului cauzat reclamantei, instanța reține că întinderea acestuia rezultă din înscrisurile depuse la dosar și că este în cuantum de 7886,98 lei,reprezentand reparatia autoturismului cu nr. de inmatricuare_ .

Astfel, prejudiciul îndeplinește toate condițiile cerute pentru a se obține repararea lui: este cert Si nu a fost încă reparat.

În ceea ce privește existența faptei ilicite a pârâtilor, aceasta este dovedită, astfel cum rezultă din situația de fapt reținută anterior. În ceea ce privește raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, acesta există în cauză,declaratiile martorilor si de asemenea paratii in raspunsurile date la interogatoriu confirma faptul ca autoturismul reclamantului a suferit avarii in urma acrosarii.

În ceea ce privește vinovăția celui care a cauzat prejudiciul, instanța reține că pentru ca răspunderea civilă a celui care a cauzat prejudiciul să fie angajată, nu este îndeajuns să existe o faptă ilicită aflată în raport de cauzalitate cu prejudiciul produs, ci este necesar ca această faptă să fie imputabilă autorului ei, adică autorul să fi avut o vină atunci când a săvârșit-o, să fi acționat deci cu vinovăție.

Instanța reține în cauză existența vinovăției pârâtilor în comiterea faptei ilicite. Fiind îndeplinite în cauză toate condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, așa cum sunt prevăzute de art. 1357 din Noul cod civil si avand in vedere raporturile de solidaritate dintre cei care raspund impreuna pentru o fapta prejudiciabila(art. 1382 Noul cod civil),instanta ii va obliga in solidar pe paratii D. C. si P. D. la repararea prejudiciului cauzat reclamantului M. N.,respectiv la plata sumei de 7886,98 lei.

In baza art. 274 C proc civ,avand in vedere ca paratii au cazut in pretentii,instanta va dispune obligarea acestora la plata cheltuiuelilor de judecata efectuate de reclamant in prezentul dosar in cuantum de 590 lei,reprezentand taxa judiciara de timbru si timbru judiciar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea formulată de reclamantul M. N. cu domiciliul în ., în contradictoriu cu pârâții D. C. și P. D., ambii domiciliați în com. Hotarele, ..

Obligă pârâții în solidar să achite reclamantului suma de 7886,98 lei reprezentând contravaloarea prejudiciului produs.

Obligă pârâții în solidar la plata cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant în prezentul dosar în cuantum de 590 lei, reprezentând taxa de timbru și timbru judiciar.

Cu recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 20.03.2013.

Președinte, Grefier,

D. M. M. N.

Tehnored. Jud. D.M./ Nr. ex.4 / 31.05.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2938/2013. Judecătoria GIURGIU