Rectificare carte funciară. Sentința nr. 440/2013. Judecătoria GURA HUMORULUI

Sentința nr. 440/2013 pronunțată de Judecătoria GURA HUMORULUI la data de 18-04-2013 în dosarul nr. 491/237/2013

Dosar nr._ rectificare carte funciară

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA GURA HUMORULUI

SENTINȚA CIVILĂ NR.440

Ședința publică de la 18.04.2013

PREȘEDINTE – G. B.

Grefier – C. N.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta M. M. domiciliată în . în contradictoriu cu pârâții: F. I. și F. Porfira – ambii cu domiciliul în . Suceava – la familia I. M., având ca obiect:”rectificare carte funciară”.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile, reclamanta fiind asistată de avocat A. M..

Procedura legal îndeplinită.

Avocat A. M. pentru reclamantă, arată că nu are alte cereri de formulat sau probe de propus.

Instanța constatând probatoriul epuizat și procesul în stare de judecată, acordă cuvântul la fond.

Avocat A. M. pentru reclamantă solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, fără cheltuieli de judecată.

După deliberare,

JUDECĂTORIA:

Asupra cauzei civile de față, constată:

Prin cererea introdusă la această instanță și înregistrată sub nr._ din data de 01.03.2013, reclamanta M. M. i-a chemat în judecată și personal la interogatoriu pe pârâții F. I. și F. P., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună rectificarea înscrierilor în cartea funciară nr. 387 a ., în sensul repunerii în situația anterioară încheierii contractului de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere nr. 6569/24.06.1998, reziliat prin Sentința civilă nr. 677 din 07.07.2004 pronunțată de Judecătoria Gura Humorului în dosarul nr. 670/2004, respectiv înscrierea în cartea funciară a suprafeței de 1600 mp teren identic cu . a suprafeței de 400 mp teren identic cu . o casă de locuit și anexe gospodărești pe numele defunctului B. A..

În motivarea cererii reclamanta a arătat că prin Sentința civilă nr. 677 din 07.07.2004 s-a dispus rezilierea contractului de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 6569/24.06.1998, fără însă a se dispune și repunerea în situația anterioară, că la data de 18.11.2012 a decedat tatăl său, B. A., ea fiind singura moștenitoare a acestuia, iar în momentul în care s-a prezentat la oficiul de cadastru în vederea înscrierii în cartea funciară a drepturilor de proprietate pe numele său i s-a spus că nu este posibil dat fiind faptul că nu s-a dispus prin sentința de reziliere și repunere în situația anterioară, astfel încât a formulat prezenta cerere.

În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe disp. art. 907 alin. 3, 908 alin. 1 Cod civil.

În dovedirea susținerilor sale reclamanta a depus la dosar în copie: certificatul de deces după B. A., certificatul de naștere, certificatul de căsătorie, certificatul de atestare fiscală, Sentința civilă nr. 677 din 07.07.2004 a Judecătoriei Gura Humorului, contractul de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 6569 din 24 iunie 1998 la Biroul Notarului Public I. L., cererea pentru deschiderea procedurii succesorale și carte de identitate.

Pârâții nu au depus întâmpinări la acțiunea formulată de reclamantă și nici nu au depus înscrisuri la dosar.

Din analiza înscrisurilor depuse la dosar instanța constată întemeiată acțiunea.

Astfel, se reține că la data de 24 iunie 1998 defunctul B. A., tatăl reclamantei M. M., a încheiat cu pârâții F. I. și F. Porfira contractul de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 6569 din 24 iunie 1998 la Biroul Notarului Public I. L.. Prin contractul de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere mai sus menționat, bunul imobil care a fost vândut a fost identificat cadastral, defunctul B. A. și-a dat consimțământul la intabularea dreptului de proprietate a imobilului pe numele părților și a înscrierii obligației de întreținere în favoarea sa. Lucrările de intabulare au fost operate în cartea funciară nr. 387 a comunei cadastrale Valea Moldovei. Prin Sentința civilă nr. 677 din 07.07.2004 a Judecătoriei Gura Humorului, sentință definitivă și irevocabilă, a fost admisă acțiunea lui B. A. împotriva pârâților F. I. și F. Porfira și s-a dispus rezilierea contractului de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 6569 din 24 iunie 1998 la Biroul Notarului Public I. L..

Cu toate că prin sentința civilă mai sus menționată, contractul a fost reziliat, în cartea funciară nr. 387 a . au rămas intabulați pârâții cu dreptul de proprietate asupra imobilului.

Conform prev. art. 907 alin. 1 din Codul civil când o înscriere făcută în cartea funciară nu corespunde cu situația juridică reală se poate cere rectificarea acesteia, iar potrivit prev. art. 908 alin. 1 pct. 3 din același act normativ se poate cere rectificarea unei intabulări sau înscrieri provizorii dacă nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele juridice în temeiul căruia s-a făcut înscrierea.

Așa fiind, și cum în cauză contractul de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere autentificat sub nr. 6569 din 24 iunie 1998 la Biroul Notarului Public I. L. a fost reziliat prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, contractului încetându-i efectele juridice, în baza textelor de lege mai sus menționate, instanța urmează să admită acțiunea și în consecință să dispună rectificarea înscrierilor din cartea funciară nr. 387 a ., în sensul repunerii în situația anterioară încheierii contractului de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere nr. 6569/24.06.1998, reziliat prin Sentința civilă nr. 677 din 07.07.2004 pronunțată de Judecătoria Gura Humorului în dosarul nr. 670/2004, respectiv înscrierea în cartea funciară nr. 387 a . a suprafeței de 1600 mp teren identic cu p.f. nr. 3493, precum și a suprafeței de 400 mp identică cu . o casă de locuit și anexe gospodărești pe numele defunctului B. A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea civilă formulată de reclamanta M. M. domiciliată în . în contradictoriu cu pârâții: F. I. și F. Porfira – ambii cu domiciliul în . Suceava – la familia I. M., având ca obiect:”rectificare carte funciară”, și în consecință:

Dispune rectificarea înscrierilor din cartea funciară nr. 387 a ., în sensul repunerii în situația anterioară încheierii contractului de vânzare cumpărare cu clauză de întreținere nr. 6569/24.06.1998, reziliat prin Sentința civilă nr. 677 din 07.07.2004 pronunțată de Judecătoria Gura Humorului în dosarul nr. 670/2004, respectiv înscrierea în cartea funciară nr. 387 a . a suprafeței de 1600 mp teren identic cu p.f. nr. 3493, precum și a suprafeței de 400 mp identică cu . o casă de locuit și anexe gospodărești pe numele defunctului B. A..

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 18.04.2013.

Președinte,Grefier,

Red.-26.04.2013/GB

Tehnored.-26.04.2013/MSC

Ex-5

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Rectificare carte funciară. Sentința nr. 440/2013. Judecătoria GURA HUMORULUI