Plângere contravenţională. Sentința nr. 41/2013. Judecătoria GURA HUMORULUI

Sentința nr. 41/2013 pronunțată de Judecătoria GURA HUMORULUI la data de 11-01-2013 în dosarul nr. 2097/237/2012

Dosar nr._ plângere contravențională

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA GURA HUMORULUI

SENTINTA CIVILA Nr.41

Ședința publică de la 11.01.2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE - E. S.

GREFIER – P. R.

Pe rol, soluționarea plângerii contravenționale privind pe petentul L. G., domiciliat în . și intimatul C. DE S. TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICA CESTRIN, cu sediul în sector 6, București,

.. 401A .

La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă avocat I. A. G. pentru petentul L. G., lipsă fiind reprezentantul intimatului.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se constată depusă la dosar adresa nr._/Ex./28.12.2012, prin care se solicită cf.art.242 pct.2 C.pr.civ. de către intimat, judecarea cauzei în lipsă și depune alăturat documentația care a stat la baza încheierii procesului verbal de constatare al contravenției în sarcina petentului.

Avocat I. A. G. pentru petentul L. G., depune la dosarul cauzei, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei și a timbrului judiciar de 0,30 lei, aferente capătului de cerere având ca obiect pretenții.

Instanța pune în discuție disjungerea capătului de cerere având ca obiect „pretenții” de primul capăt de cererea având ca obiect „plângere contravențională”, față de obiectul celor două cereri.

Avocat I. A. G. pentru petentul L. G. arată că este de acord cu disjungerea capătului de cerere, având ca obiect pretenții.

Instanța dispune disjungerea capătului de cerere având ca obiect „pretenții” de cererea având ca obiect „plângere contravențională”, urmând ca pentru capătul de cerere disjuns a se forma un nou dosar cu termen de judecată la data de 1.02.2013, pentru când se vor cita părțile, iar intimatului i se va face adresă să-și exprime poziția cu privire la acest capăt de cerere .

Avocat I. A. G. pentru petentul L. G. arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de propus pentru capătul de cerere având ca obiect plângere contravențională și solicită instanței cuvântul la fond.

Instanța,constatând probatoriul epuizat și procesul în stare de judecată, acordă cuvântul la fond.

Avocat I. A. G., pentru petent solicită admiterea cererii, așa cum a fost formulată și ulterior precizată, iar, în subsidiar, înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului, fără cheltuieli de judecată.

După deliberare,

JUDECATORIA

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea contravențională promovată la această instanță și înregistrată sub nr._, din data de 26 octombrie 2012, petentul L. G., în contradictoriu cu intimatul C. DE S. TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICA CESTRIN, cu sediul în București, a arătat că, contestă procesul verbal de constatare a contravenției . 12, nr._ din 10 octombrie 2012, încheiat în sarcina sa de către intimat.

În motivare, petentul a arătat că el a plătit rovinieta la mașina cu . șasiu WV1ZZZ2DZ VH005172 și B_B62E2, cu valabilitate până la data de 11 ianuarie 2013, care era înscrisă în Bulgaria, cu nr.TX 3718 X B, cu chitanța nr._ din 12 ianuarie 2012.

A mai solicitat să se constate că această . șasiu este plătită de două ori, solicitând a se restitui suma achitată în plus de către C.N.A.D.N.R și cheltuieli de judecată.

În drept, plângerea contravențională nu a fost motivată.

Contestatorul a depus la dosar procesul verbal de constatare a contravenției încheiat în sarcina sa de către intimat.

Ulterior, petentul a depus precizări la acțiune, arătând că solicită anularea procesului verbal de constatare a contravenției încheiat în sarcina sa de către intimat, iar, în subsidiar, a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului, în baza art.5 alin.2 pct.a și art.7 din O.G nr.2/2001.

A mai solicitat ca intimatul să-i restituie suma de 60 lei, reprezentând contravaloarea rovinietei pe care nu a folosit-o la numărul de înmatriculare al mașinii pe nr.TX3718 x B, plătită pentru un an de zile și valabilă în perioada 12 ianuarie 2012 – 11 ianuarie 2013.

A menționat că, în luna iulie 2012, a înmatriculat mașina cu numere românești, această rovonietă fiind, în opinia sa, valabilă în continuare, întrucât aceasta se verifică și se identifică prin sesia șasiului și nu prin numărul mașinii, astfel că, în mod nelegal, au fost aplicate dispozițiile art.8 alin.1 și 2 din O.G nr.15/2002, cât timp rovinieta era valabilă.

A mai arătat că, după acest incident, a mai plătit încă o dată contravaloarea rovinietei, pe numărul de înmatriculare actual (SV-11-B1W), pentru a nu avea probleme în traseu, depunând copii ale ambelor roviniete.

S-a invocat de către petent folosirea abuzivă de către agenții constatatori a reglementărilor legale, comițând un abuz contra cetățenilor, încălcând drepturile lor cetățenești stabilite prin contribuție și prin legislația europeană.

În drept, a arătat că își întemeiază plângerea contravențională pe dispozițiile art.5 alin.2 pct.a și art.7, 15, 16 din O.G nr.2/2001.

A atașat copii roviniete și împuternicire avocațială.

