Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 994/2013. Judecătoria GURA HUMORULUI

Sentința nr. 994/2013 pronunțată de Judecătoria GURA HUMORULUI la data de 24-10-2013 în dosarul nr. 1648/237/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA GURA HUMORULUI

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 994/2013

Ședința publică de la 24 Octombrie 2013

PREȘEDINTE A. I. ȘALAR

GREFIER L. B.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE SUCEAVA - POLIȚIA ORAȘULUI GURA HUMORULUI - cu sediul în mun. Suceava, bld. 1 Mai, nr.9, jud. Suceava și pe intimatul S. D.; C._, dom. în Sângeorz Băi, ., jud. Bistrița Năsăud având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale - înlocuirea amenzii contravenționale cu obligarea la prestarea unei activități în folosul comunității

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:

Instanța, în conf. cu prev. art.131 C.pr.c. verifică competența și în conf. cu prev. art. 94,98 și 107 C.pr.c. constată că este competentă general, material și teritorial.

Având în vedere probele solicitate, estimează referitor la durata procesului că acesta se va soluționa la prezentul termen.

Instanța încuviințează în temeiul art.258 NCPC proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și în lipsa altor cereri formulate de către părți, declară închisă cercetarea judecătorească și rămâne în pronunțare.

După deliberare,

JUDECĂTORIA:

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de sub numărul_ la Judecătoria Gura Humorului, petenta I.P.J. Suceava a solicitat înlocuirea amenzii aplicate intimatei S. Danilă, respectiv de 500 lei în temeiul procesului-verbal de contravenție . nr._ din 03.06.2013 încheiat de IPJ Suceava, cu obligarea acestuia la prestarea unei activități în folosul comunității.

La cererea formulată s-a anexat procesul-verbal de contravenție . nr._ din 03.06.2013 încheiat de IPJ Suceava, notă de constatare, hotărâre consiliu local, adresa nr._ din 02.07.2013, adresa nr. 1734 din 20.02.2013.

Deși legal citat, intimatul nu a depus întâmpinare și nici nu s-a prezentat la termenul stabilit.

Analizând actele aflate la dosar, instanța reține în fapt următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._ din 03.06.2013 încheiat de IPJ Suceava, intimatul S. Danilă a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 500 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 3 pct. 5 din Legea nr. 61/1991.

Instanța are în vedere că la art. 9 alin. 3 din OG 2/2001 sunt prevăzute următoarele: „În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.”

În cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de acest text de lege, reclamanta depunând la dosar actele prin care s-a constatat imposibilitatea executării silite a amenzii contravenționale.

Totuși, potrivit art. 9 alin. 1 și 2 din OG 2/2001, prestarea unei activități în folosul comunității poate fi stabilită numai prin lege, alternativ cu cea a amenzii contravenționale. Această prevedere este o aplicație a principiului legalității sancțiunii prevăzut de art. 7 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Legea nr. 61/1991 sancționează faptele reținute în procesele-verbale doar cu amendă contravențională, fără să se prevadă posibilitatea înlocuirii acesteia cu obligarea contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității.

În consecință, în cauză, nu se poate dispune înlocuirea sancțiunii aplicate cu cea a prestării unei activități în folosul comunității.

Instanța mai are în vedere că nici pârâtul nu și-a dat acordul pentru prestarea unei astfel de munci în schimbul executării amenzii contravenționale și nici nu există date că neachitarea amenzii s-ar datora relei-credințe a acestuia. O interpretare a art. 9 din OG 2/2001, în sensul că o persoană fără posibilitatea materială de a achita o amendă poate fi constrânsă la executarea unei munci este contrară principiului egalității, constituind o discriminare pe criteriul averii.

Obligarea pârâtului să presteze o muncă contrară voinței acestuia aduce atingere art. 4 pct. 2 referitor la interzicerea muncii obligatorii, în condițiile în care nu este întrunită în cauză nici una dintre excepțiile prevăzute la pct. 3 al acestui articol.

În acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în aplicarea art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, instanța are în vedere că natura contravențională a cauzei dată prin dreptul intern nu exclude automat aplicarea garanțiilor aplicabile în materie penală conform acestei convenții. Unul din criteriile ce trebuie avute în vedere la stabilirea naturii cauzei este gravitatea sancțiunii ce poate fi aplicată contravenientului. O sancțiune precum obligarea la o activitate în folosul comunității este de o gravitate mare, constituie o restrângere a libertății individuale, astfel că trebuie aplicate garanțiile pe care Convenția le asigură în materie penală, inclusiv art. 7 pct. 2 din aceeași convenție, text ce nu este respectat în cauză.

Pentru motivele expuse, întrucât această sancțiune nu este prevăzută de textul sancționator, instanța va respinge solicitarea petentei, ca fiind neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea privind pe petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE SUCEAVA - POLIȚIA ORAȘULUI GURA HUMORULUI - cu sediul în mun. Suceava, bld. 1 Mai, nr.9, jud. Suceava și pe intimatul S. D.; C._, dom. în Sângeorz Băi, ., jud. Bistrița Năsăud având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale - înlocuirea amenzii contravenționale cu obligarea la prestarea unei activități în folosul comunității, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Cererea de apel se va depune la Judecătoria Gura Humorului sub sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședința publică de la 24 Octombrie 2013

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. Ș.A.I. – 15.11.2013

Tehnored. B.L. – 18.11.2013

Ex.5

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 994/2013. Judecătoria GURA HUMORULUI