Acţiune în constatare. Hotărâre din 02-09-2013, Judecătoria GURA HUMORULUI
Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Judecătoria GURA HUMORULUI la data de 02-09-2013 în dosarul nr. 763/237/2012
Dosar nr._ perimare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA GURA HUMORULUI
JUDEȚUL SUCEAVA
SETINȚA CIVILĂ NR. 736/2013
Ședința publică de la 02 septembrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: P. C.
GREFIER: O. RARIȚA
Pe rol, judecarea cauzei civile formulată de reclamanta T. G. M., domiciliată în Gura Humorului, .. 42, jud. Suceava în contradictoriu cu pârâta T. P., domiciliată în Gura Humorului, .. 42A, jud. Suceava, având ca obiect „acțiune în constatare”.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat C. R., pentru reclamantă, lipsind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Grefierul învederează că prin încheierea de ședință din data de 11.06.2012 judecarea cauzei a fost suspendată pentru lipsa nejustificată a părților și că, potrivit referatului întocmit de grefă, la data de 11.06.2013 s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru constatarea perimării.
Instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de chemare în judecată, pe care o pune în discuția părților.
Avocat C. R., pentru reclamantă, lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției.
Instanța rămâne în pronunțare asupra excepției.
După deliberare,
JUDECĂTORIA
Asupra acțiunii civile introduse de reclamanta T. G. M. împotriva pârâtei T. P., înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 9.04.2012, având ca obiect acțiune în constatare;
Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost efectuat la data de 11.06.2012, când cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art. 242 alin.1 pct.2 C.p.civ pentru lipsa nejustificată a părților;
Văzând că în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.p.civ orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.p.civ perimarea se poate constata și din oficiu;
Constatând că de la data încheierii de suspendare prezenta cauză a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților, nemaîndeplinindu-se nici un act de procedură în vederea judecării pricinii;
Instanța, în baza art.248 și urm Cpciv, urmează a constata perimată acțiunea de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Constată perimată acțiunea civilă formulată de reclamanta T. G. M., domiciliată în Gura Humorului, .. 42, jud. Suceava în contradictoriu cu pârâta T. P., domiciliată în Gura Humorului, .. 42A, jud. Suceava, având ca obiect „acțiune în constatare”.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 2 septembrie 2013.
PREȘEDINTE,GREFIER,
Red. P.C.
Tehnored. O.R.
6.09.2013
4 ex.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 154/2013.... | Uzucapiune. Sentința nr. 200/2013. Judecătoria GURA HUMORULUI → |
---|