Plângere contravenţională. Sentința nr. 7923/2013. Judecătoria GIURGIU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7923/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 20-11-2013 în dosarul nr. 1861/236/2013
Operator de date cu caracter personal nr. 8756
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA G.
GENERALE
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 7923/2013
Ședința publică de la 20 noiembrie 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. S.
Grefier L. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind petenta N. M. în contradictoriu cu intimata C. NAȚONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA CESTRIN, având ca obiect plângere contravențională – proces verbal . nr._/12.05.2011.
Mersul dezbaterilor și susținerile pe fond ale părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 13.11.2013, care face corp comun cu prezenta hotărâre, și când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, când, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea depusă pe rolul acestei instanțe, la data de 05 februarie 2012, înregistrată sub numărul_, petenta N. M. a solicitat în contradictoriu cu intimata C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA (C.N.A.D.N.R.) S.A. – CESTRIN anularea procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/12.05.2011 și, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a vertismentului.
În motivarea plângerii, petenta a arătat că la data de 12 mai 2011 i-a fost încheiat procesul-verbal contestat, pe motivul că autoturismul aparținând petentei, având numărul de înmatriculare_ ar fi circulat fără a deține rovinietă pe raza localității Călugăreni; despre existența acestui proces-verbal petenta susține că ar fi aflat de la Direcția Taxe și Impozite Locale G..
Petenta a mai arătat că procesul-verbal în cauză este lovit de nulitate, deoarece nu este semnat de agentul constatator, iar aparatele utilizate de CNADNR „nu au omologare și nici metodologie, ceea ce potrivit legislației românești nu pot funcționa legal pe teritoriul României”; în plus, obligarea la plata tarifului de despăgubire este nelegală, fiind abrogată această normă. De asemenea, petenta a precizat că nu a avut dreptul de a face obiecțiuni la procesul-verbal.Petenta a solicitat instanței să ia în considerare că amenda, fiind excesivă, nu este proporțională cu gradul de pericol social al faptei și pe de altă parte „lipsa pericolului social al faptei deoarece nu au fost comise evenimente rutiere, am un comportament bun în familie și societate și venituri extrem de mici...”.
În drept, petenta și-a întemeiat plângerea contravențională pe prevederile Ordonanței Guvernului nr.2/2001, cu modificările și completările ulterioare și ale Ordonanței Guvernului nr.15/2002, cu modificările și completările ulterioare.
În dovedirea cererii sale, petenta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a depus, în copie, următoarele: procesul verbal contestat și dovada de comunicare a acestuia (f.6).
Plângerea contravențională nu presupunea la momentul formulării sale achitarea vreunei taxe de timbru.
Intimata, legal citată, nu a formulat întâmpinare, însă, prin adresa nr._/EX/21.03.2013 (f.13), a depus, în copie, următoarele înscrisuri: certificat calificat și autorizație de control (f.14); planșă fotografică (f.15).
La termenul de judecată din data de 22 mai 2013, a fost încuviințată proba cu martorul asistent C. M..
La termenul de judecată din data de 11 septembrie 2013, instanța a constatat că plângerea contravențională a fost depusă în termen legal, motiv pentru care a renunțat la proba cu martorul asistent.
Analizând materialul probator din prezenta cauză, instanța constată următoarele:
I.Situația de fapt
La data de 24 noiembrie 2010, ora 11.55, autoturismul cu numărul de înmatriculare_ aparținând petentei N. M. a circulat fără a deține rovinietă valabilă pe DN5 km28+120m, Călugăreni, jud.G..
Pentru aceste motive, la data de 12 mai 2011, a fost încheiat procesul-verbal . nr._, prin care petentei i-a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în valoare de 250 lei. Tot prin același proces verbal, petenta a fost obligată să achite suma de 114,13 lei, contravaloarea tarifului de despăgubire, în valoare de 28 Euro.
Procesul-verbal a fost comunicat petentei, prin afișare la domiciliul acesteia, la data de 19.05.2011.
