Pretenţii. Sentința nr. 6766/2013. Judecătoria GIURGIU

Sentința nr. 6766/2013 pronunțată de Judecătoria GIURGIU la data de 27-09-2013 în dosarul nr. 8415/236/2011

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal nr. 8756

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA G.

JUDECATORIA G. - CAUZE GENERALE

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6766/2013

Ședința publică de la 27 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: N. N. R.

GREFIER: M. N.

Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe reclamant AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ CENTRUL JUDEȚEAN G. (APIA) și pe pârât S. F., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pârâta personal, reclamanta fiind lipsă.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Potrivit art. 242 alin. 2 Cod proc. civ., reclamanta a solicitat judecarea în lipsă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că pentru acest termen de judecată procedura de citare cu părțile este legal îndeplinită, după care:

Nemaifiind cereri de exprimat, probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra excepției prescrierii dreptului la acțiune invocată de către pârât prin întâmpinare, cât și în dezbateri pe fondul cauzei.

Cu privire la excepția prescrierii dreptului la acțiune, pârâtul solicită instanței admiterea acesteia, iar în ceea ce privește fondul cauzei, solicită respingerea acțiunii promovată de către reclamantă pentru motivele arătate prin întâmpinare. Depune la dosar note scrise.

Analizând actele și lucrările, instanța constată cauza în stare de judecată și, în temeiul art. 150 Cod proc. civ., reține cauza în pronunțare.

INSTANȚA

Asupra cauzei civile de față:

Pe data de 16.06.2011, pe rolul acestei instanțe sub nr._ a fost înregistrată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE ÎN AGRICULTURĂ ( APIA) CENTRUL JUDEȚEAN G. în contradictoriu cu pârâta S. F., prin care solicita să se dispună obligarea pârâtului la restituirea sumei de 925 lei cu titlu 925 Iei, cu titlu de plată nedatorată; obligarea pârâtului la plata dobânzilor și a penalităților de întârziere aplicabile, de la atât confirmării de primire a punerii în întârziere (31.03.2011) până la data plății efective a debitului, cu cheltuieli de judecată.

În fapt, petenta a arătat că prin cererea nr. 1540/04.10.2007, pârâtul S. F. a solicitat sprijin financiar prin bonuri valorice pentru înființarea de culturi de toamnă (grâu) in anul 2007, în baza Ordinului M.A.D.R nr.687/2007 pentru modificarea Anexei F la Ordinul M.A.P.D.R. nr.850/2006 pentru aprobarea normelor metodologice privind modul de cordare a sprijinului financiar pentru activitățile din sectorul vegetal, zootehnic, al îmbunătățirilor funciare și al organizării și sistematizării teritoriului, precum și condițiile de eligibilitate.

Pârâtul a solicitat sprijin agricol de la bugetul de stat pentru o suprafață totală de 1,85 ha cultura de grâu și a primit bonuri valorice în sumă de 925 lei. obligându-se prin cererea de sprijin, ca în cazul în care nu realizează suprafețele pe culturile specificate, să restituie urnele reprezentând sprijin financiar nejustificat.

De asemenea, solicitantul sprijinului financiar se obliga prin semnarea cererii de solicitare a sprijinului, să facă dovada utilizării de semințe certificate și de calitate a asigurării culturilor înființate în toamna anului 2007, în caz contrar fiind obligat să restituie în totalitate sumele reprezentând sprijin financiar acordat sub formă de bonuri calorice.

În aceste condiții, la data verificării culturii pentru care s-a formulat cererea de sprijin, conform art.15 din Ordinul nr.687/2007, s-a încheiat și procesul verbal de recepție și restituire nr.1540/18.06.2008. prin care s-a constatat că pârâtul nu a prezentat dovada asigurării pentru suprafața de 1,85 ha și deasemenea prezentat dovada folosirii de sămânță certificată calitativ pentru această cultură, având de restituit - ca și sumă necuvenită, suma de 925 lei, conform procesului verbal de recepție și restituire și, în conformitate cu prevederile art. 5, alin.4 din Normele Metodologice privind subvenționarea motorinei și/sau biodiselului pentru lucrările din agricultură, precum și a altor resurse materiale necesare culturilor agricole din Ordinul 687/2007 privind modificarea anexei F la Ordinul M.A.P.D.R nr.850/2006 (acte normative la care am făcut referire și mai sus).

A mai arătat reclamanta că deși a depus nenumărate diligențe pentru recuperarea creanței sale, înștiințare de restituire a debitului, notificare de punere în întârziere), în valoare de 925 lei, pârâtul nu a înțeles să restituie de bunăvoie această sumă stabilită prin procesul verbal de recepție și restituire.

Pârâtul a fost pus în întârziere, potrivit art.1079 și art.1081 din Codul Civil, prin notificarea transmisă de A.P.I.A. Centrul Județean G. de care acesta a luat la cunoștință la data de 31.03.2011, conform confirmării de primire.

De asemenea reclamanta apreciază creanța sa ca fiind certă, lichidă și exigibilă motiv pentru care solicită obligarea pârâtului S. F. la plata sumei de 925 Iei, cu titlu de subvenție încasată necuvenit, a dobânzilor și a penalităților de întârziere aplicabile, de la data confirmării de primire a punerii în întârziere (31.03.2011) până la data plății efective a debitului și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată pe care le vom face cu acest proces.

În drept, dispozițiile art.1092, art.1105 cod civil raportat la prevederile Ordinului M.A.D.R. nr.687/2007, OUG nr.123/2006, Codul de procedură fiscală,

In dovedirea acțiunii reclamanta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

La dosarul cauzei au fost depuse următoarele înscrisuri în copie: Notificare de plată și punere în întârziere, proces verbal de recepție și restituire, cerere, CI S. F., Certificat de moștenitor nr. 579/22.oct.2004, Certificat fiscal nr. 6404/2007 emis de Primăria Frătești, Declarație.