Intimatul a înaintat documentația care a stat la baza încheierii procesului verbal de constatare a contravenției în sarcina petentului, precizând și împrejurările care au condus la sancționarea contravențională a petentului.

Din actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției . 12, nr._ din 10 octombrie 2012, petentul L. G. a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 750 lei, pentru încălcarea prev.art.8 alin.1 din O.G nr.15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, cu modificările și completările ulterioare.

S-a susținut în sarcina petentului că vehiculul aparținând petentului și înmatriculat sub nr._, a circulat, la data de 20 iulie 2012, ora 9,26, pe DN km 17, 223 +300 m Păltinoasa, fără a deține rovinieta valabilă, proba făcându-se cu planșe foto.

Pe lângă amenda contravențională, petentul a fost obligat și la plata tarifului de despăgubire, în cuantum de 675 lei, conform art.8 alin.3 din O.G nr.15/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Procesul verbal de constatare a fost generat și semnat electronic, conf.prev.Lg.nr.455/2001 și a H.G nr.1259/2009.

În temeiul prev.art.26 alin.3 și 27 din O.G nr.2/2001, petentului i s-a comunicat procesul verbal de constatare al contravenției.

În termenul prev.de art.31 din O.G nr.2/2001, petentul a formulat prezenta plângere contravențională, pe care a depus-o la instanță.

Intimatul nu și-a exprimat poziția, înaintând doar documentația aferentă.

În temeiul art.165 Cod procedură civilă, față de actele și lucrările dosarului, instanța urmează a dispune disjungerea capătului de cerere având ca obiect pretenții din cererea petentului și formarea unui nou dosar separat, cu termen la 1 februarie 2013, pentru când se vor cita părțile.

Activitatea de constatare a contravenției se realizează și se materializează, în final, prin încheierea unui proces verbal pe care agentul constatator îl poate întocmi, atât în prezența, cât și în lipsa făptuitorului, pe baza constatărilor personale și a probelor administrate de el.

Acest proces verbal este actul administrativ prin care se individualizează fapta ilicită și contravenientul.

Procesul verbal de constatare a contravenției marchează existența raportului juridic contravențional, ce se va afla la baza derulării întregii activități procesuale contravenționale până la stingerea acesteia, fiind actul prin care se declanșează și la care se raportează activitatea de tragere la răspundere a celor care au săvârșit contravenții.

El reprezintă singurul act al contravenției săvârșită în fața organului sancționator, al instanței de judecată ori a organului de executare și, de asemenea, reprezintă actul supus controlului judiciar.

Procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de prezumția de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acestuia, este contestată chiar prezumția de care se bucură.

În acest caz, instanța de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului verbal.

De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Hotărârea din 4 octombrie 2007, pronunțată în cauza A. împotriva României, a statuat că ”deși statele au posibilitatea de a nu sancționa unele infracțiuni sau le pot pedepsi pe cale contravențională decât pe cale penală, autorii infracțiunilor nu trebuie să se afle într-o situație defavorabilă pentru simplul fapt că regimul juridic aplicabil este diferit de cel aplicabil în materie penală”.

Posibilitatea constatării din oficiu a nulității absolute a procesului verbal de contravenție este o derogare de la principiul disponibilității care guvernează procesul civil, ale cărui reglementări sunt aplicabile în materia contravențiilor.

În această situație, instanța ca reprezentantă a intereselor statului și ale cetățenilor lui, este chemată să cenzureze faptele consemnate de către agentul constatator, dând expresie principiului legalității și egalității de tratament juridic a părților.

Conform art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă acestea s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului verbal de constatare a contravenției și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării.

Art.17 din O.G nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor prevede că „lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice, lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal. Nulitatea se constată și din oficiu”.

Legea nr.455/2001 privind semnătura electronică spune, pe scurt că „înscrisul în formă electronică este destinat pentru a fi citit prin intermediul unui program informatic”.

Procesele verbal de constatare a contravenției se primesc pe hârtie și nu „printr-un program informatic”.

În aceste condiții, față de prevederile legale mai sus arătate, instanța a constatat că este dată nulitatea procesului verbal de constatare a contravenției pentru lipsa semnăturii agentului constatator, urmând a admite plângerea contravențională, așa cum a fost formulată și precizată și a anula procesul verbal de constatare a contravenției încheiat în sarcina petentei.

Potrivit art.36 din O.G nr.2/2001, plângerile contravenționale sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, iar față de principiul disponibilității, va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

HOTĂRĂȘTE:

Disjunge capătul de cerere având ca obiect „pretenții” privind pe petentul L. G., domiciliat în . și intimatul C. DE S. TEHNICE RUTIERE ȘI INFORMATICA CESTRIN, cu sediul în sector 6, București, .. 401A și dispune formarea unui dosar nou, cu termen la 1 februarie 2013, pentru când se vor cita părțile.

Admite capătul de cerere având ca obiect plângere contravențională.

Anulează procesul verbal de constatare a contravenției ..12 nr._ din 10 octombrie 2012, încheiat de intimată în sarcina petentului.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată .

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 11 ianuarie 2013.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.SE/22.01. 2013

Tehnored.PR/ 22.01. 2013

Ex.5

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 41/2013. Judecătoria GURA HUMORULUI