II.În drept
Cu titlu preliminar, sub aspectul normelor de procedură aplicabile în prezenta speță, având în vedere faptul că pe parcursul judecării prezentei cauze a intrat în vigoare Noul Cod de Procedură Civilă (15 februarie 2013), iar cererea de chemare în judecată a fost depusă la instanța de judecată la data de 05 februarie 2012 instanța va face aplicarea legii în timp. În acest sens, vor fi avute în vedere dispozițiile art.25 alin.(1) din Noul Cod de procedură Civilă, potrivit cărora „Procesele în curs de judecată și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi.”. Așadar, instanța apreciază că în prezenta speță, sunt aplicabile prevederile Codului de Procedură Civilă de la 1865.
Potrivit art.1 alin.(2) din Ordonanța Guvernului nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România (în varianta legislativă de la data săvârșirii presupusei fapte), cu modificările și completările ulterioare, „Începând cu data de 1 iulie 2002 se introduce tariful de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, denumit în continuare tarif de utilizare, aplicat tuturor utilizatorilor români și străini pentru toate vehiculele înmatriculate care sunt folosite pe rețeaua de drumuri naționale din România și structurat în funcție de perioada de parcurs și de staționare, de încadrarea în clasa de emisii poluante (EURO), de masa totală maximă autorizată (MTMA) și de numărul de axe, după caz.”
Potrivit art.1 alin.(1) lit. lit.b) din ordonanța susmenționată, utilizatorii români sunt „persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România,…”, iar potrivit lit.j), rovinietareprezintă „documentul sau înregistrarea în format electronic care atestă achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România. Modelul, forma, conținutul, modul, condițiile și mijloacele de eliberare ale rovinietei se stabilesc prin normele metodologice aprobate prin ordin al ministrului transporturilor și infrastructurii;”
Potrivit art.8 alin.(1) din actul normativ susmenționat „Fapta de a circula fără a deține rovinieta valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă.”, iar potrivit alin.(3) „Contravenientul are obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională, cu titlu de tarif de despăgubire, în funcție de tipul vehiculului folosit fără a deține rovinieta valabilă, sumele stabilite potrivit anexei nr. 4.”.
Art.5 din Legea nr.455/2001 privind semnătura electronică „Înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv și generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată.”
Art.7 din legea susmenționată „În cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.”
Potrivit art.4 pct.2 din același act normativ înscrisul în formă electronică reprezintă „o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar;”, iar potrivit pct.3. semnătură electronică reprezintă „date în formă electronică, care sunt atașate sau logic asociate cu alte date în formă electronică și care servesc ca metodă de identificare;”.
Art.109 alin.(2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice „Constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției.”, iar potrivit alin.(3) „În cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal se poate încheia și în lipsa contravenientului, după stabilirea identității conducătorului de vehicul, menționându-se aceasta în procesul-verbal, fără a fi necesară confirmarea faptelor de către martori.”
Art.17 din același act normativ prevede: „Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.”
În temeiul art.14 alin.(1) din ordonanța susmenționată „Executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contraveninetului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.”, iar potrivit alin.(2) al aceluiași articol „Prescripția executării sancțiunilor contravenționale poate fi constatată chiar și de instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale.”
Art.21.alin.(3) din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 prevede: „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.”.
Potrivit art.34 din același act normativ: „Instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.”.
III.Opinia instanței
1.Cu privire la legalitatea procesului-verbal
a)Instanța notează că petenta a invocat nulitatea procesului-verbal pentru lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
Ca un aspect preliminar, instanța arată că semnătura, indiferent de forma de exprimare a sa-olograf sau electronic-, reprezintă o modalitate convențională prin care o persoană confirmă exactitatea celor relatate, își asumă anumite responsabilități sau își exprimă consimțământul de a face ceva.
Forma electronică reprezintă de asemenea, o modalitate convențională de exprimare a unei informații, iar tipărirea acesteia pe hârtie nu poate altera prin însăși această operațiune valabilitatea celor consemnate în format electronic.
Instanța precizează că semnătura electronică alături de înscrisul electronic constituie o marcă a evoluției societății sub aspectul tehnologiei și științei. Pentru a da efect juridic acestui tip de evoluție, legiuitorul român a reglementat posibilitatea utilizării înscrisurilor electronice și a semnăturilor electronice, creând o procedură, a cărei respectare este suficientă pentru atestarea valabilității înscrisurilor sau/și semnăturilor generate în formă electronică.