Pentru termenul de judecată din data de 3.02.2012 pârâtul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată și totodată ca prescrisă.

În motivarea întâmpinării a arătat că nu a fost înștiințat niciodată de întocmirea procesului verbal de recepție, încheiat la 18.06.2008 . așa cum pretinde reclamanta,deși avea obligația să îl înștiințeze pentru a prezenta cultura, asigurarea și dovada folosirii de sămânță certificată.

Este evident faptul că acel proces verbal s-a încheiat în birou și nu pe teren deoarece nu se face nicio mențiune cu privire la amplasamentul terenului și constatările efective .

Dovada clară a aspectului formal al actelor întocmite este aceea că a avut asigurare pentru terenul în litigiu și a procurat sămânță certificată calitativ.

In mod normal, după o vreme atât de îndelungată, nu mai deține polița de asigurare dar, la primirea acțiunii, s-a adresat la OMNIASIG, societate cu care a încheiat asigurarea și care i-a eliberat o adeverință din care rezultă faptul că a încheiat la 26.11.2007 polița de asigurare . nr._ pentru cultura de grâu în suprafață de 1,87 hectare ( aceasta era suprafața pe care reclamanta „a rotunjit-o" la 1,85 ha ).

De asemenea, a mai arătat reclamantul că deține buletinul de analiză nr.3271 din 05.11.2007, emis de Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Semințelor G. care atestă calitatea grâului sămânță folosit pentru înființarea culturii .

In aceste condiții, apreciază pârâtul că se face dovada deplină a îndeplinirii cerințelor pentru a beneficia de sprijin în baza normelor legale, motiv pentru care acțiunea reclamantei se dovedește a fi neîntemeiată, mai mult, acțiunea este prescrisă, fiind încălcat termenul general de prescripție de 3 ani . Termenul de prescripție curge de la data la care reclamanta a făcut plată . Se impune ca reclamanta să facă dovada plății, de la data acesteia urmând a se calcula termenul de prescripție.

Prin Încheierea pronunțată la data de 4.05.2012 instanța, în baza art. 1551 C pr civ a dispus suspendarea cauzei din vina reclamantei, pentru neîndeplinirea obligațiilor fixate de instanță de a depune la dosar înscrisuri prin care să facă dovada convocării pârâtului la întocmirea procesului verbal de recepție din 18.06.2008 cât și dovada plății efective a sumelor arătate prin acțiunea introductivă.

La data de 9.05.2013 reclamanta a depus la dosar cerere de repunere pe rol a cauzei, fixându-se termen la data de 7.06.2013 cu citare părți.

În motivarea cererii de repunere pe rol, reclamant a arătat că dovada prin care pârâtul a fost convocat la întocmirea procesului verbal de recepție și restituire nu există în evidențele sale, deoarece convocarea producătorilor agricoli pentru recepția culturii pentru care s-a încasat sprijin financiar constând în bonuri valorice în anul 2007, a fost realizată prin afișarea unor liste la sediile primăriilor în raza cărora exploatau teren producătorii agricoli beneficiari ai sprijinului financiar antemenționat.

În ceea ce privește dovada plății efective a sumelor arătate prin acțiunea introductivă, aceasta se poate face cu copia certificată a mătcii bonului valoric . nr._, purtând semnătura de primire a pârâtului, nefiind vorba despre o sumă de bani efectivă, ci despre aceste bonuri care poartă o valoare pecuniară, acestea putând fi valorificate în scopul achiziționării de împrumuturi pentru înființarea culturilor în toamna anului 2007, respectiv: carburant auto, îngrășăminte chimice, pesticide, sămânță certificată calitativ, etc.

Analizând întreg materialul probator administrat în cauză, instanța constată că, în ce privește excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de către pârât prin întâmpinare, aceasta este neîntemeiată, sens în care urmează să fie respinsă, întrucât acțiunea a fost introdusă pe rolul instanței la data de 14.06.2011, în termenul de prescripție de 3 ani, termen ce a început să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune, respectiv de la momentul nașterii obligației de restituire a pretinsei sume, respectiv de la data de 18.06.2008, data încheierii procesului verbal de recepție și restituire nr. 1540 .

Pe fondul cauzei, instanța constată neîntemeiată cererea formulată de reclamantă împotriva pârâtului, având în vedere că acesta a făcut dovada cu actele depuse la dosar la filele 18,19, 20, a faptului că a avut asigurare încheiată pentru terenul cultivat cu grâu în suprafață de 1, 87 ha depunând la dosar adeverința nr. 2206/1.04.2011 prin care se confirmă faptul că pârâtul a deținut polița de asigurare cu . nr._ încheiată la data de 26.11.2007 cu Omniasig Vienna Insurance Group – Sucursala G. și totodată a faptului că a folosit sămânță certificată calitativ, depunând Buletinul de analiză nr. 3271 din 5.11.2007 emis de către Inspectoratul Teritorial pentru calitatea semințelor și Materialului Săditor G..

Pentru aceste considerente, instanța apreciază neîntemeiate pretențiile reclamantei, motiv pentru care va respinge cererea formulată de reclamantă împotriva pârâtului ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Respinge excepția prescrierii dreptului la acțiune, invocată de către pârât prin întâmpinare.

Respinge cererea formulată de reclamanta AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ – CENTRUL JUDETEAN G. ( APIA) – cu sediul în G., B.dul Independenței, . – Mezanin, jud. G. împotriva pârâtului S. F. domiciliat în com Frătești, . ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 27.09.2013

PREȘEDINTE GREFIER

Red.jud.NRN

dact. IF/4ex/2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 6766/2013. Judecătoria GIURGIU