Instanța aduce în atenție, în primul rând, faptul că art.17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 nu impune ca semnătura agentului constatator să fie în formă olografă.
În ceea ce privește eventualul argument legat de faptul că semnătura electronică este valabilă doar cât timp documentul circulă în format electronic, iar odată imprimat pe hârtie trebuie să poarte o semnătură olografă pentru a fi valabil, instanța constată că această distincție nu este reglementată expres în vreun act normativ. Mai mult, instanța observă că nu există prevederi care să stipuleze că semnătura electronică își pierde valabilitatea dacă înscrisul electronic este imprimat pe hârtie.
În altă ordine de idei, din definițiile furnizate de Legea nr.455/2001 (suscitate), reiese că atât înscrisul electronic, cât și semnătura electronică reprezintă date în formă electronică, iar înscrisul în formă electronică este o colecție de date destinat a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar. După cum se poate observa, legea oferă o definiție legată de modul de citire a acestui tip de înscrisuri, nelegând valabilitatea acestora strict de programul informatic. Altfel spus, valabilitatea colecției de date destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic nu este afectată prin tipărirea acesteia.
În concluzie, legea nu a făcut vreo distincție între forma materială sau electronică a înscrisurilor cât privește valabilitatea înscrisului sau a semnăturii electronice.
Cu toate acestea, potrivit unui demers logic se acceptă valabilitatea înscrisului în format electronic care a fost imprimat pe o hârtie, cu condiția să poarte o semnătură olografă. Astfel, chiar dacă un înscris electronic este acceptat ca fiind valabil odată imprimat pe hârtie, totuși semnătura electronică, similară din punct de vedere informatic cu înscrisul electronic, reprezentând tot date în formă electronică, nu este valabilă decât în format electronic, întrucât hârtia care poartă semnătura electronică trebuie să aibă totodată și o semnătură olografă. Cu alte cuvinte, pentru a fi valabil înscrisul electronic care a căpătat o formă materială, fiind imprimat pe hârtie, trebuie să poarte două semnături: una electronică și alta olografă.
De asemenea, din motivarea plângerii contravenționale se desprinde ideea că petenta acceptă valabilitatea înscrisului electronic la care este atașată o semnătură electronică, doar în condițiile în care aceasta circulă exclusiv în format electronic; cu alte cuvinte, dacă procesul-verbal contestat i-ar fi fost comunicat în format electronic, atunci acesta împreună cu semnătura electronică ar fi fost valabile, deoarece „documentele pe hârtie trebuie să aibă semnătură olografă”.
În cazul unei semnături electronice, legea prevede convențional, utilizarea unui procedeu fiabil de identificare ce garantează legătura actului la care se atașează; prin mijloacele create de lege privind certificarea calificată a semnăturii electronice se atestă că identitatea semnatarului este certă, iar integritatea actului este garantată.
Astfel, instanța arată că din punct de vedere al valabilității semnăturii electronice și a înscrisului pe care aceasta o însoțește este suficient să existe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la data creării semnăturii electronice, care conține un cod de identificare a semnatarului, cu ajutorul căruia se garantează autenticitatea și integritatea datelor și informațiilor conținute în înscrisul generat electronic.
În prezenta cauză, instanța constată că înscrisul, respectiv procesul-verbal contestat, a fost generat și semnat electronic de către agentul constatator V. R., al cărui atestat de agent constatator este anexat, în copie la dosar (f.14). De asemenea, acest agent constatator deține un certificat calificat, provenind de la un furnizor acreditat, care îi conferă drept de semnătură electronică, codul de identificare care apare pe procesul-verbal contestat, fiind identic cu cel inscripționat în certificatul calificat.
În ceea ce privește forța probantă a înscrisului electronic, instanța arată că art.5 din Legea nr.455/2002, trebuie interpretat în concordanță cu prevederile referitoare la înscrisul electronic din Noul Cod de Procedură Civilă, observând că legiuitorul nu a asimilat în mod definitiv înscrisul electronic cu înscrisul sub semnătură privată; art.260 din Noul Cod de procedură Civilă prevede „Înscrisul pe suport informatic este admis în aceleași condiții ca înscrisul pe suport de hârtie, dacă îndeplinește condițiile prevăzute de lege”, iar potrivit art.262 alin.(3) din aceeași codificare „Când semnătura este electronică, aceasta nu este valabilă, decât dacă este reprodusă în condițiile prevăzute de lege.”. Instanța consideră relevante referirile făcute la prevederile Noului Cod de procedură civilă, ale cărui dispoziții, așa cum s-a precizat mai sus, nu se aplică în cauza dedusă judecății, acestea fiind folosite ca un argument suplimentar, pentru a sublinia tendința dreptului de a se adapta evoluției societății din punct de vedere tehnologic și științific, chiar dacă de cele mai multe ori consacrarea legislativă vine la ceva timp de la apariția și utilizarea pe scară tot mai largă a unor mijloace tehnice. Trebuie acceptat faptul că o altă interpretare, mai rigidă a normelor juridice, condiționând valabilitatea unui înscris generat și semnat electronic, care a fost, din anumite motive tipărit pe un suport de hârtie, de o semnătură olografă, nu conferă un sens evolutiv societății și tiparului juridic, care este menit să o însoțească.
În concluzie, instanța consideră că forța probantă a înscrisurilor și a semnăturii electronice este diferită, judecătorul fiind cel căruia îi revine sarcina de a aprecia valoarea probatorie a înscrisului generat și semnat electronic, având în vedere dispozițiile legale în materie coroborate cu principiile generale de drept, fără a încălca prin interpretarea oferită, normele juridice de ordine publică. Instanța constată că în acest sens s-a pronunțat și doctrina de specialitate[1] care, fără a constitui izvor de drept, reprezintă un ghid util de interpretare a normelor juridice actuale într-o materie foarte tehnică și relativ nouă, din perspectiva dreptului.
De asemenea, instanța arată că și autori occidentali, citați de literatura de specialitate românească[2] susțin faptul că acestor mijloace tehnice pot avea valoare, sub aspect probator, putând fi încadrate în categoria prezumțiilor.
Întrucât în prezenta cauză intimata a făcut dovada existenței unui certificat calificat valabil, aplicând prezumția instituită de art.9 alin.(2) din Legea nr.455/2001, instanța va considera că înscrisul generat electronic, care are atașată o semntărură electronică extinsă, bazată pe un certificat eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat este pe deplin valabil chiar dacă a fost prezentat într-o formă materială, fiind tipărit, și nu a fost semnat și olograf de același agent constatator.
Pe cale de consecință, instanța apreciază că în prezenta cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.17 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001, procesul verbal contestat purtând numele și prenumele agentului constatator, precum și semnătura acestuia, astfel că este valabil, nefiind lovit de nulitate, astfel cum arată petenta în cererea de chemare în judecată.
b) Instanța observă că petenta a criticat respectivul proces-verbal în ceea ce privește imposibilitatea formulării de obiecțiuni în cuprinsul actului contestat
Cu privire la aceste aspecte, instanța precizează că, situația obiecțiunilor formulate de contravenient nu atrage, de plano, nulitatea procesului-verbal, ci aceasta se va aprecia, în funcție de criteriul producerii unei vătămări contravenientului, care nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal respectiv. Astfel, instanța arată că în situația concretă, față de specificul constatării faptei, prin mijloace tehnice omologate, procesul-verbal nefiind încheiat pe loc și, pe de altă parte, fiind generat în sistem electronic, nu era posibilă în mod obiectiv formularea de obiecțiuni de către reprezentantul petentei. Pe de altă parte, instanța consideră că petenta nu a fost vătămată în drepturile sale, deoarece a putut formula, în termen legal plângere contravențională la instanța de judecată, având ocazia să precizeze argumentele în favoarea sa în fața unui judecător, fapt de natură să acopere imposibilitatea formulării de obiecțiuni în fața agentului constatator.
Totodată, verificând în temeiul art.34 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001, legalitatea procesului-verbal contestat în prezenta cauză, sub aspectul mențiunilor obligatorii prevăzute de art.17 din același act normativ, instanța constată că acesta a fost legal încheiat, neexistând motive care să impună anularea din oficiu a acestuia.
c)Referitor la tariful de despăgubire, instanța arată că prin Legea nr.144/2012 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr.15/2002, au fost abrogate dispozițiile privind perceperea tarifului de despăgubire, deoarece prin această lege tariful de utilizare a fost asimilat ca natură juridică, cu tariful de despăgubire. Astfel, deși fapta s-a petrecut la o dată la care erau în vigoare prevederile privind plata tarifului de despăgubire și, de asemenea, procesul verbal contestat a fost întocmit înainte de . Legii nr.144/2012, instanța va da efect principiului general al aplicării legii contravenționale mai favorabile, prevăzută de art.12 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001, potrivit căruia legea mai favorabilă se aplică retroactiv, dacă aceasta a intervenit între momentul comiterii contravenției și momentul executării integrale a sancțiunii.
Pe cale de consecință, instanța urmează să anuleze procesul-verbal . nr._/12.05.2011, în ceea ce privește dispozițiile acestuia privind perceperea tarifului de despăgubire în valoare de 28 Euro.
2.Cu privire la temeinicia procesului-verbal, instanța notează că petenta nu a contestat aceste aspecte, dovedind o altă situație de fapt decât cea reținută în procesul-verbal contestat, respectiv că ar fi posedat rovinietă la data de 24 noiembrie 2010. Instanța mai arată că la dosar a fost depusă planșa foto (f.15), care prezintă autoturismul aparținând petentei și consemnează că acesta s-a fi aflat la data de 24 noiembrie 2010, ora 11.55, pe DN5, km28+120m, Călugăreni, jud.G., aspecte care, de asemenea, nu au fost contestate în prezenta cauză.
3.Referitor la individualizarea sancțiunii aplicate, instanța constată că sancțiunea amenzii contravenționale a fost aplicată în mod corect, Ordonanța Guvernului nr.15/2002 prestabilind, în anexa nr.2, cuantumul amenzii contravenționale aplicabile utilizatorilor care nu dețin roviniete valabile. Astfel, instanța precizează că, în prezenta cauză nu se impune reindividualizarea sancțiunii amenzii contravenționale, întrucât a fost aplicată în cuantumul prevăzut de lege, proporțional cu gradul de pericol social al faptei, care constă în prejudiciul adus statului român prin utilizarea, pe o anumită perioadă de timp a rețelei de drumuri naționale, concesionată Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, fără a achita tariful instituit de lege cu acest scop.
În acest sens, instanța arată că argumentele utilizate de petentă legate de sancțiunea prea mare a amenzii față de situația sa particulară, având venituri extrem de mici (petenta fiind casnică și soțul pensionar), nu justifică nerespectarea dispozițiilor legale care impun achiziționarea unei roviniete la deplasarea pe drumurile administrate de CNADNR, costurile acesteia fiind diferențiate. Referitor la susținerea lipsei pericolului social în lipsa unui eveniment rutier, instanța menționează că pericolul social al acestei contravenții nu este legat de producerea de accidente, ci este un pericol social abstract care se referă la întreținerea rețelei drumurilor din România, astfel cum s-a precizat mai sus.
4. În cauza dedusă judecății, instanța, luând în considerare Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiției nr.10/2013, menționată în practicaua acestei hotărâri (pg.1), a constatat că procedura de comunicare a procesului verbal este viciată, întrucât a făcută exclusiv prin afișare, cu atât mai mult cu cât nu este precizată data la care a fost îndeplinită respectiva procedură, astfel că plângerea este considerată a fi fost depusă în termenul legal.
Pe cale de consecință, instanța va ajunge la concluzia că au trecut mai mult de 30 de zile de la momentul întocmirii procesului verbal (12 mai 2011), așa încât sunt aplicabile prevederile art.14 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001.
În acest sens, instanța va avea în vedere prevederile susmenționate potrivit cărora necomunicarea procesului-verbal de constatare a contravenției în termen de o lună de la data aplicării, atrage prescrierea executării sancțiunii contravenționale, pe care le va analiza, în temeiul alin.(2) al aceluiași articol. Cu privire la acest text de lege, instanța precizează că de la data cererii de chemare în judecată (05 februarie 2013) și până la momentul judecării excepției, a intervenit modificarea prevederilor din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privitoare la prescripția executării sancțiunilor contravenționale, prin introducerea alin.(2) al art.14, potrivit căruia prescripția executării poate fi constatată chiar și de instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale.
Sub aspectul regulilor privind aplicarea legii în timp, instanța notează că se poate raporta și la textul de lege în forma sa actuală, întrucât acesta este menit să rezolve o controversă existentă în practica instanțelor, referitoare la competența de soluționare a plângerilor contravenționale, de către instanțele de fond învestite cu analiza legalității și temeiniciei procesului-verbal de constatare a contravenției sau exclusiv pe calea contestației la executare.
Astfel, analizând textul art.14 în forma sa actuală, instanța notează că utilizarea adverbului „chiar și” subliniază faptul că prescripția executării sancțiunii nu constituie motiv de nulitate a procesului-verbal, accentuând disocierea între planul legalității și temeiniciei procesului-verbal și planul executării sancțiunii aplicate prin acesta. De asemenea, se remarcă faptul că din modul de formulare a textului se desprinde ideea că prescripția executării sancțiunii contravenționale este o instituție ce ține de etapa executării silite, care, prin dorința legiuitorului actual, poate fi analizată și de instanța învestită să analizeze fondul dreptului, respectiv legalitatea și temeinicia procesului-verbal.
În materie contravențională instituția prescripției executării sancțiunii are în vedere faptul că, în lipsa îndeplinirii formalității de aducere la cunoștința contravenientului a procesului verbal, în termen de 30 de zile, procesul-verbal, chiar dacă este temeinic și legal încheiat, nu mai poate fi adus la executare pe cale silită, obligația de executare a sancțiunii contravenționale transformându-se într-o obligație naturală.
Așadar, instanța constată că prescripția executării sancțiunii contravenționale se referă doar la imposibilitatea executării sancțiunilor aplicate, apelând la concursul organelor statului, fără a avea legătură cu valabilitatea actului juridic, care se analizează pe tărâmul nulității. Astfel intervenirea prescripției executării sancțiunii contravenționale nu poate avea ca efect anularea procesului-verbal.
Instanța învestită cu judecarea plângerii contravenționale va analiza, potrivit art.34 din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 (suscitat), valabilitatea procesului-verbal sub aspectul legalității și temeiniciei acestuia, chiar în condițiile în care a ajuns la concluzia că procesul verbal de constatare a contravenției este prescris sub aspectul executării sale, deoarece așa cum s-a arătat mai sus, dacă procesul-verbal în discuție este valabil, substanța actului nefiind afectată de vreun motiv de nulitate, și este temeinic, obligația de executare a sancțiunii suferă o transformare într-o obligație naturală, pentru a cărei executare nu se mai poate apela la concursul organelor statului.
O ultimă precizare este legată de caracterul imperativ al normelor juridice care reglementează prescripția executării sancțiunilor în materia contravențiilor. Prescripția produce efecte de drept (ope legis) și poate invocată de petent pe cale de excepție sau chiar pe cale de acțiune, dar poate fi constatată și de instanță din oficiu, deoarece vizează norme de ordine publică (absolută).
Față de cele prezentate, instanța va constata că aplicarea sancțiunii contravenționale e prescrisă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte plângerea contravențională formulată de petenta N. M., cu domiciliul în mun.G., ., jud.G., în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. S.A. – CESTRIN, cu sediul în mun. București, ..401A, sector 6, CUI_, înmatriculat la Registrul Comerțului sub nr.J40/552/15.01.2004.
Menține dispozițiile procesului-verbal . nr._/12.05.2011.
Anulează procesul-verbal . nr._/12.05.2011 în ceea ce privește obligarea petentei la plata contravalorii tarifului de despăgubire, în valoare de 28 Euro.
Constată prescrisă executarea sancțiunii amenzii contravenționale aplicate prin procesul-verbal . nr._/12.05.2011.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 20.11.2013.
Președinte,Grefier,
S. AnaComan L.
Tehnored. Jud. SA/4 ex.
| ← Evacuare. Sentința nr. 4837/2013. Judecătoria GIURGIU | Plângere contravenţională. Sentința nr. 537/2013.... → |
|---|
